Dublă sărbătoare în parohia „Neprihănita Zămislire” din Drobeta Turnu Severin

14.12.2017, București (Catholica) - Sâmbătă, 9 decembrie 2017, comunitatea catolică din Drobeta Turnu Severin a sărbătorit două evenimente importante: 130 de ani de la sfințirea bisericii și hramul sfântului lăcaș, Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria. Sfânta Liturghie solemnă a fost prezidată de PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, alături de care au concelebrat preoți din decanatul de Craiova, din București și din Moldova.
La predică, Excelența Sa a făcut o scurtă prezentare istorică a bisericii, construită cu ajutorul donațiilor și contribuțiilor credincioșilor și ale unor instituții ale vremii. Lăcașul de cult a fost consacrat pe 4 decembrie 1887, de către Arhiepiscopul Paul Palma, și de-a lungul celor 130 de ani de existență a fost restaurat de mai multe ori, păstrându-se stilul originar al bisericii. Rolul preoților parohi a fost de a întreține sfântul lăcaș și de a se îngriji de comunitate, iar acest lucru îl cunoaște bine PS Cornel Damian, întrucât a copilărit în mijlocul comunității catolice din Drobeta Turnu Severin. În același timp, comunitatea s-a bucurat să îl felicite pe PS Cornel pentru cei 14 ani de slujire episcopală. (Lucia Fazakas pentru Angelus.com.ro)

Poate ma lamureste cineva de ce Neprihanita Zamislre se sarbatoreste la romano-catolici pe 8 decembrie, iar la greco-catolici pe 9 decembrie. Nu cred ca este si nici nu ar trebui sa fie o problema de calendar, deoarece este o sarbatoare romano-catolica, si in zile mari de sarbatoare se sarbatoresc si alti sfinti, deci nici acest motiv nu tine. La inceput si la greco-catolici se tinea in 8, iar apoi, fara nici o justicare, a fost mutata in 9 decembrie. A nu se uita ca e o sarbatoare fixa, nu mutabila. A nu suita ca Imaculata Conceptiune a fost proclamata in 8 decembrie 1854.
Wikipedia: The Eastern Christian Church first celebrated a „Feast of the Conception of the Most Holy and All Pure Mother of God” on December 9, perhaps as early as the 5th century in Syria.