Marius Oanță – un nou doctor în Istoria Bisericii

11.05.2019, București (Catholica) - În data de 8 mai 2019, orele 13.00, la sediul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca, a fost susținută public teza: „Arhiepiscopia Romano-Catolică de București (1948-1964). Structuri Eclesiastice Centrale”, a doctorandului Marius Oanță – conducător științific CSI dr. Stelian Mândruț.

Din comisia pentru susținerea publică a tezei de doctorat au făcut parte: prof. univ. CSI dr. Susana Andea – președinte, director-adjunct al Institutului „George Barițiu”, CSI dr. Stelian Mândruț, conducător de doctorat, prof. univ. dr. Marton Iosif, Universitatea „Babeș-Bolyai” – Facultatea de Teologie Romano-Catolică și prepozit major al capitlului Catedralei „Sfântul Mihail” din Alba Iulia, prof. univ. dr. Marcela Sălăgean, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Istorie și Filosofie, din Cluj-Napoca și CSI dr. Vasile Ciobanu, Institutul de Studii Socio-Umane Sibiu al Academiei Române. De asemenea, au asistat la susținere, prea cucernicii pr. Florin Buhalea, capelan militar pentru pastorația romano-catolicilor din Armata Română, pr. Mircea Remus Birtz, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca, Vass Csongor, arhivist în cadrul Arhiepiscopiei de Alba Iulia, dr. Claudiu Călin, arhivist al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara.

În urma susținerii tezei și a referatelor favorabile, comunicate de către membrii comisiei constituite, lucrarea a fost notată cu calificativul „Foarte bine”, propunându-se acordarea titlului de doctor în istorie candidatului, autor al consistentului tomus științific. Redactată sub motto-ul evanghelic: „Ceea ce eu vă spun în întuneric spuneți la lumină și ceea ce vă spun la ureche predicați de pe acoperișuri!” (Matei 10,27), lucrarea este o deosebit de importantă contribuție la cunoașterea și redescoperirea trecutului celei mai importante Arhiepiscopii din România, sediu mitropolitan romano-catolic existent în capitala țării. Candidatul și-a propus valorificarea arhivelor laice și ecleziastice, periodicelor vremii, contribuțiilor științifice și volumelor dedicate istoriei contemporane a Bisericii, apărute atât în țară, cât și în străinătate, în română, sau în alte limbi, în ultimele trei sau chiar mai multe decenii. Privind în mod comparativ studiile apărute în trecut cu privire la această dureroasă perioadă de persecuție a Bisericii Catolice din România, cu accent, de această dată pe Arhidieceza de București, demersul științific al istoricului dr. Marius Oanță, are o serie întreagă de avantaje: analizează și clarifică situația jurisdicției canonice reale în arhiepiscopie, prezintă rolul acestei instituții ecleziastice la nivel național, descrie situația canonică creată în urma declanșării persecuției Bisericii Catolice în România, definește și explică cu acuratețe termeni și concepte specifice Bisericii latine, introducându-le în circuitul științific românesc.

Lucrarea este structurată pe opt capitole, cărora li se adaugă secțiunea concluziilor, un glosar de termeni și concepte, anexe foto și documentare, precum și un amplu rezumat în limba engleză. Capitolul întâi, precedat de introducere, descrie istoriografia problemei, conceptele și metodologia utilizate, explică unele noțiuni specifice temei și lucrării, în particular, evidențiind caracterul interdisciplinar al demersului.

În cel de-al doilea capitol este dedicat descrierii Arhidiecezei de București, ca realitate canonică și teritorială, atât din punct de vedere istoric, cât și teritorial, respectiv canonic, în contextul celorlalte dieceze de rit latin din România. Rolul de scaun mitropolitan pentru provincia ecleziastică română este și el definit într-un subcapitol aparte. Ca o concluzie a acestui capitol, tranzitorie în economia structurală a tezei, sunt evidențiate în cadrul ultimului subcapitol al acestei părți, măsurile luate de regimul ateist-comunist împotriva Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, începând din 1948.

Cel de-al treilea capitol este dedicat tratării dihotomiei sacru versus profan în contextul internațional al instalării „Cortinei de Fier”, respectiv descrierii situației Bisericii Catolice din diferitele state căzute în spațiul de influență sovietică. În acest context geo-politic extrem de defavorabil credinței creștin-catolice, Biserica a răspuns prin doctrină, a emis constituții, instrucțiuni, epistole pastorale cu caracter normativ mai larg, sau particular, în esență continuând cu fidelitate să își respecte propriile principii morale și evanghelice, neacceptând compromisul cu puterea laică. Aceasta – în cazul nostru Republica Populară Română – a încercat să își aducă sub ascultare mediul catolic, în scopul aservirii lui în folosul propriilor ei interese propagandistice.

