Exercițiile spirituale ale Papei: Păstori și nu stăpâni
22.02.2018, Vatican (Catholica) - Considerația de a fi „păstori și nu stăpâni” a condus cea de-a șaptea meditație de miercuri după-amiază, 21 februarie, susținută de pr. Tolentino de Mendonça la exercițiile spirituale cu Papa și Curia Romană, din „Casa Divin Maestro”, din Ariccia. „Cu privire la Dumnezeu și cu privire la drumul spiritual”, a avertizat el, „nouă credincioșilor ne face bine să îi ascultăm pe cei care nu cred”, care pot „privi cu o prospețime surprinzătoare la viața de credință pe care o trăim noi și astfel să neutralizeze rutina noastră”. De altfel, a afirmat el, „nu este bine niciodată ca Biserica să rămână ca să vorbească singură sau să se izoleze într-un turn de fildeș”. Așadar, atenție să nu încredințăm „conducerea spirituală unui pilot automat” ajungând să fim „păzitori ai sacrului în loc de căutători; administratori în loc de a ne considera exploratori, interogatori și îndrăgostiți”.
„Credința creștină este o experiență de nomadism”, a insistat predicatorul, avertizând cu privire la riscul de „sedentarism spiritual”, datorită prea multor „conforturi”, cu o „atrofiere interioară care din Ecclesia peregrinans ne face să devenim Biserică de birou, ocupată total în științe și diagnoze încât nu are nici măcar timpul pentru mers și pentru drum”. Cu o întrebare directă: „Și dacă mare parte din anxietatea noastră și din tulburările noastre ar proveni dintr-o activitate spirituală redusă?” Așadar, a relansat preotul portughez, suntem „călăuze de pelerini dar nu mai peregrinăm; predicatori ai unui cuvânt pe care nu îl mai ascultăm; învățăm să se roage dar nu ne rugăm”. Și vorbim și despre contemplație ca „prizonieri ai activismului” și despre caritate fără „gratuitate și dăruire”. Astăzi creștinilor le lipsește ideea de „a exista în construcție” deoarece, pentru a o spune cu Don Quijote a lui Cervantes, „drumul are să ne învețe mai mult decât hanul”.
Pr. Tolentino de Mendonça a afirmat, citându-l și pe teologul Gustavo Gutiérrez, că „la nici o etapă drumul spiritual nu ne impermeabilizează de vulnerabilitate” și că eventual și un pic de umor nu ar face rău. În fond „credința rezistă și se aprofundează în nevoi, în angoase, în afronturi, în suferințe, adică înlăuntrul unei existențe atacate de sete. Nu este o experiență din care să ne putem elibera sau să se poată depăși o dată pentru totdeauna: în interiorul ei eu descopăr forța”. Așa încât „marele obstacol în calea vieții lui Dumnezeu în noi nu este fragilitatea sau slăbiciunea, ci duritatea și rigiditatea. Nu este vulnerabilitatea și umilirea ci contrariul său: orgoliul, autosuficiența, autojustificarea, izolarea, violența, delirul puterii.” În concluzie, predicatorul a sugerat o cheie de lectură concretă a celor „trei ispitiri a Domnului ca embleme ale setei noastre”, și în lumina cărții Isus din Nazaret a Papei Benedict al XVI-lea. Și este „un risc enorm când ispita puterii, pe o scară mai mult sau mai puțin mare, ne îndepărtează de misterul crucii, când ne îndepărtează de slujirea fraților. Isus învață, în schimb, să nu ne lăsăm făcuți sclavi de nimeni și să nu facem pe nimeni sclav ci să aducem cult numai lui Dumnezeu și să slujim.”
Episcopul Marcello Semeraro, secretar al Consiliului Cardinalilor, într-un interviu dat portalului Vatican media, a afirmat că „exercițiile spirituale al Curiei Romane sunt reformă în desfășurare” pentru că amintesc că, dincolo de organizații și structuri, „prima schimbare care trebuie făcută, și permanent, este o schimbare a mentalității”. De aici, a explicat, importanța de a întrerupe „munca obișnuită și prin gestul simbolic de îndepărtare de locul obișnuit de muncă pentru a intensifica o întâlnire cu Dumnezeu” pentru a trăi „o reflecție care îi are unul lângă altul pe diferiții colaboratori ai papei în Curia Romană”. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
