Sinodul amazonian: Acțiuni pastorale comune pentru provocări comune
16.10.2019, Vatican (Catholica) - A crea un organism episcopal permanent și reprezentativ pentru a promova sinodalitatea în Amazonia: aceasta este una dintre sugestiile reieșite din a unsprezecea congregație generală, desfășurată în dimineața zilei de marți, 15 octombrie 2019, zi a sărbătorii liturgice a Sfintei Tereza a lui Isus. Și tocmai la sfânta carmelitană din Ávila – îndeosebi la invitația de a ne cunoaște pe noi înșine pentru a exercita umilința – a făcut referință Arhiepiscopul de Belo Horizonte, Mons. Walmor Oliverira de Azevedo, președinte al Conferinței Episcopale Braziliene, în predica rostită în timpul orei a treia care, ca de obicei, a deschis lucrările, moderate în Aula Sinodului de Cardinalul Braz de Aviz, președinte delegat la rând, în prezența Papei Francisc și a 180 de părinți.
Propunerea organismului episcopal amazonian – o structură integrată în CELAM (Consiliul Episcopal Latinoamerican) și a cărui serviciu executiv trebuie realizat de REPAM (Rețeaua Eclezială Panamazoniană) – a reluat una dintre indicațiile conținute în Instrumentum laboris (nr. 129). El, în intențiile părinților, va trebui să ajute la implementarea fizionomiei Bisericii din Amazonia, în optica unei pastorații comune mai eficace, concretizând și acele indicații pe care Pontiful le va da probabil după Sinod și lucrând îndeosebi pentru apărarea drepturilor popoarelor indigene, formarea integrală a agenților pastorali și crearea de seminarii amazoniene. Această acțiune pastorală comună, elaborată de toate circumscripțiile ecleziastice panamazoniene într-o relație organică cu CELAM, va fi utilă pentru a înfrunta probleme comune precum exploatarea teritoriului, delincvența, traficul de droguri, traficul de persoane și prostituția.
Situația popoarelor indigene a fost în mod constant în centrul intervențiilor adunării. Părinții s-au oprit asupra problemelor care derivă din colonizare, migrația internă și înaintarea modelelor economice prădătoare și colonialiste care adesea ucid, denunțând cu putere exproprierile și îndepărtarea comunităților originare de pe pământurile lor. Dimpotrivă, populațiile indigene aflate în mobilitate trebuie înțelese în particularitatea lor printr-o pastorație specifică, pentru ca să fie garantate mereu drepturile lor umane și ambientale, îndeosebi dreptul de a fi consultați și informați înainte de orice acțiune în teritoriile respective. În această privință, a fost reafirmată oportunitatea de a da viață unui observator permanent al drepturilor omului și de protejare a Amazoniei. Strigătul pământului și al oamenilor trebuie ascultat dând glas mai ales tinerilor: de fapt, este în joc o problemă de dreptate inter-generațională.
A fost centrală în dezbatere și problema inculturării, mod de a fi al Bisericii care o deschide la descoperirea de noi drumuri în diversitatea bogată a culturilor amazoniene, așa încât să o facă o Biserică mai discipolă și soră, în afară de a fi învățătoare și Mamă, într-o atitudine de ascultare, slujire, solidaritate, respect, dreptate și reconciliere. Legată de tema inculturării a revenit și aceea a educației popoarelor indigene amazoniene, o educație prea des caracterizată de calitate rea și precaritate puternică. Ce poate să facă în acest domeniu Biserica, ea care este una dintre instituțiile cele mai calificate și puternice în sectorul formării? S-a sugerat o lucrare de coordonare mai mare cu alte organisme pentru a oferi servicii mai bune popoarelor indigene: de exemplu, universitățile catolice pot realiza o opțiune preferențială pentru educația populațiilor autohtone, sau a genera strategii solidare pentru a susține economic ateneele indigene, ca acela din Nopoki, în Peru, pentru ca dreptul la identitatea culturală să fie tutelat și înțelepciunea ancestrală a popoarelor amazoniene să fie salvgardat.
