Două numiri de Episcopi în Biserica Greco-Catolică din România
22.01.2020, Vatican (Catholica) - Sinodul Bisericii Arhiepiscopale Majore Greco-Catolice Române l-a ales ca Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia și Făgăraș pe pr. Cristian Dumitru Crișan, numire la care Sfântul Părinte și-a dat acordul, atribuindu-i noului Episcop ales scaunul titular de Abula; iar ca Episcop auxiliar al Eparhiei de Lugoj pe pr. Călin Ioan Bot, numire la care Sfântul Părinte și-a dat de asemenea acordul, atribuindu-i noului Episcop ales scaunul titular de Abritto.
Pr. Cristian Dumitru Crișan
S-a născut în 11 octombrie 1981 la Reghin, în județul Mureș, în Arhieparhia de Alba-Iulia și Făgăraș. După intrarea în seminar, din anul 2000 până în 2003 a studiat la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Blaj și apoi a fost trimis la Roma pentru anul propedeutic, la Institutul Pontifical Oriental. În 2007 a obținut bacalaureatul în teologie la Ateneul Pontifical Sant’Anselmo, din Roma, și în 2012 doctoratul în drept canonic la Universitatea Pontificală Laterană. Din 2016 până în 2017 a studiat la Facultatea de Științe ale Educației, la Institutul Catolic din Paris, în co-tutelă cu Universitatea Paris IV Sorbona. În 2018 a obținut Certificatul „Emouna – Amfiteatrul Religiilor” de la Universitatea de Științe Politice din Paris.
A fost hirotonit preot în 11 mai 2008 la București. În 2012 a fost numit paroh în parohia San Giorgio, din Paris, și rector al Misiunii Greco-Catolice Române din Franța. Din 2013 este notar al Sinodului Episcopilor al Bisericii Greco-Catolice din România. În Tribunalul Provincial de Primă Instanță al Arhidiecezei de Paris a fost mai întâi apărător al legăturii și din 2016 este judecător. În 9 aprilie 2018 a fost numit Vizitator Apostolic pentru credincioșii greco-catolici români din Europa occidentală și în 11 octombrie același an coordonator național al pastorației greco-catolicilor români din Italia. Este membru al Comisiei Sinodale pentru redactarea Dreptului particular al Bisericii Greco-Catolice Române.
Pr. Călin Ioan Bot
Pr. Călin Ioan Bot s-a născut la 24 iulie 1970, în localitatea Surduc, jud. Sălaj, a fost hirotonit diacon la 15 august 1995, în localitatea Nicula, de către IPS George Guțiu, iar preot la 10 septembrie 1995, în localitatea Tihău, jud. Sălaj, de către PS Vasile Hossu. A urmat cursurile Institutului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca, absolvindu-l cu licență în teologie. Între 1995 și 2000 a fost director educativ al Institutului Teologic Sf. Ioan Evanghelistul din Cluj-Napoca.
În 2003 a frecventat cursul de specializare pentru formatorii de seminar la Universitatea Pontificală Gregoriana din Roma, iar în 2005 a obținut licența în teologie spirituală cu lucrarea „Gratuitatea iubirii lui Dumnezeu pornind de la tratatul De Trinitate al Sf. Augustin”. Din 2005 până în 2017 a fost rector al Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca. În cadrul Eparhiei de Cluj-Gherla a avut și funcția de consilier eparhial cu probleme de învățământ-formare, până în 2017, când a fost numit Protosincel al Eparhiei de Cluj-Gherla de către PS Florentin Crihălmeanu.
