ÎPS Ioan Robu decorat de Custodele Coroanei Române cu Ordinul Coroana României în grad de comandor

27.11.2018, București (Catholica) - ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, a fost decorat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române cu Ordinul Coroana României în grad de comandor. Ceremonia decorării a avut loc în după-amiaza zilei de luni, 26 noiembrie 2018, la Palatul Regal din București, decorația fiind înmânată, în numele Custodelui Coroanei, de Alteța Sa Regală Principele Radu. Alături de ÎPS Ioan au fost decorate, de asemenea, o serie personalități din România și din alte țări europene.
Conform unui material publicat pe situl Familiei Regale, aceasta „a fost a doua ceremonie de decorări regale a anului, după cea din ziua de 26 martie 2018, ziua de naștere a Majestății Sale. Ceremonia a avut loc în preajma Centenarul Marii Uniri și s-a desfășurat în Sala Tronului”. La ceremonie au fost prezente și Altețele Lor Regale Principesa Sofia și Principesa Maria. De asemenea, au fost de față rude și prieteni ai personalităților distinse cu ordine și medalii regale, precum și reprezentanți ai Casei Majestății Sale. La ceremonia de decorare, din delegația care l-a însoțit pe ÎPS Ioan Robu au făcut parte PS Cornel Damian – Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, Mons. Fernando Duarte Barros Reis – secretar al Nunțiaturii Apostolice în România, pr. Gabriel Popa – secretar eparhial, și două persoane consacrate: din Congregatio Jesu – sr. Giovanna Maria Muha CJ, secretară provincială, și din partea Surorilor Franciscane Misionare de Assisi – sr. Bernaveta Ciobanu, provincială.
Conform Decretului semnat pe 12 octombrie a.c. de Custodele Coroanei Române, Majestatea Sa Margareta, prin această distincție sunt răsplătite meritele ÎPS Ioan Robu „pentru eminenta sa activitate pastorală „, în cursul căreia a contribuit „în mod esențial la reluarea și întărirea legăturilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun”; „pentru remarcabila contribuție la reclădirea patrimoniului material, social și spiritual al Bisericii Catolice după prigoana regimului comunist”; „pentru modul demn, măsurat și devotat în care conduce Mitropolia Catolică a Bucureștilor, contribuind la îmbogățirea vieții spirituale a Capitalei”; „pentru susținerea publică în cel mai profund spirit al tradiției a legăturii dintre Biserica Catolică și Coroana Română”.
Ordinul Coroana României a fost instituit de Regele Carol I prin Decretul Regal la 10 mai 1881, cu prilejul proclamării Regatului României, și reînființat de Majestatea Sa Regele Mihai I la 30 decembrie 2011, pentru a recompensa „meritele cetățenilor români și străini care aduc un aport substanțial la dezvoltarea și consolidarea României, prin acțiuni publice sau prin excelență în profesie, pentru fapte puse în slujba Statului și a Națiunii”.
Distincția Ordinul Coroana României este descrisă astfel, pe situl Familiei Regale: Are forma unei cruci cu brațe egale, emailate în roșu, având de jur-împrejurul brațelor o dungă de email alb, iar între brațe cifrul Regelui Carol I. În mijlocul crucii se află un medalion roșu cu o dungă de email alb, pe aversul căruia este aplicată Coroana Regală de oțel, deviza „Prin noi înșine” și data „14 martie 1881”. Medalionul central de pe revers are pe mijloc, pe emailul roșu, data „10 MAI” și pe cercul din email alb, împrejur, anii „1866-1877-1881”. Panglica este din moar albastru-închis, cu o dungă de culoarea oțelului pe fiecare margine. […] Însemnul de Comandor are diametrul de 60 mm și culoare aurie, prins cu o panglică de mărime suficientă pentru a fi purtată în jurul gâtului, lată de 45 mm. (foto: FamiliaRegala.ro)