Papa Francisc: Izvorului binelui din aceste zile – Duhul Sfânt
26.08.2018, Dublin (Catholica) - Este oficial: Roma va fi gazda din 2021 a Întâlnirii Mondiale a Familiilor. Anunțul a fost făcut la finalul Liturghiei celebrate de Papa în Dublin, pentru a marca încheierea Întâlnirii din acest an. Cel care l-a citit a fost Cardinalul Kevin Farrell, care conduce Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață. În anul 2021 vor fi cinci ani de la publicarea exortației „Amoris laetitia” a Papei Francisc.
În predica sa, Pontiful a condus spre „izvorul ultim al întregului bine pe care l-am experimentat și l-am trăit aici în aceste zile: Duhul lui Dumnezeu, care suflă încontinuu viață nouă asupra lumii, în inimi, în familii, în case și în parohii”. Și-a exprimat speranța că un rod al acestor zile va fi „să vă puteți întoarce la casele voastre și să deveniți izvor de încurajare pentru alții, pentru a împărtăși cu ei ‘cuvintele vieții veșnice’ ale lui Isus. De fapt, familiile voastre sunt fie un loc privilegiat, fie un mijloc important pentru a răspândi acele cuvinte ca ‘vești bune’ pentru fiecare.”
A vorbit apoi despre iubire, cum o învățăm de la Cristos: ea „comportă imitarea înseși jertfirii Sale de sine, comportă să murim pentru noi înșine ca să ne renaștem la o iubire mai mare și mai durabilă”. A continuat spunând că doar o astfel de iubire „poate salva lumea din sclavia păcatului, din egoism, din aviditate și din indiferența față de nevoile celor mai puțin norocoși. Aceasta este iubirea pe care am cunoscut-o în Isus Cristos. El s-a întrupat în lumea noastră printr-o familie și prin mărturia familiilor creștine în fiecare generație are puterea de a dărâma orice barieră pentru a reconcilia lumea cu Dumnezeu și a face din noi ceea ce din totdeauna suntem destinați să fim: o unică familie umană care trăiește împreună în dreptate, în sfințenie, în pace.”
După ce a amintit de exemplul dat de Sf. Columban, Sfântul Părinte a spus că fiecare creștin, primind Sacramentele Botezului și Mirului, „este trimis pentru a fi un misionar, un ‘discipol misionar’. Biserica în ansamblul său este chemată să ‘iasă’ pentru a duce cuvintele vieții veșnice la periferiile lumii. Fie ca această celebrarea a noastră de astăzi să vă întărească pe fiecare dintre voi, părinți și bunici, copii și tineri, bărbați și femei, frați și surori, contemplativi și misionari, diaconi și preoți și Episcopi, în împărtășirea bucuriei Evangheliei! Să puteți împărtăși Evanghelia familiei ca bucurie pentru lume!” A încheiat cu rugăciunea Sf. Patriciu: „Cristos înlăuntrul meu, Cristos în spatele meu, Cristos alături de mine, Cristos sub mine, Cristos deasupra mea”.
