Papa Francisc: Biserica este misionară, lumea are nevoie de Evanghelie
06.06.2017, Vatican (Catholica) - „Lumea are nevoie de Evanghelia lui Isus”, a afirmat Papa Francisc în Mesajul pentru Ziua Mondială a Misiunilor, care va fi celebrată în 22 octombrie 2017. În textul dat publicității duminică, 4 iunie 2017, Pontiful amintește puterea transformatoare a Evangheliei și ne îndeamnă la a face să crească „o inimă misionară”. „Duhul Sfânt”, a spus el la rugăciunea Regina Caeli, „să susțină misiunea Bisericii în lumea întreagă și să dea forță tuturor misionarilor Evangheliei”.
Invitația Papei este aceea de a reflecta asupra misiunii în inima credinței creștine, deoarece „Biserica este misionară prin natură; dacă nu ar fi așa, nu ar mai fi Biserica lui Cristos, ci o asociație între multe altele, care foarte repede s-ar termina cu epuizarea propriului scop și cu dispariția”. Este necesar așadar „să ne punem câteva întrebări care ating însăși identitatea noastră creștină și responsabilitățile noastre de credincioși, într-o lume învălmășită de atâtea iluzii, rănită de mari frustrări și sfâșiată de numeroase războaie fratricide care pe nedrept îi lovesc în special pe nevinovați. Care este fundamentul misiunii? Care este inima misiunii? Care sunt atitudinile vitale ale misiunii?”
Pontiful a amintit că Evanghelia este Vestea cea Bună „care poartă în sine o bucurie contagioasă deoarece conține și oferă o viață nouă: aceea a lui Cristos înviat, care, comunicându-l pe Duhul său dătător de viață, devine Cale, Adevăr și Viață pentru noi… Urmându-l pe Isus drept Cale a noastră, îi experimentăm Adevărul și primim Viața Sa, care este comuniune deplină cu Dumnezeu Tatăl în puterea Duhului Sfânt, ne face liberi de orice formă de egoism și este izvor de creativitate în iubire”. În acest mod, „vestirea Evangheliei devine cuvânt viu și eficace care realizează ceea ce proclamă, adică Isus Cristos, care încontinuu se face trup în orice situație umană”.
Biserica este Isus care continuă să evanghelizeze și să acționeze, ea reprezintă „timpul propice al mântuirii în istorie”. Misiunea Bisericii nu este așadar „răspândirea unei ideologii religioase și nici propunerea unei etici sublime”, ci întâlnirea cu o Persoană care „devine mereu din nou contemporanul nostru”, întâlnirea cu forța transformatoare a Duhului „care fecundează umanul și creația așa cum face ploaia cu pământul”. Evanghelia devine, prin Botez, „izvor de viață nouă, liberă de dominația păcatului, luminată și transformată de Duhul Sfânt; prin Mir, devine ungere fortificantă care, grație aceluiași Duh, indică drumuri și strategii noi de mărturie și de apropiere; și prin Euharistie devine hrană a omului nou, ‘medicament al nemuririi'”.
„Lumea”, subliniază Pontiful, „în mod esențial are nevoie de Evanghelia lui Isus Cristos. Prin Biserică, El continuă misiunea Sa de Bun Samaritean, îngrijind rănile însângerate ale omenirii, și de Bun Păstor, căutând fără încetare pe cel care s-a rătăcit pe cărări întortocheate și fără țintă. Și mulțumire fie lui Dumnezeu, nu lipsesc experiențe semnificative care mărturisesc forța transformatoare a Evangheliei”. Papa a amintit mai multe exemple și mărturii care ne arată felul în care „Evanghelia ajută la a depăși închiderile, conflictele, rasismul, tribalismul, promovând pretutindeni și între toți reconcilierea, fraternitatea și împărtășirea”.
Biserica este chemată să iasă din propria comoditate și să aibă o „atitudine de pelerinaj continuu prin diferitele deșerturi ale vieții, prin diferitele experiențe de foame și sete de adevăr și de dreptate. Misiunea Bisericii inspiră o experiență de exil continuu, pentru a-l face pe omul însetat de infinit să simtă condiția sa de pribeag în drum spre patria finală… Misiunea spune Bisericii că ea nu este scop pentru sine însăși, ci este instrument umil și mediere a Împărăției. O Biserică autoreferențială, care se complace în succesele pământești, nu este Biserica lui Cristos, trupul Său răstignit și glorios. Iată deci pentru ce trebuie să preferăm mai degrabă o Biserică accidentată, rănită și murdară pentru că a ieșit pe străzi, decât o Biserică bolnavă datorită închiderii și comodității de a se agăța de propriile siguranțe”.
Papa Francisc a subliniat frumusețea tinerilor „călători ai credinței”, „fericiți să-l ducă pe Isus pe orice drum, în orice piață, în orice colț al pământului! Următoarea Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, care se va celebra în 2018 cu tema ‘Tinerii, credința și discernământul vocațional’, se prezintă ca ocazie providențială pentru a-i implica pe tineri în responsabilitatea misionară comună care are nevoie de bogata lor imaginație și creativitate”. „Operele Misionare Pontificale sunt instrument prețios pentru a trezi în fiecare comunitate creștină dorința de… a înainta în larg pentru a vesti tuturor Evanghelia. Printr-o profundă spiritualitate misionară care trebuie trăită zilnic, o angajare constantă de formare și animare misionară, adolescenți, tineri, adulți, familii, preoți, călugări și călugărițe, Episcopi, sunt implicați pentru ca să crească în fiecare o inimă misionară”.
