Pr. Giacomo Costa: A recunoaște unde și cum sunt tinerii
09.09.2018, Vatican (Catholica) - „Un eveniment care implică toată Biserica” și care le cere adulților un supliment de ascultare, pentru „a recunoaște unde și cum sunt tinerii”. La mai puțin de o lună de la Sinodul tinerilor, care se va deschide la 3 octombrie în Vatican, agenția SIR a stat de vorbă cu pr. Giacomo Costa, numit de Papa secretar special, împreună cu pr. Rossano Sala. Interviul a fost tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro.
– Există multă așteptare pentru al treilea Sinod al Papei Francisc: care este valoarea mizei?
– Cu siguranță este multă așteptare printre cei care, în cadrul Bisericii, lucrează cu tinerii. Și printre aceștia din urmă există desigur interes și curiozitate, așa cum demonstrează diferitele evenimente din timpul parcursului de pregătire. Totuși, ar fi naiv să nu se afirme că, la nivel mediatic, de opinie publică și probabil și în ample sectoare ale Bisericii înseși, acest Sinod riscă să fie în mod substanțial ignorat, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat pentru cele două Sinoade despre familie. Ar fi o ocazie pierdută pentru că miza este cu adevărat mare: de fapt, această întâlnire cere să se înfrunte problema raporturilor dintre generații, regândind prezentul în așa fel încât să lase spațiu viitorului. Este o temă cheie pentru toată societatea noastră. După aceea, pentru Biserică este vital a înțelege cum să continue să aibă incidență asupra realității: nu numai și nu atât pentru a-și garanta un viitor ca instituție, ci pentru că e vorba de transmiterea mesajului evanghelic care reprezintă motivația sa de a fi.
– Printre noutăți, Sinodul despre tineri are una ce ține de metodă: tinerii înșiși sunt cei care, împreună cu Episcopii, participă și au fost chemați în mod explicit de Papa să vorbească despre ei cu „parresia”…
– Până acum a fost una dintre cele mai frumoase surprize în experiența mea ca secretar special. În chestionarele completate online dar mai ales în reuniunea pre-sinodală din martie, tinerii – răspunzând la invitația Papei Francisc – s-au simțit foarte liberi să exprime aspirațiile lor și să spună ceea ce gândesc despre Biserică, punând pe tapet numeroase probleme legate de comunicare, de limbaj, de credibilitate, de incluziunea diferențelor. În același mod multe Conferințe Episcopale au admis cu curaj propriile dificultăți și rezistențe în raportarea lor la tineri. Această dinamică a făcut din pregătirea pentru Sinod un proces de reală întâlnire și ascultare între generații. Așadar, putem spune că, după indicațiile Papei Francisc, din eveniment, Sinodul se transformă în proces. Dacă Sinodul rămâne în mod oficial „al Episcopilor”, chiar datorită rolului lor de păstori, nu poate să nu devină un eveniment care implică toată Biserica. Desigur este vorba despre o evoluție care încă nu este terminată și care va continua și după octombrie. Într-un anumit sens, post-Sinodul va fi important cel puțin atât cât și Sinodul, pentru că diferitele comunități ecleziale vor fi cele care vor trebui să aleagă cum să treacă la acțiune, în linie cu exortația post-sinodală a Papei Francisc.
– Tineri cu Isus dar fără Biserică: este unul din paradoxurile denunțate de Documentul pregătitor: cum se poate umple această prăpastie?
– În realitate situația relevată în timpul parcursului de pregătire, îndeosebi cu chestionarul online, este chiar și mai radicală… Și Isus este simțit uneori de tineri ca departe, aproape un super-erou care nu are însă multe de-a face cu viața obișnuită. Deci riscăm ca tinerii să fie „nici cu Isus, nici cu Biserica”… Dar nu este o dezlipire ireversibilă: mulți tineri continuă să fie purtători de întrebări și de sensibilități autentic spirituale, și nu sunt puțini aceia care caută o Biserică autentică și relațională, care să fie aproape și să lase să transpară în gesturile sale concrete speranța lui Isus înviat. Problema cuprinde așadar capacitatea Bisericii și a reprezentanților săi de a se prezenta ca interlocutori credibili ai tinerilor. Mulți adulți continuă să facă referință în mod mai mult sau mai puțin nechibzuit la parcursurile și la situațiile în care au crescut, unde apartenența era considerată sigură sau primită de sus și oricum un punct de plecare. Astăzi acest simț de apartenență este un punct de sosire care trebuie să fie construit și descoperit de fiecare printr-un parcurs de învățare din experiență și nu poate face abstracție de relații interpersonale autentice. În acest sens „discernământul” – adică recitirea a ceea ce s-a trăit și se trăiește pentru a identifica, în dialog cu Domnul, pașii următori de făcut – poate să fie de ajutor. Provocarea Sinodului este de a descoperi în cadrul tradiției spirituale și teologice a Bisericii acele bogății care pot să îi permită să se sintonizeze și cu mentalitatea acestei epoci, așa încât să poată continua să arate relevanța și vitalitatea mesajului evanghelic pentru orice generație.
– Care sunt rezistențele pe care „Biserica adultă” trebuie să le depășească, pentru a merge în întâmpinarea așteptărilor lor?
– În afară de dificultățile – imaginabile – de a lăsa efectiv un spațiu tinerilor și de a valoriza forțele și entuziasmele care îi caracterizează, cred că provocarea principală pentru Biserică astăzi este să recunoască unde și cum tinerii deja ne preced și ne așteaptă și ne indică semnele Domnului înviat. Ne întrebăm mereu cum poate Biserica să îi ajute pe tineri, de câte ori ne întrebăm despre modul în care tinerii pot să ajute Biserica? Mă refer de exemplu la prezența în noul „continent digital”. Pentru a face această „convertire” este fundamental a se intra în perspectiva tinerilor, în modul lor de a face, care de exemplu înseamnă – că ne place sau nu ne place nouă adulților – o prioritate a concreteții și operativității față de analize și de discuții. Mai mult decât a-i invita pe tineri la mari întâlniri, adunări și cateheze este oportun deci a începe concret să „facem” lucruri cu ei. În sfârșit, așa cum înșiși tinerii cer în mod repetat, trebuie avut curajul de a nu refuza niciodată confruntarea și dialogul: pentru tineri pluralismul, chiar radical, al diferențelor reprezintă o realitate de fapt cu care se confruntă zilnic.
