Primul pas spre procesul de beatificare a Chiarei Corbella Petrillo
18.07.2018, Roma (Catholica) - Istoria ei a înduioșat Italia și chiar lumea. Istoria unei mame care a preferat să amâne îngrijirile unei tumori care o chinuia de doi ani pentru a duce înainte sarcina. Al treilea copil al ei, după ce primii doi au murit la puțin timp după naștere. Un salt în întuneric, într-un anumit sens, dictat de marea credință care i-a caracterizat mereu viața. La șase ani de la moarte, Dieceza de Roma face primul pas spre procesul care se dorește să o ducă la cinstea altarelor pe Chiara Corbella Petrillo, decedată la numai 28 de ani, la 13 iunie 2012. Primul pas a fost publicarea edictului care anunță deschiderea cauzei de beatificare și canonizare.
Despre document, care poartă data de 2 iulie 2018 și semnătura Cardinalului vicar Angelo De Donatis și a notarului Marcello Terramani, dă știrea situl postulaturii ordinului carmelitanilor desculți căruia i-a fost încredințată cauza (postulatorul este pr. Romano Gambalunga). Edictul va fi afișat în curând la porțile vicariatului de Roma și va rămâne acolo următoarele două luni, în timp ce se continuă cu adunarea documentației necesare pentru ca să poată fi demarat procesul. Pentru deschiderea sa formală se așteaptă „nihil obstat” al Congregației pentru Cauzele Sfinților, care ar trebui să vină în scurt timp.
Știrea era așteptată de mulți, foarte mulți. De familia ei, desigur, care în acești ani nu a încetat să participe la evenimente pentru a face cunoscută mărturia lui Chiara, dar și de toți cei care au cunoscut-o personal – în parohie, în spital, în numeroasele sale pelerinaje la Assisi – sau prin cărți, articole de ziar, situl internet dedicat sau canalul YouTube, unde filmarea intervenției ei într-o biserică, împreună cu soțul Enrico Petrillo, are peste 230 de mii de vizualizări. La fel materialul video al înmormântării, care a fost un eveniment atunci pentru orașul Roma, zguduit de viața acestei femei atât de tinere, pasionată de muzică, ce făcuse un gest pe care numai alte femei proclamate după aceea sfinte de Biserică l-au făcut înainta ei. Între cei care îi lăudau curajul și credința și cei care îi criticau extremismul și inconștiența, în acea zi de 13 iunie în urmă cu șase ani, la ceremonia din parohia „Sfânta Francesca Romana”, în zona Ardeatina din Roma – aproape de Sanctuarul Iubirii Divine unde Chiara obișnuia să se roage și unde în acești ani s-au desfășurat celebrări în amintirea sa – erau sute de mii de persoane.
O sărbătoare, nu o liturgie funebră: așa și-o amintesc cei prezenți, alcătuită din muzică, cântece și cuvinte emoționate. Soțul Enrico a citit scrisoarea lăsată de Chiara fiului Francesco, pe atunci sub un an. A fost apoi cuvintele Cardinalului Agostino Vallini, Vicar emerit, care a avut ocazia să o cunoască în ultima fază a vieții ei și care a definit-o „o a doua Gianna Beretta Molla”, cele ale franciscanului Vito D’Amato, cunoscut la Assisi, care a asistat-o spiritual pe Chiara și familia ei în ultima perioadă, după ce medicii au declarat-o „bolnavă terminală”, mutându-se și în casa lor și care cu acea ocazia a amintit rugăciunile recitate împreună cu tânăra nu pentru vindecarea ei, ci „pentru ca persoanele mai apropiate să poată trăi aceste momente de boală și suferință în pace”.
Chiara Corbella murea după o suferință de circa doi ani datorită unei tumori rare la limbă, pe care ea a încercat să o îngrijească inițial, pentru a se opri după aceea, când a aflat că terapia i-ar fi putut dăuna vieții lui Francesco. Pentru Chiara și Enrico orice copil era un dar. Chiar dacă era bolnav, chiar dacă a trăit puțin mai mult de jumătate de oră, așa cum s-a întâmplat cu Maria Grazia, zămislită la puțin timp după căsătorie, căreia încă din primele ecografii a reieșit o malformație congenitală. O anencefalie datorită căreia fetița s-a născut parțial lipsită de encefal. Perechea a primit noua viață fără ezitare și împotriva oricărei păreri medicale, bucurându-se de toate cele 30 de minute cât a durat și celebrând și botezul fetiței. Același lucru l-au făcut cu Davide, o nouă sarcină și aceasta amenințată de prevestiri negative: micuțul avea să se nască fără membrele inferioare. „Incompatibil cu viața”, era sentința medicilor. Însă nimeni nu ester incompatibil cu „viața cerească”, spunea Chiara căreia îi plăcea să repete: „Ne-am născut și nu vom mai muri niciodată” (titlul biografiei sale), deci și în acel caz a decis să nu avorteze. Davide s-a născut la 24 iunie 2010 și a murit după câteva minute după ce a fost botezat, în timp ce părinții se rugau pentru a-i spune adio.
În pofida celor două traume Chiara și Enrico n-au încetat niciodată să dorească un copil. Și astfel, după câtva timp, a venit Francesco. Ecografiile îi confirmă sănătatea bună, însă în a cincea lună de sarcină „dragonul” – cum îl definea tânăra – a decis să se năpustească împotriva ei. O leziune a limbii, o primă intervenție și apoi confirmarea celei mai rele dintre ipoteze: un carcinom. Chiara Corbella nu a avut niciodată răzgândiri, cum le destăinuia prietenilor și rudelor ei, cu privire la alegerea de a amâna îngrijirile, deși așteptarea avea să le compromită eficacitatea. Soțul însuși, cum a povestit în diferite ocazii, era îndoielnic în această privință. Ea nu. Acel copil trebuia să se nască. Și așa a fost la 30 mai 2011; numai după naștere tânăra s-a supus unei intervenții chirurgicale mai radicale și după aceea ciclurilor următoare de chimioterapie și radioterapie. Care, totuși, nu au fost îndeajuns: după un an, consumată în trup, ajungând să își piardă și vederea la ochiul drept, dar spiritual puternică, încât a decis să plece cu toată familia, inclusiv unchii și verișorii, la Medjugorje pentru un ultim pelerinaj împreună, Chiara a murit în casa ei la Pian della Carlotta, la Manziana.
„Laică și mamă de familie, soție și mamă cu mare credință în Dumnezeu”, se citește în edictul care va fi afișat în Vicariat, „oferirea ei rămâne ca un far de lumină a speranței, mărturie a credinței în Dumnezeu, Autor al vieții, exemplu al iubirii mai mari decât frica și decât moartea. Crescând, cu trecerea anilor, faima sa de sfințenie și cerându-se formal să se înceapă cauza de beatificare și canonizare a slujitoarei lui Dumnezeu, aducând la cunoștința comunității ecleziale, Dieceza de Roma îi invită pe toți credincioșii și pe fiecare în parte să ne comunice direct sau să trimită la Tribunalul Diecezan al Vicariatului de Roma toate acele știri, din care să se poată argumenta în vreun mod elemente favorabile sau contrare faimei de sfințenie a slujitoarei lui Dumnezeu.”
În săptămânile următoare trebuie apoi predate la Tribunalul Diecezan – în copie originală sau corespunzător autentificată – toate scrierile atribuite tinerei, nu numai „lucrările tipărite”, adunate deja de Postulatură, ci „manuscrisele, jurnalele, scrisorile și orice altă scriere privată” pe care tânăra mamă le-a scris în cei 28 de ani în care a trăit. (material Vatican Insider tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
