Papa Francisc: Rugăciune, caritate, post – investiții pentru o comoară care durează
07.03.2019, Vatican (Catholica) - A posti de la mâncare sau de la alte lucruri în timpul Postului Mare este o ocazie pentru catolici să își reorienteze atașamentele materiale, a spus Papa Francisc în Miercurea Cenușii, îndemnându-ne să încetinim și să ne întoarcem la Cristos în această perioadă penitențială. Isus „pe lemnul crucii arde de iubire, ne cheamă la o viață înflăcărată de El, care nu se pierde printre cenușa lumii; o viață care arde de caritate și nu se stinge în mediocritate”, a spus Pontiful în cadrul Liturghiei celebrate miercuri, 6 martie 2019, în Bazilica Santa Sabina.
„Este greu de trăit așa cum cere El? Da, este dificil, dar conduce la țintă. Ne arată aceasta Postul Mare. El începe cu cenușa, dar la sfârșit ne duce la focul din noaptea de Paști; la a descoperi că în mormânt, trupul lui Isus nu devine cenușă, ci învie glorios”. Citând din prima lectură a zilei, din profetul Ioel – „Sunați din trâmbiță… consacrați un post” – Sfântul Părinte a numit sunetul pătrunzător al unei trâmbițe „un sunet puternic, care vrea să încetinească viața noastră”. „Este o chemare să ne oprim – un ‘oprește-te!’ -, să mergem la esențial, să postim de la superfluul care distrage. Este un apel de trezire pentru suflet.”
Acest apel de trezire include un mesaj de la Domnul: „Întoarceți-vă la Mine”. „Dacă trebuie să ne întoarcem, înseamnă că am mers în altă parte. Postul Mare este timpul pentru a regăsi ruta vieții… Fiecare dintre noi poate să se întrebe: pe drumul vieții, caut ruta? Sau mă mulțumesc să trăiesc cu ziua, gândindu-mă numai să mă simt bine, să rezolv vreo problemă sau să mă distrez puțin? Care este ruta? Oare căutarea sănătății, care astăzi atâția spun că vine înainte de orice dar care mai devreme sau mai târziu va trece? Oare bunurile și bunăstarea? Dar nu suntem în lume pentru aceasta. ‘Întoarceți-vă la Mine’, spune Domnul. ‘La Mine’. Domnul este ținta călătoriei noastre în lume. Ruta trebuie trasată după El.”
Papa ne-a îndemnat să ne fixăm privirea asupra lui Cristos răstignit. „Isus pe cruce este busola vieții, care ne orientează spre cer. Sărăcia lemnului, tăcerea Domnului, despuierea Sa din iubire ne arată necesitatea unei vieți mai simple, liberă de prea multele preocupări față de lucruri. Isus de pe cruce ne învață curajul puternic al renunțării. Pentru că încărcați cu poveri prea mari nu vom merge niciodată înainte. Avem nevoie să ne eliberăm de tentaculele consumismului și de lațurile egoismului, de la a vrea tot mai mult, de la a nu ne mulțumi niciodată, de inima închisă în fața nevoilor săracului.”
Pentru a marca începutul Postului Mare, Papa Francisc s-a rugat Calea Crucii la biserica Sant’Anselmo din Roma, înainte de a face o scurtă procesiune până la Bazilica Santa Sabina pentru celebrarea Liturghiei, binecuvântare și impunerea cenușii. Procesiunea tradițională este compusă din Cardinali, Episcopi, preoți, călugării benedictini de la Sant’Anselmo, frații dominicani de la Santa Sabina și laici. Pe drumul între cele două biserici, este intonată Litania tuturor sfinților. Practica începerii de către Pontiful Roman a perioadei de rugăciune și penitență a Postului Mare în acest fel a fost inaugurată de Sf. Ioan al XXIII-lea când a înființat Institutul Liturgic Pontifical Sant’Anselmo în 1961.
Semnul cenușii pe cap, a spus Papa Francisc, „este pentru a ne spune, cu delicatețe și adevăr: din atâtea lucruri pe care le ai prin cap, în urma cărora în fiecare zi alergi și te frămânți, nu va rămâne nimic. Oricât te frămânți, din viață nu vei duce cu tine nicio bogăție. Realitățile pământești dispar, ca praful în vânt. Bunurile sunt provizorii, puterea trece, succesul apune… Postul Mare este timpul pentru a ne elibera de iluzia de trăi urmărind praful. Postul Mare înseamnă a redescoperi că suntem făcuți pentru focul care arde mereu, nu pentru cenușa care imediat se stinge; pentru Dumnezeu, nu pentru lume; pentru veșnicia cerului, nu pentru înșelăciunea pământului; pentru libertatea de fii, nu pentru sclavia lucrurilor.”
Pomana, rugăciunea și postul, practicile specifice Postului Mare, „ne duc la singurele trei realități care nu dispar. Rugăciunea ne leagă cu Dumnezeu; caritatea ne leagă cu aproapele; postul ne leagă cu noi înșine. Dumnezeu, frații, viața mea: iată realitățile care nu se termină în nimic, pe care trebuie investit. Iată unde ne invită Postul Mare să privim: spre Sus, cu rugăciunea, care eliberează de o viață orizontală, plată, unde se găsește timp pentru eu dar este uitat Dumnezeu. Și apoi spre celălalt, cu caritatea, care eliberează de vanitatea averii, de la a crede că lucrurile merg bine dacă merg bine pentru mine. În sfârșit, ne invită să privim înăuntru, cu postul, care eliberează de alipirile de lucruri, de mondenitatea care anesteziază inima. Rugăciune, caritate, post: trei investiții pentru o comoară care durează.”
