Papa Francisc invită la o adevărată revoluție culturală în privința însoțirii vieții

06.10.2017, Vatican (Catholica) - Papa Francisc le-a adresat un discurs dens și programatic participanților la a XXIII-a Adunare plenară a Academiei Pontificale pentru Viață, primiți în audiență în dimineața zilei de joi, 5 octombrie 2017, în Aula Sinodului din Vatican. În discursul său, dezvoltat în jurul a patru teme, Pontiful a lansat un apel la „a se vindeca fractura dintre generații”, care „întrerupe transmiterea vieții”, și la „o adevărată compasiune”. În fața provocărilor puse de dezvoltarea biotehnologiilor, este urgent să se intensifice „studiul și confruntarea cu privire la efectele acestei evoluții a societății în sens tehnologic, pentru a articula o sinteză antropologică aptă să fie la înălțimea acestei provocări epocale”.

La primul punct al discursului său, Papa Francisc s-a oprit asupra răspândirii rapide „a unei culturi centrate obsesiv pe suveranitatea omului – ca specie și ca individ – față de realitate”, care este caracterizată printr-un „adevărat cult al eu-ului, pe altarul căruia se jertfește orice lucru, inclusiv persoanele cele mai dragi. Această perspectivă nu este nevătămătoare: ea plăsmuiește un subiect care se privește încontinuu în oglindă, ajungând să devină incapabil să își îndrepte ochii spre alții și spre lume.” Papa a atras atenția și asupra materialismului cinic „care caracterizează alianța dintre economie și tehnică, și care tratează viața ca resursă de exploatat sau de rebutat în vederea puterii și a profitului”.

În timp ce „bărbați, femei și copii din orice parte a lumii experimentează cu amărăciune și durere promisiunile iluzorii ale acestui materialism tehnocratic”, „un progres științific și tehnologic autentic ar trebui în schimb să inspire politici mai umane”, a observat Papa Francisc, care a îndemnat la a relua inițiativa, „respingând orice concesie acordată nostalgiei și plângerii”. Evocând relatarea din Geneză, Sfântul Părinte a subliniat, la al doilea punct al discursului său, că „fiecare dintre noi este o creatură voită și iubită de Dumnezeu pentru ea însăși, nu numai un ansamblu de celule bine organizate și selecționate în cursul evoluției vieții”.

„Relatarea biblică a creației trebuie recitită mereu din nou, pentru a aprecia toată mărimea și profunzimea gestului iubirii lui Dumnezeu care încredințează alianței bărbatului și femeii creația și istoria. Această alianță este desigur sigilată de unirea de iubire, personală și rodnică, ce marchează drumul transmiterii vieții prin căsătorie și familie. Însă ea merge mult dincolo de acest sigiliu. Alianța bărbatului și femeii este chemată să ia în mâinile sale regia întregii societăți”. Nici unul dintre cei doi, de unul singur, „nu este în măsură să își asume această responsabilitate. Împreună au fost creați, în diferența lor binecuvântată; împreună au păcătuit, prin îngâmfarea lor de a lua locul lui Dumnezeu; împreună, cu harul lui Cristos, se întorc în fața lui Dumnezeu, pentru a onora îngrijirea lumii și a istoriei pe care El le-a încredințat-o”.

La punctul numărul 3, Pontiful a invitat la a urma „o adevărată revoluție culturală” și „a recunoaște cu onestitate întârzierile și lipsurile” legate de „formele de subordonare care au marcat în mod trist istoria femeilor” și care trebuie abandonate definitiv. El a criticat însă tentativa actuală de „a redeschide drumul pentru demnitatea persoanei neutralizând radical diferența sexuală și, prin urmare, înțelegerea bărbatului și a femeii”. „Se vrea să se șteargă această diferență propunând tehnici și practici care să o facă irelevantă pentru dezvoltarea persoanei și pentru relațiile umane.”

„Însă utopia ‘neutrului’ înlătură în același timp atât demnitatea umană a constituției sexual diferite cât și calitatea personală a transmiterii generatoare a vieții. Manipularea biologică și psihică a diferenței sexuale, pe care tehnologia biomedicală o lasă să se întrevadă ca disponibilă complet la alegerea libertății – în timp ce nu este așa! -, riscă astfel să desființeze izvorul de energie care alimentează alianța bărbatului și femeii, care o face creativă și rodnică… Deoarece este primită ca un dar, viața se exaltă în dar: a o genera ne regenerează, a o dedica ne îmbogățește.”

În al patrulea și ultimul punct, Papa Francisc a cerut „reabilitarea unui ethos al compasiunii sau al duioșiei față de generarea și regenerarea umanului în diferența sa”. Este vorba despre „a regăsi sensibilitatea față de diferitele vârste ale vieții, îndeosebi față de cele ale copiilor și ale bătrânilor”. Într-o societate în care toate „pot să fie cumpărate și vândute, reglementate birocratic și stabilite tehnic”, „aproape fără să ne dăm seama, edificăm de acum orașe tot mai ostile față de copii și comunități tot mai neospitaliere pentru bătrâni, cu ziduri fără uși și fără ferestre: ar trebui să protejeze, în realitate sufocă.” Este nevoie așadar de „mărturia credinței în milostivirea lui Dumnezeu, care perfecționează și împlinește orice dreptate”.

„Fără ea, cultura orașului secular nu are nicio posibilitate de a rezista în fața anestezierii și a slăbirii umanismului… Un dialog deschis și rodnic poate și trebuie să fie instaurat cu cei mulți care au la inimă căutarea de motivații valabile pentru viața omului. Papa și întreaga Biserică vă sunt recunoscători pentru angajarea pe care vă pregătiți să o onorați. Însoțirea responsabilă a vieții umane, de la zămislirea sa și pe tot parcursul său până la sfârșitul natural este muncă de discernământ și inteligență de iubire pentru oameni liberi și pasionați, și pentru păstori care nu sunt mercenari.” Cu discursul său, Papa a deschis lucrările organismului pontifical, care se desfășoară în Vatican până în 7 octombrie, pe tema „A însoți viața. Noi responsabilități în era tehnologică”.