Călduroasă ceremonie de primire a Papei pe aeroportul din Bogotá
07.09.2017, Bogota (Catholica) - La ora 16.35 ora locală – ora 23.35 la Roma – Papa Francisc a coborât miercuri, 6 septembrie 2017, din avion, ajungând, după un zbor de peste 12 ore, pe pământul columbian. L-au întâmpinat la coborâre președintele Columbiei, Juan Manuel Santos, și soția sa, María Clemencia Rodríguez de Santos; de asemenea Nunțiul apostolic, Mons. Ettore Balestrero, și Cardinalul Rubén Salazar, Arhiepiscop de Bogotá, primat al Columbiei. Au fost prezente în zona militară a aeroportului internațional din Bogotá și autoritățile civile și politice; câțiva Episcopi columbieni și în fine un grup de aproximativ o mie de credincioși, fluturând cu mult entuziasm batiste albe.
Papa a salutat și un băiat pe nume Emanuel, care i-a înmânat un porumbel al păcii din porțelan alb. Este fiul Clarei Rojas, născut în junglă în timpul lungului sechestru – din 2002 până în 2008 – la care a fost supusă avocata și politiciana de către trupele de gherilă ale Forțelor Armate Revoluționare din Columbia. În timp ce răsuna „Gloria” de Vivaldi, Pontiful a salutat unul câte unul un grup de vârstnici, bolnavi civili și militari veterani ai lungului conflict armat intern, mulți dintre ei în scaune cu rotile. Un grup folcloric a interpretat „cumbia”, un dans tipic de cuplu – dar și de grup – care exprimă poate cel mai bine caracterul de „amestec” al culturii columbiene, deoarece este produsul a trei tradiții: hainele îmbrăcate sunt de inspirație spaniolă, fluierele sunt indigene, în timp ce ritmul și percuția provin din Africa.