Papa Francisc: Aproapele nu se alege
04.11.2018, Vatican (Catholica) - A-l iubi pe Dumnezeu și a ne iubi aproapele: sunt ca două fațete, neputând fi doar una din ele. Papa Francisc a atins tema acestei duble iubiri în discursul de la rugăciunea Angelus, recitată împreună cu pelerinii prezenți în Piața San Pietro. Redăm alocuțiunea papală după traducerea publicată de pr. Mihai Pătrașcu pe Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua!
În centrul Evangheliei din această duminică (cf. Mc 12,28b-34) este porunca iubirii: iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele. Un cărturar îl întreabă pe Isus: „Care este prima dintre toate poruncile?” (v. 28). El răspunde citând acea mărturisire de credință cu care fiecare israelit începe și încheie ziua sa și care începe cu cuvintele: „Ascultă, Israele: Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn” (Dt 6,4). În acest mod Israelul păstrează credința sa în realitatea fundamentală din tot crezul său: există un singur Domn și acel Domn este „al nostru” în sensul că s-a legat cu noi cu un pact indisolubil, ne-a iubit, ne iubește și ne va iubi pentru totdeauna. Din acest izvor, această iubire a lui Dumnezeu, derivă pentru noi dubla poruncă: „Să îl iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta! […] Să îl iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!” (v. 30-31).
Alegând aceste două cuvinte adresate de Dumnezeu poporului Său și punându-le împreună, Isus a învățat o dată pentru totdeauna că iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele sunt inseparabile, dimpotrivă, mai mult, se susțin una pe alta. Deși sunt puse una după alta, ele sunt cele două fețe ale unei singure medalii: trăite împreună sunt adevărata forță a credinciosului! A-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a trăi din El și pentru El, pentru ceea ce este El și pentru ceea ce face El. Și Dumnezeul nostru este dăruire fără rezerve, este iertare fără limite, este relație care promovează și face să crească. De aceea, a-l iubi pe Dumnezeu înseamnă a investi în fiecare zi propriile energii pentru a fi colaboratorii săi în slujirea fără rezerve a aproapelui nostru, în încercarea de a ierta fără limite și în cultivarea de relații de comuniune și de fraternitate.
Evanghelistul Marcu nu se preocupă să specifice cine este aproapele, pentru că aproapele este persoana pe care eu o întâlnesc pe drum, în zilele mele. Nu este vorba de a pre-selecționa pe aproapele meu: acesta nu e creștin. Eu cred că aproapele meu este acela pe care eu l-am pre-selecționat: nu, acesta nu e creștin, e păgân; ci este vorba de a avea ochi pentru a-l vedea și inimă pentru a voi binele său. Dacă ne antrenăm să vedem cu privirea lui Isus, ne vom pune mereu în ascultare și alături de cel care are nevoie. Necesitățile aproapelui cer desigur răspunsuri eficace, dar mai întâi cer împărtășire. Cu o imagine putem spune că înfometatul are nevoie nu numai de o farfurie de supă, ci și de un zâmbet, de a fi ascultat și chiar de o rugăciune, eventual făcută împreună. Evanghelia de astăzi ne invită pe noi toți să fim proiectați nu numai spre urgențele fraților mai săraci, ci mai ales să fim atenți față de necesitățile lor de apropiere fraternă, de sens al vieții, de duioșie. Aceasta interpelează comunitățile noastre creștine: este vorba de a evita riscul de a fi comunități care trăiesc din multe inițiative dar din puține relații; riscul de comunități „stații de servicii” dar de puțină companie, în sensul deplin și creștin al acestui termen.
Dumnezeu, care este iubire, ne-a creat din iubire și pentru ca să îi putem iubi pe ceilalți rămânând uniți cu El. Ar fi iluzoriu să pretindem că îl iubim pe aproapele fără a-l iubi pe Dumnezeu; și ar fi la fel de iluzoriu să pretindem că îl iubim pe Dumnezeu fără a-l iubi pe aproapele. Cele două dimensiuni ale iubirii, față de Dumnezeu și față de aproapele, în unitatea lor îl caracterizează pe discipolul lui Cristos. Fecioara Maria să ne ajute să primim și să mărturisim în viața de fiecare zi această învățătură luminoasă.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Exprim durerea mea pentru atentatul terorist care în urmă cu două zile a lovit Biserica Coptă-Ortodoxă din Egipt. Mă rog pentru victime, pelerini uciși numai pentru faptul că erau creștini, și cer Mariei Preasfinte să mângâie familiile și întreaga comunitate. Să o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria: Bucură-te, Marie…
Ieri, în Bazilica San Giovanni in Laterano, a fost proclamată fericită Maica Clelia Merloni, fondatoare a Sfintelor Apostole ale Preasfintei Inimi a lui Isus. O femeie pe deplin abandonată voinței lui Dumnezeu, zeloasă în caritate, răbdătoare în adversități și eroică în iertare. Să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru mărturia evanghelică luminoasă a noii fericite și să urmăm exemplul său de bunătate și de milostivire. Aplauze pentru noua fericită. Vă salut pe voi toți, romani și pelerini, îndeosebi studenții care provin din Viena, tinerii de la „Opera Giorgio La Pira” din Firenze, tinerele familii din Raldon (Verona), credincioșii din Milano, Petosino, Civitanova Marche, din Dieceza de Ozieri, Oratoriul din Carugate, tinerii de la mir din Longare și Modena.
Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!
