Impresiile Episcopului Tarbes și Lourdes despre vizita în Dieceza de Iași (I)
12.11.2017, Iași (Catholica) - Dieceza de Iași l-a avut oaspete, în perioada 25-31 octombrie 2017, pe Mons. Nicolas Brouwet, Episcop al Diecezei de Tarbes și Lourdes, Franța, însoțit de doi preoți români care slujesc în Dieceza sa, pr. Mihai Percă, capelan al sanctuarului marian de la Lourdes, și pr. Andrieș Petru OFMConv, paroh al comunității franciscane din Tarbes. Episcopul a vizitat diferite obiective și a participat la câteva evenimente desfășurate în Dieceză, între care Liturghia de la sanctuarul marian de la Cacica, la 28 octombrie, cu ocazia pelerinajului absolvenților de liceu, și Liturghia de la Institutul Teologic „Sfântul Iosif” din Iași, la 26 octombrie, în cadrul căreia trei studenți au fost instituiți acoliți. PS Nicolas s-a întâlnit și cu PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă, discutând despre diferitele caracteristici pastorale ale Diecezelor pe care le păstoresc. La sfârșitul vizitei sale în România, a acordat un interviu pentru Ercis.ro, realizat de pr. Adrian Blăjuță, din care vă oferim acum prima parte.
– Mai întâi, Excelență, aș dori să vă întreb cine este, pe scurt, Episcopul Nicolas Brouwet?
– Eu sunt un preot din periferia Parisului. Fiind mai întâi paroh, dar și capelan al studenților, am fost consacrat Episcop acum nouă ani, slujind patru ani ca Episcop auxiliar în Dieceza de Nanterre, Dieceza mea de origine, iar de cinci ani și jumătate sunt Episcop de Tarbes și Lourdes.
– Am aflat că de curând ați sărbătorit 25 de ani de la hirotonire. Cum s-a întâmplat ca acum 25 de ani să fiți hirotonit preot? Cum s-a născut vocația dumneavoastră?
– Prima dată când m-am gândit la această vocație de a fi preot a fost la vârsta de 18 ani. Papa Ioan Paul al II-lea a venit în anul 1980 în Franța și trebuie să spun că vocația mea se leagă de vizita sa, pentru că această vizită mi-a arătat în primul rând un preot care vorbea despre Dumnezeu, și în acel moment m-am simțit și eu chemat. Apoi am intrat în seminar în anul 1984, la patru ani după acel moment al întâlnirii cu Papa, în Franța majoritatea seminariștilor urmând studiile superioare înainte de a intra în seminar. La fel am făcut și eu. Și deja am sărbătorit 25 de ani de preoție. Vreau să vă spun că am fost mereu fericit să fiu preot, am simțit mereu o mare bucurie să predic Evanghelia, să vorbesc despre viața Domnului, să întâlnesc atâta lume. E adevărat, sunt mereu dificultăți în viața fiecăruia. Pentru mine a fost o mare bucurie, un mare har de a avea această vocație.
– Ați vizitat seminarul, unde se formează viitorii preoți. De ce fel de formare are nevoie astăzi un seminarist și apoi un preot pentru a-și trăi cât mai bine viața și misiunea preoțească?
– Cred că un preot trebuie să fie înainte de toate un ucenic, un ucenic al lui Cristos. Dacă a luat decizia de a fi ucenic al lui Cristos, de a se pune în mișcare pe urmele lui Cristos, viața sa va fi apoi o disponibilitate totală față de Cristos care cheamă. Și cred că la seminar trebuie înainte de toate să se protejeze și să se păstreze acest dialog interior cu Domnul, rugăciunea și fidelitatea față de cuvântul lui Dumnezeu meditat. Acestea sunt importante pentru că apoi viața, chiar și a unui preot, nu se poate prevedea. Un preot nu poate ști înainte ceea ce va face în misiunea sa, dar dacă este atașat și înrădăcinat în Cristos, atunci fiecare zi va fi un har pentru el.
