Inaugurarea casei memoriale a lui Iuliu Maniu după reabilitare
16.10.2019, Oradea (Catholica) - La Bădăcin, sâmbătă, 12 octombrie 2019, a avut loc un eveniment deosebit, inaugurarea Casei Memoriale Iuliu Maniu după finalizarea lucrărilor de reabilitare. Clădirea pentru mulți ani a fost complet ignorată de către autoritățile statului și risca să se prăbușească. Reabilitarea s-a realizat în cadrul campaniei publice „Salvați istoria națională, salvați Casa lui Iuliu Maniu”, inițiată în 18 februarie 2015, de către pr. greco-catolic Cristian Borz din Bădăcin împreună cu publicația „Sălajul, pur și simplu”, cu sprijinul donaților făcute în mare parte de către oameni simpli, dar și de către autorități locale din județele Sălaj sau Bihor.
Evenimentul a început cu intonarea imnului de stat al României, interpretat de formația corală din Oradea „Traian Mosoiu”, și cu slujba de sfințire a casei memoriale, oficiate de către Episcopul greco-catolic de Oradea, Preasfinția Sa Virgil Bercea, împreună cu un sobor de preoți și cu corul studenților de la Seminarul Teologic „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea. După tăierea panglicii și sfințirea casei memoriale, Episcopul Bercea a vorbit despre „ce mari bărbați a dat Sălajul istoric dacă ne gândim la Grigore Maior, la George Pop de Băsești, la Simion Bărnuțiu, la Iuliu Maniu”. A amintit ce spunea un alt Episcop, Cardinalul Alexandru Todea, și anume că „Maniu a rămas cu aceeași demnitate în pușcărie și niciodată nu s-a frânt”. La finalul discursului a spus că i-a conferit pr. Borz distincția ordinului „Valeriu Traian Frențiu”, instituit în acest an. Episcopul Frențiu a murit împreună cu Maniu în închisoarea din Sighet.
A urmat depunerea de coroane din partea Instituției prezidențiale, a Parlamentului României (reprezentat la inaugurare de deputatul Lucian Bode), a Prefecturii Sălaj (reprezentată de prefectul Florin Florian) a diverselor partide și a reprezentaților acestora prezenți la inaugurare (PNL – Ludovic Orban, PLUS – Dacian Cioloș, USR Sălaj – Cristian Viasu, PNȚ-CD, PRO România), a prințului Nicolae al României, Primăriei Șimleu Silvaniei, Ministerului Culturii – Doina Cociș, Direcției Silvice Sălaj, Fundației Corneliu Coposu. Totodată, s-a intonat „Imnul Eroilor” de către Corala Regală Transilvania din Cluj-Napoca.
După depunerea de coroane au urmat alte mesaje și discursuri. Consilierul prezidențial Laurențiu Mihai Ștefan a prezentat mesajul președintelui României, Klaus Iohannis, care a vorbit despre inaugurare ca despre „un act de reparație pentru memoria unuia dintre principali oameni politici ai României moderne”. Au urmat discursurile prefectului de Sălaj; al academicianului Emil Burzo; al prof. Ioan Bolovan, prorector UBB Cluj-Napoca; al dr. Ioan Boilă, strănepotul lui Iuliu Maniu; al europarlamentarului Dacian Cioloș; al primarului municipiului Oradea, Ilie Bolojan; al lui Andrei Gherasim – Fundația Corneliu Coposu; al lui Chifor Vasile – mesaj din partea prințului Nicolae.
La final a vorbit pr. Cristian Borz care a declarat: „Ne-am dori ca acest loc să fie, într-adevăr, un loc în care cei care vor trece pragul acestei case să rămână cu o poveste, nu neapărat să intre și să vadă mobilierul care a aparținut familiei, ci să cunoască într-adevăr ce a însemnat Iuliu Maniu pentru această țară într-o anumită perioadă a istoriei noastre.” Deși, prezent la inaugurare, președintele PNL Ludovic Orban nu a luat cuvântul, acesta a declarat ulterior că nu a dorit să vorbească pentru că acolo „trebuiau să vorbească cei care într-adevăr au făcut ceva pentru a cinsti memoria lui Iuliu Maniu și au reușit să realizeze această operă simbolică de a restaura casa memorială”.
Totul s-a încheiat cu două momente artistice: corul „Urmașii lui Iuliu Maniu” a cântat „Imnul lui Iuliu Maniu”; cântărețul Dinu Iancu Sălăjanu a interpretat un cântec popular. Întreg evenimentul, în desfășurarea lui, a fost prezentat de către crainicul radiofonic Ciprian Crișan. Pentru cei care nu ați fost niciodată la Bădăcin, acum aveți un motiv în plus pentru a vizita acest loc. Pe lângă panorama superbă pe care o oferă locul, aflat la doar câțiva kilometri de Șimleu Silvaniei, puteți să intrați în contact, în mod simbolic, cu o parte importantă a istoriei noastre naționale, reprezentată de Iuliu Maniu și aceasta prin meritul pr. Borz și al tuturor celor care au făcut donații pentru această casă memorială.

Ma bucur pentru aceasta initiativa, asteptata, necesara tuturor cetatenilor acestei tari, începând cu copiii din gradinite, elevilor din clasele primare, apoi din cele superioare. Preocuparea pentru cunoasterea istoriei este deficitara in scoli. Rezultatul este vizibil.
Este timpul sa se invete adevarata Istorie a Romaniei nu cea denaturata si ciuntita de regimul comunist.