Prima Academie pentru familii și-a încheiat parcursul formativ

10.12.2018, Maria Radna (Catholica) - În ultimii doi ani, în Dieceza Romano-Catolică de Timișoara, surorile mariane de Schönstatt au organizat cursuri în cadrul unei Academii pentru familii, care a avut ca scop pregătirea acestora ca „traineri” pentru alte familii.
Această pregătire s-a încheiat cu un examen final, care a avut loc în perioada 12-14 octombrie a.c. Sâmbătă, la Maria Radna, în data de 8 decembrie 2018, în sărbătoarea Imaculatei Concepțiuni (Neprihănitei Zămisliri) E.S. Iosif Csaba Pál, Episcopul Diecezei de Timișoara, a înmânat personal diplomele familiilor care au absolvit această perioadă de formare. Împreună cu diplomele le-a acordat și binecuvântarea sa celor șapte familii care au terminat această primă Academie pentru familii.
Pregătirea a fost realizată de sora mariană de Schönstatt sr. M. Böbe Tari, împreună cu familii ale Academiei similare din Ungaria. La eveniment de la Maria Radna familiile au sosit însoțite de parohii lor, care au celebrat împreună cu Episcopul Diecezei o Sf. Liturghie solemnă. La finalul Liturghiei Excelența Sa a înmânat cuplurilor diplome, împreună cu binecuvântarea sa de Păstor al acestei episcopii, mulțumind totodată în primul rând familiilor pentru participarea lor la curs, dar și surorii formatoare pentru munca depusă în serviciul familiilor catolice, creștine. (pr. Váncsa Csaba pentru Dieceza de Timișoara, care a oferit și fotografiile)



