Papa Francisc: Nu vă temeți, Tatăl nu vă abandonează
07.06.2017, Vatican (Catholica) - Miercuri, 7 iunie 2017, Papa Francisc a spus că unul dintre cele mai mari mistere ale credinței creștine este acela că avem un Dumnezeu pe care îl putem numi „Tată” – un Tată care nu ne părăsește niciodată și pe care îl putem invoca în rugăciune în orice moment. „Tot misterul rugăciunii creștine se rezumă aici, în acest cuvânt: a avea curajul de a-l numi pe Dumnezeu cu numele de Tată”. În cadrul audienței generale, Papa s-a oprit asupra capitolului 11 din Evanghelia după Luca, în care evanghelistul „ne redă rugăciunea lui Isus într-o formă un pic prescurtată, care începe cu invocația simplă: ‘Tată'”.
Paternitatea lui Dumnezeu, pe care Papa Francisc a numit-o „izvorul speranței noastre”, a format baza catehezei sale. Adresându-se mulțimilor adunate în Piața San Pietro, Papa a amintit imediat parabola „tatălui milostiv” cunoscută și ca parabola fiului risipitor. „Isus povestește despre un tată care știe să fie numai iubire pentru fiii săi. Un tată care nu-l pedepsește pe fiu pentru aroganța sa și care este capabil chiar să-i încredințeze partea sa de moștenire și să-l lase să plece de acasă”. „Dumnezeu este Tată, spune Isus, dar nu în maniera umană, pentru că nu există niciun tată în această lume care s-ar comporta ca protagonistul din această parabolă. Dumnezeu este Tată în maniera Sa: bun, lipsit de apărare în fața liberului arbitru al omului, capabil să conjuge numai verbul ‘a iubi'”.
Atunci când fiul se întoarce acasă regretând alegerile făcute, tatăl „simte înainte de toate nevoia de a ierta, și cu îmbrățișarea sa îl face pe fiu să înțeleagă că în tot acel lung timp de absență i-a lipsit, i-a lipsit cu durere iubirii sale de tată”. „Iubiți frați și surori, nu suntem niciodată singuri”, a întărit Sfântul Părinte. „Putem să fim departe, ostili, am putea chiar să ne declarăm ‘fără Dumnezeu’. Însă Evanghelia lui Isus Cristos ne revelează că Dumnezeu nu poate să stea fără noi, și acesta este un mare mister! Dumnezeu nu poate fi Dumnezeu fără om: mare mister este acesta!”
Cu toată această familiaritate, a-l chema pe Dumnezeu „Tată” nu este ceva merităm sau înțelegem, ba chiar „am fi determinați să folosim titluri mai înalte, care ni se par mai respectuoase față de transcendența Sa”. „În schimb, a-l invoca drept ‘Tată’ ne pune într-o relație de confidență cu El, ca un copil care se adresează tatălui său, știind că este iubit și îngrijit de el. Aceasta este marea revoluție pe care creștinismul o imprimă în psihologia religioasă a omului. Misterul lui Dumnezeu, care mereu ne fascinează și ne face să ne simțim mici, nu mai provoacă însă frică, nu ne strivește, nu ne neliniștește. Aceasta este o revoluție greu de primit în sufletul nostru uman.”
„Când avem nevoie de ajutor, Isus nu ne spune să ne resemnăm și să ne închidem în noi înșine, ci să ne adresăm Tatălui și să-i cerem Lui cu încredere. Toate necesitățile noastre, de la cele mai evidente și zilnice, cum sunt hrana, sănătatea, munca, până la aceea de a fi iertați și susținuți în ispite, nu sunt oglinda singurătății noastre: există în schimb un Tată care mereu ne privește cu iubire și care cu siguranță nu ne abandonează.” Pontiful a lansat o propunere: „fiecare dintre noi are atâtea probleme și atâtea necesități. Să ne gândim un pic, în tăcere, la aceste probleme și la aceste necesități. Să ne gândim și la Tatăl, la Tatăl nostru, care nu poate să stea fără noi și care în acest moment ne privește”.
