Pr. Alexandru Buzalic: Cum lucrează diavolul? Cum se apără creștinul?
31.01.2018, Oradea (Catholica) - Practica exorcismului este o bătălie milenară pe care Biserica o duce împotriva diavolului. Dar care sunt adevăratele posesiuni demonice și cum le recunoaștem? Orice act împotriva lui Dumnezeu este pact cu diavolul? Iată întrebări care îi frământă pe mulți credincioși când vine vorba de lupta cu cel rău. Lupta cu diavolul este acerbă, sfinții dându-ne cel mai bun exemplu de biruință asupra patimilor. „Răul este o prezență în viața omului, survine pe căi diferite și mai ales îl ‘atacă’ ca o realitate personală care se împotrivește atingerii perfecțiunii, sau sfințeniei. Omul este corupt de la calea sfințeniei prin tot ceea ce îl atașează de bunurile iluzorii și trecătoare ale lumii”, scrie pr. Alexandru Buzalic în tratatul „Demonologia creștină. Revelație, tradiție și rațiune”, citim în materialul de pe RadioMaria.ro, unde este publicat și un interviu cu pr. Alexandru Buzalic.
„Demonii sunt dușmanii desăvârșirii vieții omului, intervenind prin ispitele care caută să-l inducă pe individ într-un comportament greșit, sau chiar prin intermediul acțiunii directe, încercând să inducă spaima, să aducă prejudicii fizice sau chiar să pună stăpânire pe om”, scrie autorul în tratat. Intervenția împotriva răului este graduală și nu se face apel, în orice situație, la exorcizare. Între influența diavolului asupra persoanei umane și posedarea demonică trebuie făcute distincții clare.
„În încercări, pastorația Bisericii îi poate oferi omului mai multe mijloace de vindecare, dar și sprijin pentru a-l însoți în suferință și a coopera, eventual, cu alte intervenții de specialitate: ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunea intensă și postul, rugăciuni de ‘eliberare’ în cadrul grupelor de rugăciune, celebrarea Sacramentelor și sacramentaliilor, dintre care cele mai importante rămân Mărturisirea, ca Sacrament de vindecare sufletească, Maslul, Sacrament de vindecare trupească, Euharistia ca hrană spirituală și celebrările din situații specifice, prevăzute în practica liturgică a Bisericii”, mai spune pr. Buzalic.
– Cum ne influențează diavolul și care este meșteșugul prin care putem să luptăm împotriva ispitei și a lucrării sale în viața noastră?
– Părinții Bisericii, ai deșertului, asceții, care au avut experiența luptei permanente cu răul, fac distincția dintre adevăratele ispitiri și așa numiții demoni ai vieții, adică înclinări ale noastre spre ceea ce devine rău, produsul obiceiurilor noastre ce devin adevărate forțe care ne subjugă în viața spirituală. Diavolul ne ispitește prin cele trei pofte, înțelese ca necesități pe care omul le creează în psihismul său. Identificăm o poftă trupească: mâncare, băutură, tot ceea ce creează un confort senzorial. Apoi, pofta ochilor și pofta inimii, adică trufia, dorința de a avea putere de discernământ asupra altora. Așadar, ispite care vin pe linia necesităților noastre, apoi ispite care vin pe linia vanităților.
– Diavolul lucrează prin minciună sau prin exploatarea slăbiciunilor noastre?
– Diavolul este stăpânul minciunii. El nu are nici o putere de a crea. În schimb, poate să inducă halucinații, poate să inducă sugestii, ceea ce Părinții Bisericii identificau a fi gândurile care fac legătura între capacitățile noastre senzoriale de a cunoaște realitatea și acele gânduri care pot fi vizualizate sub aspectul unor imagini induse de tip halucinator. Diavolul manipulează din plin ceea ce există în jurul nostru.
– Dar de ce este diavolul atât de înverșunat împotriva omului?
– Satan este plin de mândrie. Refuză să slujească unei realități în care omul, această ființă atât de firavă, trăiește. Astfel el devine decăzut. În el se manifestă o dorință diabolică de putere, șicanând planurile lui Dumnezeu. Omul, fiind subiectul de predilecție al planului de mântuire, devine inamicul lui Satan care încearcă să îi corupă pe cât mai mulți dintre cei destinați mântuirii.
– E posibil ca diavolul, deci, să posede sufletul, persoana?
– Da, dar posesiunile se întâmplă rar. Aceste persoane au un stil de viață care le conduce spre aceasta. Ca o persoană să fie posedată, trebuie să își dea acordul, să semneze un pact cu diavolul, să accepte în mod plenar să fie instrument ale celui rău. Este un fenomen care se petrece foarte rar în realitatea istorică. Nu orice șicanare demonică este posesie.
