Seară de rugăciune ecumenică în Piața Cipariu, sub semnul „dreptei lui Dumnezeu”

26.01.2018, Cluj (Catholica) - În contextul Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, din perioada 18-25 ianuarie a fiecărui an, tradiție ce reunește întreaga lume creștină în căutarea unității dorite de Mântuitorul, Episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla a organizat, marți, 23 ianuarie 2018, o seară de rugăciune ecumenică. Întâlnirea s-a desfășurat în capela „Sf. Iosif” din catedrala în construcție – Piața Cipariu, Cluj-Napoca. S-au unit în rugăciune cu credincioși ai diferitelor culte și confesiuni din Cluj-Napoca. Programul, coordonat și moderat de pr. consilier Daniel Avram, a început cu salutul Ierarhului de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu. A urmat o celebrare ecumenică cu participarea studenților Seminarului eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca, la altar, alături de Ierarh aflându-se și pr. Călin Bot, vicar general. După un timp de rugăciune, atât gazda întâlnirii, PS Florentin, cât și invitații, au rostit câte o alocuțiune, pentru a transmite, fiecare în viziune proprie, mesajul unității, pornind de tema Octavei: „Dreapta Ta, Doamne, s-a glorificat prin putere” (Ex 15,6).
Invitat la cuvânt, pr. protos. Benedict Vesa din partea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, citând învățături ale Părinților Bisericii primelor secole creștine, a afirmat că „unitatea Bisericii este de sus, este un dar” și „Biserica se împărtășește din această unitate și o lucrează în persoană”. Și pentru a exemplifica modul în care lucrăm noi, personal, pentru această unitate, a citat din Patericul egiptean, în care se afirmă că „există dezbinări pentru că lipsește dragostea”. A urmat pr. Attila Bojtor, de la protopopiatul romano-catolic Cluj-Dăbâca, referindu-se la textul ce stă la baza actualei Octave (Cartea Exodului 15,1-21), care enumeră faptele miraculoase prin care Dumnezeu a salvat poporul ales și i-a dăruit un pământ propriu, o țară proprie. Această experiență, a miracolului lui Dumnezeu, îi face să fie un popor, să fie una. „Noi, creștinii, ne numim, împreună, poporul ales al Noului Testament, suntem noul popor ales al lui Dumnezeu; cărțile liturgice ne numesc uneori «familia lui Dumnezeu». Astfel, istoria, privită cu o privire care îl caută pe Dumnezeu, devine o istorie sacră, o istorie a lui Dumnezeu cu oamenii.”
Dl. Gyenge János, de la Eparhia Reformată a Ardealului, a pornit de la situația poporului lui Israel care se afla în robie și căruia Dumnezeu îi promitea eliberarea, dar aceasta întârzia să se ivească. „Și în viața noastră, sunt momente când Dumnezeu pare să fie departe, când vedem mâini ridicate asupra noastră care ne înfricoșează.” Dar „trebuie să ne deschidem sufletul și viața în fața cuvântului lui Dumnezeu și să vedem întotdeauna dreapta lui Dumnezeu ridicată asupra noastră: dreapta Ta Doamne s-a glorificat prin putere!” Dl. Oliver Fejer, din partea Episcopiei Evanghelice Luterane din România, a enumerat multiplele acțiuni pe care omul le realizează cu ajutorul mâinilor, adăugând: „Și acum, Dumnezeu ne zice: tu nu îți poți închipui viața fără mâinile tale, sunt importante pentru tine; Eu nu îmi pot închipui viața pământească fără tine, omule, pentru că tu ești mâna Mea dreaptă pe pământul acesta. Prin tine, care ești păcătos și fără putere, vreau să îmi arăt puterea și să îmi glorific Numele.”
În continuare, pr. Mezei Csabo, de la Episcopia Unitariană Cluj, a meditat textul biblic de la Lc 12, 13-21, despre omul bogat care își propune să se bucure de bogăția sa, dar căruia Dumnezeu îi spune: «Nebunule, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău iar cele pe care l-ai agonisit ale cui vor fi?» (Lc 12,20). Prin această pildă, a fost atrasă atenția asupra motivelor dezbinărilor dintre oameni, între care poate pe primul loc se află lăcomia, dorința de a agonisi bunuri materiale. În calitate de gazdă, Preasfinția Sa Florentin a mulțumit antevorbitorilor pentru „aceste nobile și frumoase idei care reflectă dorința de unitate”. În cuvântul său, Preasfinția Sa a remarcat: „Suntem în anul Centenarului Marii Uniri de la 1918. Idealul unității interconfesionale considerăm că trebuie să strălucească și mai mult în acest an, arătând cum, prin credință, se pot depăși acele bariere confesionale, religioase sau etnice. Să încercăm, cu bucuria comuniunii, să construim împreună un viitor de bună înțelegere și de împreună-bunăstare, cu o singură istorie.”
În încheiere, PS Florentin a mulțumit participanților la acest moment de comuniune și rugăciune și i-a invitat pe toți să își dea mâna și să își ofere, unii altora, din suflet, un semn al Păcii.