Pelerinaj CRSM-CSMR la Cacica
25.10.2019, Iași (Catholica) - În dimineața zilei de 23 octombrie 2019, 55 de reprezentanți ai Conferințelor Superioarelor și Superiorilor Majori din România (CRSM-CSMR) au transformat drumul de la Voivodeasa la Cacica într-un pelerinaj de mulțumire adusă lui Dumnezeu și Maicii Domnului. Reuniți în adunarea generală anuală și meditând în anul 2019 asupra slujirii în viața consacrată, aceștia au ținut să urmeze astfel pelerinajul spiritual al Preasfintei Fecioare Maria de la Fiat la Magnificat: mai precis, de la „Iată slujitoarea Domnului” la preamărirea lui Dumnezeu „care a privit la umilința slujitoarei sale”!
Sfânta Liturghie care a încununat acest moment a fost prezidată de Preasfințitul Iosif Păuleț, Episcop de Iași. Acesta, remarcând șorțurile de slujitori purtate de participanții la adunarea generală CRSM-CSMR, a ținut să amintească trei momente sau aspecte decisive ale slujirii creștine, prin urmare și ale vieții consacrate: comuniunea cu Dumnezeu în viața de rugăciunea, simțul eclezial al oricărei lucrări de slujire și spiritul misionar, atât de actual în contextul Lunii misionare extraordinare celebrate în întreaga Biserică.
Ca expresie a comuniunii ecleziale la nivel național, Episcopului Păuleț i-a fost dăruit același șorț al slujirii vieții consacrate din România, pe care acesta și l-a pus la sfârșitul Liturghiei pentru a poza alături de toți pelerinii frați și surori adunați în această zi de har la Cacica. (pr. Marius Taloș SJ pentru Ercis.ro)