Papa Francisc e bine informat despre China, spune purtătorul său de cuvânt
31.01.2018, Vatican (Catholica) - Purtătorul de cuvânt al Papei, Greg Burke, a dat marți o declarație de presă în care susține că Papa Francisc este bine informat despre situația Bisericii Catolice din China și că este „regretabil” faptul că anumiți membri ai Bisericii au spus contrariul, semănând astfel „confuzie și controverse”. Declarația din 30 ianuarie afirmă că „Papa este în contact direct cu colaboratorii săi, în special cu secretariatul de stat, pe tema chineză, fiind informat cu fidelitate și în detaliu despre situația Bisericii Catolice din China”. De asemenea urmărește îndeaproape „pașii dialogului dintre Sfântul Scaun și Republica Populară Chineză”, astfel că „este surprinzător și regretabil că se afirmă contrariul de către oameni ai Bisericii, astfel încurajându-se confuzia și controversele”.
Declarația lui Burke este în contradicție cu scrisoarea Cardinalului Joseph Zen de Hong Kong, care a scris pe 29 ianuarie că la o întâlnire recentă Papa Francisc a fost „surprins” să afle despre modul de administrare a conflictului dintre Biserică și guvernul chinez, despre care ar fi fost informat în octombrie 2017. Cardinalul de Hong Kong este printre criticii formei de efort de normalizare a relațiilor dintre Biserica Catolică și guvernul chinez. Biserica din China are o situație dificilă datorită relației tensionate dintre Asociația Catolică Patriotă chineză, sprijinită de guvern (un fel de Biserică Catolică „de la suprafață”) și Biserica clandestină, a cărei preoți și Episcopi nu sunt recunoscuți de guvern. Fiecare Episcop chinez recunoscut de Beijing trebuie să fie membru al asociației amintite, iar mulți dintre ei Episcopii numiți de Vatican nu sunt recunoscuți sau aprobați de guvernul chinez, fiind persecutați. În același timp, nu toți Episcopii numiți de guvernul chinez au fost aprobați de Vatican, astfel că la aceștia consacrările sunt ilicite.
Asia News a informat că o delegație a Sfântului Scaun i-a cerut în octombrie 2017 Episcopului Peter Zhuang Jianjian de Shantou, de 88 de ani, din provincia sudică Guangdong, să se retragă, pentru ca să îi ia locul un membru al Asociației Patriotice, consacrat ilicit și excomunicat, dar recunoscut acum de Vatican. Episcopul legitim a refuzat cererea de a se retrage, inclusiv a doua oară, în decembrie. Situația stă cumva similar și în alte părți: în Dieceza de Mindong, din provincia estică Fujian, delegația Vaticanului i-ar fi cerut Episcopului Joseph Guo Xijin să accepte poziția de Episcop coadjutor, locul fiindu-i luat de un Episcop favorizat de guvern și consacrat ilicit. Negocierile Sfântului Scaun cu guvernul chinez ar putea duce la recunoașterea de către Vatican a șapte Episcopi consacrați ilicit și apropiați Beijingului. În sens invers, Vaticanul ar putea cere recunoașterea oficială a 20 de candidați la episcopat, numiți de Sfântul Scaun, pe lângă alți 40 deja Episcopi din comunitatea clandestină.
Cardinalul Zen a vorbit despre activitatea Vaticanului în China datorită naturii cruciale a momentului și dat fiind „confuzia din media”. Pentru Cardinal, problema nu este demisia Episcopilor legitimi ci „cererea de a face loc unora ilegitimi sau chiar excomunicați”. Mulți Episcopi clandestini au cerut succesori, dar nu au primit răspuns. În unele cazuri există succesor numit, chiar și bulă papală semnată de Papa, dar li s-a poruncit să nu treacă la consacrare „din teama de a nu jigni guvernul”, a spus Cardinalul.
