Papa Francisc: Gândul morții eliberează de iluzia de a fi stăpânii timpului
01.02.2018, Vatican (Catholica) - „Gândul la moarte ne salvează de iluzia de a fi stăpânii timpului și în fiecare zi ar trebui să ne întrebăm: dacă Domnul mă cheamă la El acum, ce moștenire aș lăsa în ceea ce privește mărturia vieții mele?”, este, pe scurt, predica Papei Francisc de la Sfânta Liturghie celebrată joi, 1 februarie 2018, în capela Casei Santa Marta din Cetatea Vaticanului. Comentând lecturile biblice ale Sfintei Liturghii (1Regi 2,1-12; 1Cronici 29,10-12; Marcu 6,7-13), Pontiful a pus accentul pe prima lectură, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
Apropiindu-se zilele lui David să moară, autorul sacru evidențiază ultimele povețe pe care le dă fiului său, Solomon. Dincolo de demnitatea regală, David recunoaște că drumul său este, în cele din urmă, același drum pe care îl străbat toți oamenii de pe acest pământ. Dar îi cere fiului său să păzească ceea îi cere Dumnezeu, să umble pe căile Lui și să respecte învățăturile Lui, ca să reușească în tot ceea ce face și oriunde va merge. Apoi, David a adormit cu părinții lui și a fost îngropat.
„Moartea este un fapt, moartea este o moștenire, moartea este o memorie”, a subliniat Sfântul Părinte în predică, reflectând asupra morții lui David. „Noi nu suntem nici veșnici, nici trecători: suntem bărbați și femei care merg pe calea timpului, un timp care are început și va avea sfârșit”. Sfântul Părinte i-a îndemnat pe toți „să se roage și să ceară harul de a avea simțul timpului”, pentru a nu rămâne „ostatici” ai momentului prezent, „închiși în sine”. „Moartea este un fapt care îi cuprinde pe toți oamenii. Mai târziu sau mai devreme, ea vine. Dar există ispita momentului care pune stăpânire pe viața ta și te face să mergi învârtindu-te pe moment în acest labirint egoist al momentului fără viitor.”
„Și drumul sfârșește în moarte, o știm cu toții. De aceea Biserica a îndemnat mereu la o reflecție despre sfârșitul nostru, despre moarte”. În același timp, moartea nu este doar un fapt universal, ci și o moștenire. „Eu nu sunt stăpânul timpului: a repeta acest adevăr ne ajută”, a spus în continuare Sfântul Părinte, pentru că „ne salvează de acea iluzie a momentului, de a lua viața ca pe o înlănțuire de inele, de momente, care nu are sens”. „Eu sunt pe cale și trebuie să privesc înainte”, dar și să consider că „moartea este o moștenire”, o moștenire nu materială, ci una care ține de mărturia vieții.
„Și să ne întrebăm, ce fel de moștenire voi lăsa dacă Dumnezeu m-ar chema astăzi la El? Ce moștenire voi lăsa eu ca mărturie a vieții? Este o întrebare bună pe care trebuie să ne-o punem. Și în acest fel să ne pregătim pentru că nimeni dintre noi nu va rămâne ca relicvă. Nu, cu toții vom străbate acest drum”. În fine, moartea este și o memorie, o „memorie anticipată” care, ținând cont de ceea ce se va întâmpla în timpul ce va să vie, ajută reflecțiile vieții din timpul de față: „Când voi muri, ce mi-ar fi plăcut să fac astăzi, în această decizie pe care trebuie să o iau astăzi, în modul meu de a trăi acum? Este o memorie anticipată care luminează momentul de astăzi. Să luminăm cu faptul morții deciziile pe care fiecare trebuie să le luăm în fiecare zi.”
