Albania poate fi luată ca exemplu pentru conviețuirea senină între credincioși de religie diferită
19.02.2020, Roma (Catholica) - „În trecut am participat la un sinod al Episcopilor: a fost o experiență stimulantă, care m-a îmbogățit, am învățat mult de la confrații prezenți. Am încredere că se va întâmpla aceasta la Bari în timpul întâlnirii de reflecție și spiritualitate ‘Mediterana, frontieră de pace’, promovată de Conferința Episcopală Italiană, la inițiativa președintelui, Cardinalul Gualtiero Bassetti. Noi, Episcopii reprezentând Conferințele Episcopale din țările care au ieșire la Mediterana, vom avea ocazia de a ne asculta și de a învăța unii de la alții. Împreună, confruntându-ne cu spirit fratern, vom putea înțelege mai bine ce dorește Domnul de la noi în favoarea tuturor. Mediterana, dintotdeauna regiune de întâlniri dar și de ciocniri, trece printr-o perioadă delicată, marcată de conflicte și inegalități enorme: este necesar să lucrăm uniți”. Cu aceste cuvinte a deschis interviul pentru Vatican Insider dominicanul de origine malteză George Frendo. În vârstă de 73 de ani, din 2016 este Arhiepiscop de Tirana-Durazzo și președinte al Conferinței Episcopale Albaneze.
– Ce teme extra-ecleziale și intra-ecleziale doriți să aduceți în atenția confraților dumneavoastră?
– Prima este cea despre migrații: va trebui să raționăm împreună pentru a înțelege cum să evităm ca Mediterana să continue să fie un cimitir pentru sute de bărbați, femei și copii; cum să încurajăm și să răspândim o privire binevoitoare și compătimitoare spre popoarele din țările africane doborâți de conflicte (mă gândesc la Libia) sau de sărăcie mare. Va trebui să studiem împreună intervenții care să poată promova o dreptate autentică, unic fundament al unei păci durabile.
O altă problemă care se află la inima mea se referă mai specific la Europa care, și din cauza migrațiilor, devine tot mai multireligioasă: ținând cont de importantul, indispensabilul Document despre Fraternitatea umană – semnat anul trecut de Papa Francisc și de Ahmad Al-Tayyeb, mare imam de la Universitatea Al-Azhar din Cairo -, cred că trebuie folosit mai mult pentru a promova conviețuirea armonioasă și senină între persoane de religie diferită. Întâlnirea de la Bari va fi ocazia pentru a înțelege împreună ce alegeri trebuie făcute pentru a obține acest obiectiv, pe care îl consider prioritar.
– Cu ocazia vizitei la Tirana, în 21 septembrie 2014, Papa Francisc spunea că se bucură pentru caracteristica fericită a Albaniei care trebuie ocrotită cu orice grijă și atenție: „conviețuirea pașnică și colaborarea între apartenenții la diferitele religii”. Și adăuga: „Climatul de respect și încredere reciprocă între catolici, ortodocși și musulmani este un bun prețios pentru țară și capătă o însemnătate specială în acest timp al nostru”. Considerați că experiența Albaniei poate să fie exemplu?
– Da, și aș dori să o împărtășesc cu confrații mei Episcopi. În sine, religia promovează pacea și dreptatea, însă politica poate să o manipuleze pentru scopurile proprii: în Albania nu s-a întâmplat aceasta. În această țară, unde trăiesc de 23 de ani, se conviețuiește pașnic, nu au existat niciodată probleme interreligioase: catolici, ortodocși și musulmani colaborează între ei în diferite domenii – social, asistențial, caritativ. Raporturile sunt senine. În urmă cu câțiva ani a fost constituit și un Consiliu Interreligios din care fac parte lideri creștini și musulmani. Ne întâlnim periodic, discutăm despre problemele țării și redactăm declarații comune care sunt primite mereu foarte pozitiv de populație. De exemplu, în urmă cu câtva timp, când dialogul politic devenise tensionat, am intervenit cu o declarație pentru a încuraja reluarea raporturilor și a solicita partidele să aibă în considerare în primul rând binele țării. Cred că ar fi util să se constituie Consilii Interreligioase asemănătoare cu al nostru în țările europene.
– În tema migrațiilor vă gândiți să propuneți vreo inițiativă deosebită confraților dumneavoastră Episcopi?
– Nu m-am gândit la o inițiativă. Aș dori să împărtășesc o reflecție: este necesar să se promoveze mai mult integrarea migranților. În acest scop, după părerea mea, trebuie intervenit pe două fronturi. Pe de o parte este necesar de lucrat cu zel pentru a ajuta populațiile europene să lărgească inima depășind prejudecăți, închideri și naționalisme care exclud; pe de altă parte, trebuie să ne dedicăm pentru migranți fie făcându-le cunoscută cultura țării gazdă, fie ajutându-i să înțeleagă că trebuie să se adapteze fără a prezenta pretenții iraționale. Aceasta implică să se lucreze și în țările de plecare: cel care intenționează să emigreze trebuie să știe în ce context va trebui să se insereze și în ce condiții.
– Ce roade doriți să poată aduce întâlnirea de la Bari? Și considerați că trebuie să devină o întâlnire periodică?
– Îmi doresc să reușim să învățăm unii de la alții, să găsim modele de intervenție împărtășite înainte de toate în privința migrațiilor. Dacă întâlnirea se va arăta, așa cum sper, rodnică, va putea fi util să fie repetată, făcând-o să devină o întâlnire periodică. Adaug o considerație: în Albania, liderii religioși creștini și musulmani care lucrează uniți pentru binele țării sunt, de fapt, un exemplu pentru politicienii locali. În același mod, sper ca întâlnirea de la Bari, la care vor lucra împreună frățește, pentru binele tuturor, Episcopi care provin din țări destul de diferite între ele, să poată fi un exemplu pentru clasele politice din zona mediteraneeană, care apar adesea dezbinate, litigioase și incapabile de colaborări rodnice. (material Vatican Insider, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro InfoSapientia.ro)