Apoi, eu cred că un seminarist trebuie să cultive și sensul adorației, pentru că un preot este un om al adorației, trebuie să trăiască apropierea de oameni, dorința de a fi un păstor apropiat credincioșilor. Aceasta este ceea ce contează. Un preot nu trebuie să fie departe, închis în parohia sa, ci să iasă, așa cum spune Papa Francisc, să nu îi fie frică să se intereseze de viața oamenilor. Așa el va fi ascultat și primit, iar astfel și cuvântul Domnului va fi bine primit prin intermediul său.
– Apropo de vocații la preoție, care mai este situația vocațiilor în Franța în această perioadă?
– În Franța avem aproximativ 700 de seminariști. Poate părea mult, dar pentru aproape 90 de Dieceze sunt puțini. Puțini, pentru că aceștia corespund numărului de credincioși care sunt prezenți la Liturghia de duminică. Și astfel, pentru moment este un număr foarte mic. În Dieceza mea am patru seminariști, care nu sunt de ajuns și tocmai de aceea sunt foarte bucuros să primesc preoți din alte țări. Și apoi, nu este de ajuns să ai doar un număr de seminariști care se prezintă astfel, pentru că este nevoie și să avem preoți care să fie fericiți în umanitatea lor, care să aibă un adevărat echilibru, care să fie și să se simtă adevărați ucenici ai lui Cristos. Și în acest caz este datoria formatorilor de la seminar să formeze acești tineri. Noi ne rugăm mult pentru această intenție, deoarece lipsesc preoții.
– Mons. Nicolas, Excelența Voastră sunteți Episcop de Tarbes și Lourdes, Dieceză în care se află cel mai mare sanctuar al pelerinajelor mariane. Ce înseamnă acest lucru pentru Excelența Voastră?
– Pentru mine este un har imens, deoarece atunci când eram tânăr, în fiecare an mergeam la Lourdes cu bunicii mei, cu sora, fratele meu și cu verișorii. Făceam un pelerinaj anual cu ocazia Înălțării sau a Rusaliilor, pentru că în Franța sunt câteva zile de vacanță cu această ocazie. Evident că niciodată nu m-am gândit că într-o zi voi fi Episcop de Lourdes, dar a fost pentru mine un mare har, deoarece Lourdes m-a format. Înainte de toate, Lourdes m-a format pentru că la Lourdes bolnavilor și persoanelor cu dizabilități li se oferă primul loc. Pentru mine a fost o realitate foarte importantă, pe când aveam 14-15 ani, să văd acești bolnavi pe care de obicei îi ascundem în spitale sau acasă, într-o cameră mai izolată.
La Lourdes se văd aceste persoane și se poate vedea credința lor. Și tocmai aceste persoane ne evanghelizează, sunt aceste persoane bolnave care ne arată drumul credinței. Pentru mine, de fiecare dată când merg la sanctuar să mă rog, acești bolnavi îmi reamintesc care este drumul. Apoi, harul sanctuarului de la Lourdes este un har eclezial. Întreaga Biserică vine la Lourdes. Sunt grupuri din toată lumea. De ce vine lumea la Lourdes? Pentru că statuia Preasfintei Fecioare de la Lourdes se găsește în fiecare țară unde este Biserica Catolică.
Și aici, în Dieceza de Iași, am văzut multe statui ale Preasfintei Fecioare de la Lourdes. Multă lume vrea să meargă la Lourdes. Și astfel avem harul de a vedea catolici din toate țările care vin să împartă cu noi rugăciunea pe care o facem noi acolo. Ne rugăm Sfântul Rozariu în toate limbile, iar în fiecare miercuri și duminică este o Liturghie internațională, o rugăciune comună cu credincioși de culturi și limbi diferite. Cred că acestea sunt cele mai mari haruri pentru noi, de a fi la acest sanctuar care se află la picioarele Munților Pirinei, unde lumea vine să se roage cu noi pentru a se întâlni cu Preasfânta Fecioară, care este Mama noastră.
