Episcopia Greco-Catolică de Maramureș despre starea actuală a fostului palat episcopal (comunicat)

30.03.2018, Baia Mare (Catholica) - Clădirea situată în municipiul Baia Mare, str. Vasile Lucaciu nr. 61, care a fost reședința episcopului greco-catolic de Maramureș între anii 1931-1948, a fost construită la sfârșitul secolului XIX, clădirea fiind cuprinsă în prezent în Lista Monumentelor Istorice din România, având codul de identificare MM-II-m-B-04472.

Începând cu anul 1898 această clădire s-a aflat în proprietatea tabulară a Statului (până în 1921 a celui Austro-Ungar, după 1921 a Statului Român), în ea funcționând un Gimnaziu de fete. Odată cu înființarea Episcopiei Greco-Catolice Române a Maramureșului, prin bula papală Sollemni Conventione din 5 iunie 1930, autoritățile locale ale orașului Baia Mare s-au îngrijit ca nou înființata Eparhie să aibă o reședință potrivită pentru Episcopul ei, hotărând în ședința din 21 iulie 1931 (ratificând Hotărârea Comisiunei interimare nr. 7420/1929) să cedeze clădirea Gimnaziului de fete, aflat în imediata vecinătate a Catedralei greco-catolice „Adormirea Maicii Domnului” „pentru totdeauna, cu titlu de proprietate, Episcopiei Greco-Catolice Române ca reședință episcopească”.

De fapt, prin hotărârea din 1929 autoritățile locale ale orașului Baia Mare propuneau Statului Român un schimb de clădiri, adică ofereau Statului Român, reprezentat de Ministerul Instrucțiunii (Ministerul Educației), edificiul Liceului de pe strada Crișan, clădire aflată în proprietatea orașului Baia Mare, în schimbul Gimnaziului de fete de pe strada Vasile Lucaciu, care urma să devină reședința Episcopului greco-catolic. Din corespondența anilor treizeci ai secolului trecut, pe care Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a purtat-o cu Primăria Orașului Baia Mare, precum și din corespondența pe care Primăria Orașului Baia Mare a purtat-o cu Ministerul Instrucțiunii din București, rezultă că autoritățile de la București nu au fost de acord cu acest schimb de clădiri, de unde rezultă că autoritățile centrale de la București nu au fost de acord ca Episcopia Greco-Catolică de Maramureș să își înscrie în Cartea Funciară dreptul de proprietate asupra clădirii Gimnaziului de fete, drept exprimat fără echivoc de autoritățile vremii ale orașului Baia Mare.

După confiscarea tuturor averilor pe care le-a avut Biserica Greco-Catolică în anul 1948, clădirea reședinței Episcopului greco-catolic din Baia Mare a fost preluată de Statul Român și transformată într-o întreprindere de tricotaje. Odată cu redobândirea libertății de către Biserica Greco-Catolică din România în anul 1989, Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a efectuat nenumărate demersuri, atât pe lângă întreprinderea de tricotaje Tricomar, care își desfășura activitatea în această clădire, cât și pe lângă autoritățile locale județene (Prefectura Județului Maramureș) și cele centrale (Guvernul României, Președintele României). Toate aceste demersuri, din păcate, au rămas fără vreun rezultat pozitiv sau dătător măcar de speranță. Ultimul demers a fost depunerea cererii de retrocedare nr. 2907/24.02.2003 la Comisia Specială de Retrocedare de la București, în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 94/2000. Din păcate, această cerere a fost respinsă de Comisia Specială de Retrocedare prin Decizia nr. 1545/11.12.2007, motivația respingerii fiind faptul că „Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Maramureș nu a avut niciodată intabulat dreptul de proprietate”.

În perioada imediat următoare respingerii cererii de retrocedare, întreprinderea de tricotaje Tricomar a intrat în procedură de faliment, iar din cauza faptului că de-a lungul vremii acumulase datorii către Statul Român, clădirea a fost conferită unui lichidator, care a pus în vânzare clădirea pentru a recupera datoriile. Clădirea nu a fost cumpărată de nimeni și, din păcate, a rămas în grija tuturor și a nimănui. Nepăsarea a făcut ca această clădire reprezentativă, atât pentru istoria și arhitectura municipiului Baia Mare, cât și pentru istoria Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, să se degradeze. Din cauza vijeliei din 17 septembrie 2017, o parte a acoperișului clădirii a fost avariată și timp de șase luni nimeni nu a intervenit pentru a repara stricăciunile provocate de intemperii. Degradarea clădirii a culminat cu dărâmarea din noaptea de 22 spre 23 martie a acelei părți care se afla sub porțiunea de acoperiș avariată.

Ne exprimăm indignarea și îngrijorarea că un imobil monument istoric este tratat cu atâta nepăsare, iar în cazul de față, indignarea și întristarea sunt și mai profunde pentru noi, întrucât această clădire reprezintă o parte a trecutului Bisericii Greco-Catolice din România. În această clădire a trăit și a locuit vreme de optsprezece ani întâiul Episcop al Episcopiei Greco-Catolice de Maramureș, dr. Alexandru Rusu, mărturisitor și martir al credinței și care, cât de curând, va fi ridicat la cinstea altarelor, pentru curajul de a-l fi mărturisit pe Cristos în timpuri de prigoană. Noi sperăm ca cei îndreptățiți de lege, precum și actualul proprietar, să salveze de la distrugere această clădire, pentru a nu se șterge sau a fi dată uitării o perioadă recentă a urbei noastre, marcată de zbucium și suferință. (Biroul de presă al Eparhiei de Maramureș)

Sursa: EpiscopiaMM.ro