Papa Francisc în Irlanda deplânge eșecul Episcopilor în fenomenul abuzurilor sexuale
25.08.2018, Dublin (Catholica) - Papa Francisc a spus sâmbătă în Irlanda că indignarea catolicilor în fața eșecului Episcopilor de a răspunde crizei abuzurilor sexuale este de înțeles și că împărtășește aceste sentimente. „Privitor la cei mai vulnerabili, nu pot decât să recunosc scandalul grav provocat în Irlanda de abuzurile asupra minorilor din partea membrilor Bisericii care aveau responsabilitatea de a-i proteja și a-i educa”, a spus el în fața autorităților, pe 25 august. „Eșecul autorităților ecleziastice – Episcopi, superiori călugărești, preoți și alții – în înfruntarea în mod corespunzător a acestor delicte repugnante a provocat pe bună dreptate indignare și rămâne motiv de suferință și de rușine pentru comunitatea catolică. Eu însumi împărtășesc aceste sentimente.”
În primul discurs oficial din călătoria sa în Irlanda pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor, Pontiful a spus că speră ca „eșecurile multora” să sublinieze importanța protejării copiilor și adulților vulnerabili de toată societatea. A făcut trimitere la cuvinte ale predecesorului său, Papa Benedict al XVI-lea, care într-o scrisoare către catolicii irlandezi recunoștea gravitatea situației abuzurilor sexuale și cerea „măsuri ‘cu adevărat evanghelice, drepte și eficace’ ca răspuns la această trădare de încredere”. Vorbind liber, a adăugat că implicarea Pontifului german continuă să impulsioneze liderii ecleziali „să remedieze greșelile trecutului și să adopte reguli stringente pentru a se asigura că așa ceva nu se va mai întâmpla vreodată”.
A spus și că recenta sa scrisoare către Biserică afirmă un mai mare angajament „pentru eliminarea acestui flagel din Biserică, cu orice preț”. S-a declarat foarte conștient de circumstanțele celor mai vulnerabili și a subliniat bunătatea copilului, despre care a spus că este „un dar prețios de la Dumnezeu, care trebuie prețuit, încurajat să își dezvolte darurile și condus la maturitatea spirituală și la plinătatea umană. […] Suntem cu toții conștienți de necesitatea urgentă de a oferi tinerilor o însoțire înțeleaptă și valori sănătoase pentru drumul lor de creștere.” A atins și tema apărării dreptului la viață pentru nenăscuți, criticând cultura rebutului care face oamenii indiferenți față de săraci și de cei mai lipsiți de apărare.
Vorbind despre motivul prezenței sale la Dublin, Întâlnirea Mondială a Familiilor, a descris evenimentul ca „o mărturie profetică a patrimoniului bogat de valori etice și spirituale, pe care orice generație are misiunea să îl păzească și să îl protejeze. Nu este nevoie să fim profeți pentru a ne da seama de dificultățile pe care le înfruntă familiile în societatea de astăzi aflată în evoluție rapidă sau pentru a ne preocupa de efectele pe care dezechilibrul căsătoriei și al vieții familiale îl vor comporta în mod inevitabil, la orice nivel, pentru viitorul comunităților noastre. Familia este liantul societății; binele ei nu poate să fie considerat sigur, ci trebuie promovat și tutelat cu orice mijloc corespunzător.” A afirmat și că pentru familii, ÎMF este „o oportunitate nu numai pentru a reafirma angajarea lor la fidelitate iubitoare, la ajutorul reciproc și la respectul sacru față de darul divin al vieții în toate formele sale, ci și pentru a mărturisi rolul unic desfășurat de familie în educarea membrilor săi și în dezvoltarea unui țesut social sănătos și înfloritor”.
La final s-a adresat locuitorilor Irlandei, spunând că unii „se străduiesc să îmbogățească viața națiunii cu înțelepciunea născută din credință. Și în orele cele mai întunecate ale Irlandei, ei au găsit în credință izvorul acelui curaj și al acelei angajări care sunt indispensabile pentru a forja un viitor de libertate și demnitate, dreptate și solidaritate. Mesajul creștin a fost parte integrantă a acelei experiențe și a dat formă limbajului, gândirii și culturii oamenilor din această insulă.” A încheiat afirmând următoarele: „Mă rog pentru ca Irlanda, în timp ce ascultă polifonia discuției politico-sociale contemporane, să nu uite melodiile vibrante ale mesajului creștine, care au susținut-o în trecut și pot continua să facă asta în viitor. Cu aceste gânduri, din inimă invoc asupra voastră și asupra întregului iubit popor irlandez binecuvântări divine de înțelepciune, bucurie și pace. Mulțumesc.”
