Papa Francisc despre vizita făcută în Maroc
05.04.2019, Vatican (Catholica) - Conform obiceiului, după o călătorie apostolică Sfântul Părinte dedică prima audiență generală informării credincioșilor despre momentele ei principale. Așa a făcut și miercuri, 3 aprilie, când Papa Francisc a vorbit despre vizita din Maroc de la sfârșitul săptămânii trecute, o vizită ce a avut ca moto „Slujitor al speranței” și a fost pe urmele a doi sfinți: Francisc de Assisi și Papa Ioan Paul al II-lea – la 800 de ani de la întâlnirea primului cu sultanul al-Malik al-Kamil și la 34 de ani de la vizita celui de-al doilea în Maroc.
Pontiful a profitat de audiența generală, ținută în Piața San Pietro, pentru a face două observații pe care le-a considerat importante. Mai întâi a răspuns unei posibile întrebări: „De ce Papa merge la musulmani și nu numai la catolici? De ce sunt atâtea religii și cum de sunt atâtea religii?” Și a explicat: „Cu musulmanii suntem descendenți ai aceluiași tată, Abraham”, continuând cu întrebările: „De ce permite Dumnezeu să fie atâtea religii? Dumnezeu a voit să permită așa ceva: teologii scolasticii făceau referință la voluntas permissiva a lui Dumnezeu. El a voit să permită această realitate: există atâtea religii; unele se nasc din cultură, dar mereu privesc cerul, îl privesc pe Dumnezeu. Însă ceea ce vrea Dumnezeu este fraternitatea dintre noi și în mod special – aici se află motivul acestei călătorii – cu frații noștri fii ai lui Abraham ca noi, musulmanii. Nu trebuie să ne înspăimântăm de diferență: Dumnezeu a permis. Trebuie să ne înspăimântăm dacă noi nu lucrăm în fraternitate, pentru a merge împreună în viață.”
A doua observație a pornit de la tema migrației abordată în călătoria în Maroc, după ce a subliniat atenția Bisericii din acea țară față de acest fenomen. „Mie nu îmi place să spun migranți”, a spus Papa. „Mie îmi place mai mult să spun persoane migrante. Știți de ce? Pentru că migrantă este un adjectiv, în timp ce termenul persoană este un substantiv. Noi am căzut în cultura adjectivului: folosim atâtea adjective și uităm de atâtea ori substantivele, adică substanța. Adjectivul trebuie legat mereu cu un substantiv, cu o persoană; deci o persoană migrantă. Așa există respect și nu se cade în această cultură a adjectivului care este prea lichidă, prea ‘gazoasă’. Biserica din Maroc, spuneam, este foarte angajată în apropierea de persoanele migrante, și de aceea am voit să mulțumesc și să încurajez pe cei care cu generozitate se dedică slujirii lor realizând cuvântul lui Cristos: ‘Am fost străin și m-ați primit’.”
La final a vorbit despre partea din vizită dedicată micii comunități creștine din Maroc. „Este o turmă mică, în Maroc, și pentru aceasta am amintit imaginile evanghelice ale sării, luminii și drojdiei pe care le-am citit la începutul acestei audiențe. Ceea ce contează nu este cantitatea, ci ca sarea să aibă gust, ca lumina să strălucească și ca drojdia să aibă forța de a dospi tot aluatul. Și aceasta nu vine de la noi, ci de la Dumnezeu, de la Duhul Sfânt care ne face martori ai lui Cristos acolo unde suntem, într-un stil de dialog și de prietenie, care trebuie trăit înainte de toate între noi creștinii, pentru că – spune Isus – ‘Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții’.”
La final a pomenit Liturghia celebrată acolo duminică, într-un complex sportiv din capitală. „Mii de persoane din circa 60 de naționalități diferite! O epifanie singulară a poporului lui Dumnezeu în inima unei țări islamice. Parabola Tatălui milostiv a făcut să strălucească în mijlocul nostru frumusețea planului lui Dumnezeu, care vrea ca toți fiii săi să ia parte la bucuria sa, la sărbătoarea iertării și a reconcilierii. La această sărbătoare intră cei care știu să recunoască faptul că au nevoie de milostivirea Tatălui și care știu să se bucure cu El atunci când un frate sau o soră se întoarce acasă. Nu este o întâmplare că, acolo unde musulmanii îl invocă în fiecare zi pe Cel Îndurător și Milostiv, a răsunat marea parabolă a milostivirii Tatălui. Așa este: numai cel care este renăscut și trăiește în îmbrățișarea acestui Tată, numai cei care se simt frați pot să fie în lume slujitori de speranță.”