Părinții sinodali au mai reflectat asupra temei violenței, care lovește întreaga Amazonia. Trebuie primit strigătul său, s-a subliniat, pentru că numai așa se trezește evanghelizarea. De fapt, anunțarea eficace a Veștii Bune are loc numai în contact cu durerea lumii, care așteaptă să fie răscumpărată de iubirea lui Cristos, grație unei teologii a vieții. Este deci puternică referința la exemplul misionarilor martiri din regiune, ca Mons. Alejandro Labaka, o călugăriță terțiară capucină Inés Arango sau sora Dorothy Stang, care și-au dăruit viața pentru cauza popoarelor amazoniene lipsite de apărare și pentru salvgardarea teritoriului. Pentru aceasta trebuie susținută și încurajată opera misionară în Amazonia; și pentru aceasta a fost evaluată ideea de a crea un fond financiar, atât național cât și internațional, pentru a întări misiunea în regiune, în special pentru cheltuielile de transport și de formare a misionarilor înșiși.
Oricum, nu trebuie uitat că angajarea misionară trebuie să fie dusă înainte și în optică ecumenică, pentru că o Biserică misionară este și o Biserică ecumenică. Această provocare se referă și la Amazonia: departe de orice tip de prozelitism sau de colonialism intra-creștin, evanghelizarea este invitația liberă de a intra în comunicare și de a întreprinde un dialog dătător de viață. Așadar, o vestire atrăgătoare va fi dovada unui ecumenism credibil. O altă idee de reflecție a fost oferită de muzică, limbaj comun înțeles de toți, care duce la reflecția asupra comunicării credinței: ea nu trebuie să renege doctrina – au explicat părinții sinodali – ci trebuie să o facă înțeleasă prin sensibilitatea umană. În acest mod, Vestea Bună va fi atrăgătoare pentru toți și va putea merge în întâmpinarea acestei renașteri a sacrului care se trăiește și în zonele cele mai îndepărtate din Amazonia.
Referindu-se la situațiile pastorale dificile care se trăiesc în regiune, părinții au reflectat apoi din nou asupra Euharistiei și asupra ministerialității răspândite, care să înceapă și de la femei, protagoniste indiscutabile atunci când este vorba de a transmite sensul radical al vieții. Probabil trebuie să ne întrebăm – s-a sugerat – dacă nu este cazul de a regândi slujirea. De fapt, multe comunități au dificultăți de a schimba criteriile pentru a selecționa și a pregăti slujitorii care au funcția de a administra acest Sacrament, pentru ca să nu fie destinat numai câtorva. Tot în acest context de reflecție, s-a amintit că în cursul istoriei, Biserica a dezvoltat practici mai deschise spre slujirile feminine și s-a pus întrebarea cu privire la posibilitatea de a restabili figuri analoge, îndeosebi pentru lectorat și acolitat.
S-au oprit și asupra facultății de a dispensa de celibat, așa încât să se poată hirotoni „slujitori” bărbați căsătoriți care, sub supervizarea unei preoțimi responsabile, să poată exercita îndatoririle lor în comunitățile ecleziale care au nevoie de aceasta. În același timp, s-a sugerat instituirea unui fond pentru a finanța formarea laicilor în domeniul biblic, teologic și pastoral, în așa fel încât să poată contribui tot mai bine la acțiunea evanghelizatoare a Bisericii. În sfârșit, în acest domeniu a fost amintită importanța comunităților ecleziale de bază și a vieții consacrate, care este profeție și trimitere spre frontierele lumii.
La sfârșitul congregației, Cardinalul Baldisseri, secretar general al Sinodului Episcopilor, a informat că a fost completată compunerea Comisiei pentru elaborarea documentului final cu alegerea membrilor numiți de Papa. După aceea, la conferința zilnică în Sala de Presă a Sfântului Scaun au intervenit Episcopii Rafael Alfonso Escudero López-Brea, prelat de Moyobamba din Peru, și Eugenio Coter, Vicar apostolic de Pando în Bolivia; scalabrinianul Sidney Drnels, director al Centro de Estudios Migratorios Latinoamericanos (CEMLA) din Argentina; și laica braziliană Marcia María de Oliviera, expertă în istoria Bisericii din Amazonia. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