Măsurile impuse de autoritățile moscovite, sovietice, respectiv transpunerea lor în legislația națională în chestiunea vieții religioase – cu accent pregnant pe aceea a Bisericii Catolice – sunt descrise în cuprinsul capitolului al patrulea. Caracterul României de „stat captiv” al URSS, denunțarea Concordatului cu Sf. Scaun și sistemul legislativ comunist constituit în acest context, implicațiile ruperii legăturilor diplomatice cu Sf. Scaun pentru Arhiepiscopia și Mitropolia din București, măsurile coercitive impuse de Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român împotriva Bisericii Catolice, modul în care presa vremii știa să reflecte suspendarea Concordatului, modul discreționar de acțiune al regimului vis-a-vis de „problema catolică” și tentativa de creare a unei Biserici Catolice seccesioniste, ruptă de Roma, prin crearea așa-numitului „Comitet Catolic de Acțiune” – instituție supusă presiunilor politicului, reprezintă aspectele analizate în cadrul aceluiași capitol patru.

Capitolul al cincilea este dedicat analizei amănunțite a situației canonice a Arhidiecezei Romano-Catolice de București, în diferite etape, începând cu pensionarea forțată a Arhiepiscopului dr. Alexandru Theodor Cisar și mergând până în anul 1964, moment în care încep să fie eliberați din temnițe clericii persecutați de regim. Particularitățile din Arhidieceză, informările din dosarele Securității cu privire la păstorul-mărturisitor, eliberarea și decesul său, dar și unele noi interpretări cu privire la „starea de necesitate” a Scaunului metropolitan de București sunt piesele unui mozaic deosebit de interesant, dar și complicat, care formează realitățile probabil celei mai urmărite și opresate arhiepiscopii din țară.

În cadrul celui de-al șaselea capitol este analizată problematica jurisdicției canonice în teritoriul Arhiepiscopiei de București, având ca sursă informațiile din Dosarul de Urmărire Informativă I. 5001/4, păstrat la CNSAS. Un loc central în acest capitol îi revine ședinței Capitlului Arhidiecezan din 15 octombrie 1959, moment de grea cumpănă în măsurile statului de amestec în conducerea Arhidiecezei. Jurisdicția canonică și deținătorul acesteia, erau chestiuni esențiale, de care depindea validitatea oricărei măsuri canonice, pastorale, administrative din întregul teritoriu arondat.

Deosebit de important pentru cercetători și cititori este conținutul celui de-al șaptelea capitol, care prezintă biografiile clericilor din cadrul aulei arhiepiscopale bucureștene: Arhiepiscopul Alexandru-Theodor Cisar (1880-1954), Episcopul auxiliar Joseph Schubert, canonicul, devenit Episcop de Iași și Administrator apostolic de București, Anton Durcovici, pr. Edmund Barciovschi, canonic onorific și Vicar general al Arhiepiscopului Cisar, pr. Stanislau Traian Jovanelli, canonic al Capitlului catedralei „Sfântul Iosif”, pr. Julius Dwucet, canonic și prepozit capitular, pr. György Árpad Horváth, canonic și pr. Gustav Müller, canonic. Aceste portrete dau chip numelor vehiculate în contextul lucrării, evidențiind personalități și calități ori slăbiciuni umane într-o vreme de mare restriște.

Structura logică a lucrării dictează și tema celui de-al optulea capitol: „Procese intentate membrilor Aulei Arhiepiscopale”, în acest spațiu fiind tratate aspecte legate de epurările dictate de regim în rândul clerului, fiind realizate comparații campanii similare, din alte „republici populare”, purtate împotriva Bisericii Catolice, arestarea Episcopului Anton Durcovici (26 iunie 1949), perioada de detenție a preotului Stanislau Traian Jovanelli (21 decembrie 1949 – 22 februarie 1950), perioada petrecută de Arhiepiscopul Alexandru-Theodor Cisar în domiciliul obligatoriu (mai 1950-aug. 1953), Procesul „Legației Italiei”: cazul Episcopului Schubert (10-17 septembrie 1951) și întemnițarea lotului „Menges -Ghica” (18 noiembrie 1952).

Lucrarea, care cuprinde nu mai puțin de 242 de pagini, se încheie cu o parte concluzivă, un glosar în cadrul căreia sunt explicate numeroase concepte, termeni canonici și elemente specifice organizării vieții ecleziastice romano-catolice, deosebit de numeroasele și valoroasele anexe documentare și fotografice completând într-un mod fericit demersul științific elaborat. Venită ca o încercare obiectivă de reconstituire istorică și restituire dedicată mediilor ecleziastice, științifice, dar și publicului interesat, lucrarea își dorește stabilirea adevărului evenimențial și nu intrarea în polemici sterile, nu are intenția de a judeca oameni sau evenimente și nici să denatureze sau să damneze memoria acestora de pe poziții justițiare sau părtinice. (dr. Claudiu Călin, arhivist diecezan, Timișoara)

Imagini