Papa către Episcopii chilieni: Misiunea este a întregii Biserici
17.01.2018, Santiago (Catholica) - Papa Francisc le-a amintit Episcopilor chilieni importanța la a-și trăi paternitatea preoțească în misiune raportat la poporul lor, în cadrul întâlnirii de marți, din prima zi plină a călătoriei sale apostolice în Chile și Petru. „Stați aproape de preoții voștri, asemenea Sf. Iosif, cu o paternitate care să îi ajute să crească și să dezvolte carismele pe care Duhul Sfânt dorește să le reverse”, a afirmat el în sacristia Catedralei mitropolitane.
Și-a început discursul salutându-l pe Arhiepiscopul Bernardino Piñera Carvallo, care la 102 ani este cel mai în vârstă Episcop din lume. Este Arhiepiscop emerit de La Serena, fiind retras din 1990. Piñera a fost hirotonit preot în 1947, consacrat Episcop în 1958, participând la Conciliul Vatican II. Papa l-a numit „o minunată istorie vie”. În discursul său, Pontiful a subliniat importanța unității, în special într-o vreme în care individualismul secular îi lasă pe mulți în izolare și singurătate: „Una dintre problemele cu care se confruntă societățile de astăzi este sentimentul de a fi orfan, sentimentul de a nu aparține la nimic. Acest sentiment ‘post-modern’ poate prinde rădăcini în noi și în clerul nostru. Începem să credem că nu aparținem nimănui; uităm că suntem parte a poporului sfânt și credincios al lui Dumnezeu.”
Sfântul Părinte i-a avertizat pe Episcopi că nu sunt imuni acestei ispite post-moderne individualiste, în special sub chipul clericalismului, viziunea îngustă despre Biserică, percepută ca „o elită de bărbați și femei consacrați, preoți și Episcopi”. „Misiunea aparține întregii Biserici, nu doar preotului sau Episcopului”, a spus el, subliniind că clericalismul ridică pericolul stingerii „inițiativelor pe care Duhul le poate trezi în mijlocul nostru”. A vorbit și despre seminarii, care trebuie să pregătească viitorii preoți pentru a evita clericalismul și pentru provocările secularismului post-modern: „Preoții de mâine trebuie pregătiți cu orientare spre viitor, din moment ce slujirea lor va avea loc într-o lume secularizată. Aceasta cere ca noi, păstorii, să discernem cum să îi pregătim mai bine pentru a-și desfășura misiunea în aceste circumstanțe concrete și nu în lumea noastră ideală sau în situații ideale.”
Pregătirea viitorilor preoți trebuie făcută „în unitate fraternă cu întreg poporul lui Dumnezeu”, a insistat Pontiful. „Împreună, sprijinind și încurajând laicatul într-un climat de discernământ și solidaritate, două trăsături esențiale ale preotului de mâine. Să spunem ‘nu’ clericalismului și lumilor ideale care sunt doar în mințile noastre și nu au contact cu viața nimănui.” A mai spus că Episcopii trebuie să implore de la Duhul Sfânt „darul visării și lucrării pentru o opțiune misionară și profetică ce să transforme totul, astfel încât obiceiurile noastre, modul de a face lucrurile, agendele, limbajul și structurile ecleziale să fie în mod potrivit orientate spre evanghelizarea țării și nu spre auto-conservarea eclezială. Să nu ne fie teamă să ne golim de tot ce ne separă de mandatul misionar.”
Înainte de această întâlnire Papa s-a adresat liderilor civili chilieni, cerând iertare în numele Bisericii pentru abuzurile sexuale; deținutelor dintr-o închisoare; respectiv chiar anterior preoților, persoanelor consacrate și seminariștilor. În zilele următoare va merge în Temuco, respectiv Iquique, mai apoi în Peru.
