Documentul de lucru pentru Sinodul din toamnă a fost aprobat
10.05.2018, Vatican (Catholica) - După o întâlnire de două zile în Roma, consiliul de conducere al oficiului Vaticanului pentru Sinodul Episcopilor a aprobat textul care să fie folosit ca document de lucru pentru întâlnirea din octombrie, ce îi are în centrul atenției pe tineri. Ședința din 7-8 mai a fost prezidată de Papa Francisc, fiind dedicată în esență finalizării textului.
Compilație de idei și gânduri din cinci surse, documentul include informații din răspunsurile date chestionarului trimis Conferințelor Episcopale; răspunsurile la chestionarul online pentru tineri; seminarul internațional despre tineri ce a avut loc la Roma în septembrie 2017; contribuțiile și sugestiile trimise de persoane individuale și de grupuri; și documentul concluziv al întâlnirii pre-sinodale din 19-24 martie din Roma, care a reunit circa 300 de tineri din toată lumea. Conform unui comunicat de ieri, a fost prezentată o schiță a documentului de lucru, ce a generat „un interesant schimb de opinii”. S-au făcut sugestii de modificare a textului, iar după introducerea acestora documentul a fost aprobat de toți participanții.
Participanții au discutat, de asemenea, despre cum va fi organizat Sinodul din octombrie. Întâlnirea a fost închisă de Papa Francis, care a mulțumit consiliului pentru contribuțiile aduse și pentru „spiritul de comuniune fraternă în care a avut loc întâlnirea”. Un document pregătitor pentru Sinodul din octombrie, publicat în ianuarie 2017, insista asupra necesității unei abordări globale și sublinia că vocea tineretului trebuie să fie auzită și că tinerii trebuie să fie protagoniști în dialogul dinaintea Sinodului.
În documentul final scris de tineri în cadrul reuniunii pre-sinodale din martie a.c., tinerii au cerut Bisericii să fie mai autentică, mai modernă și mai creativă în felul în care interacționează cu tinerii, în special în felul în care abordează temele controversate. Tinerii, catolici și ne-catolici, au spus că în mare măsură se simt abandonați și că vor să fie luați în serios, ca lideri și ca parte la discuțiile importante ce au loc în Biserică. Au spus și că nu vor ca Biserica să se ferească să vorbească despre temele dure sau controversate, cum ar fi sexualitatea sau rolurile femeii în Biserică, dar doresc oameni care să poată vorbi cu ei deschis și cinstit. În fine, au cerut mentori care să îi ajute să navigheze în problemele dificile și care să asculte cu răbdare întrebările lor.
