Cardinalul Erdő Péter la consacrarea Arhiepiscopului Kovács Gergely
23.02.2020, Alba Iulia (Catholica) - Între oaspeții prezenți la marea sărbătoare de sâmbătă, 22 februarie 2020, a consacrării ca Arhiepiscop de Alba Iulia a Mons. dr. Kovács Gergely, s-a aflat și primatul Bisericii din Ungaria, Cardinalul Erdő Péter. Acesta a rostit un scurt cuvânt, salutând acest moment special din viața Arhidiecezei transilvane, „în care comunitatea ecleziastică și cea laică primește cu bucurie și interes noul conducător”.
Prelatul a povestit apoi: „M-am întâlnit cu mai mulți Episcopi nou sfințiți, care au mărturisit că au simțit chiar și fizic puterea Duhului Sfânt în timpul consacrării.” I s-a adresat apoi cu căldură: „Dragul meu frate Gergely! Providența a făcut să te întorci înapoi în Transilvania Episcop, în mijlocul poporului tău, al poporului nostru. Sufletul acestei comunități este însetat după un Cristos care să îi vorbească într-o manieră, într-o limbă, și un stil apropiat de inima ei. Și Isus a vrut să stea așa aproape de oameni. Mulți s-au și scandalizat din această cauză. Știau că lucrase ca dulgher, îi cunoșteau rudele, nu le venea a crede, că cineva din comuna sau orașul vecin este trimisul special al lui Dumnezeu, profetul lui, și reprezintă ceva ce ar deschide largi orizonturi pentru ei. Dar preotul și mai ales Episcopul are tocmai această chemare. Să reprezinte în același timp pe aproapele și veșnicia, să simțim bucuria, grijile, greutățile și frumusețea celor încredințați nouă, și în același timp să îl reprezentăm pe Isus Cristos.”
Cardinalul a continuat subliniind că Isus Cristos „este Domnul și Învățătorul nostru, epicentrul creștinătății. Isus Cristos este o persoană istorică reală, care a avut patrie, popor, limbă maternă, cultură, religie, a cărui învățătură o putem cunoaște și azi din Noul Testament și din Tradiția Bisericii. Nu trebuie nici să corectăm, nici să schimbăm ceea ce am primit de la el. Dar Cristos este și Domnul istoriei, care se adresează oamenilor din toate timpurile, vrea să își transmită și azi mesajul lumii speriate de distrugerea mediului înconjurător. El ne îndeamnă să privim cu încredere la viața noastră, a comunității noastre și a întregii omeniri, și ne spune că această încredere are un fundament. Dumnezeu este atotputernic, milostiv și iubitor, iubește oamenii și ne ține de mână și atunci, când viața noastră pământească ia sfârșit.”
Spre final, făcând o paralelă cu ceea ce Papa Francisc a spus despre Amazonia, oaspetele maghiar i-a amintit de datoria apărării bogăției culturale a ținutului, invitându-l și la un dialog social sincer. „Dragul meu frate Gergely”, a încheiat el. „Pășești pe urmele marelui tău predecesor, când ocupi scaunul episcopal transilvănean. În secolul XX mărturia plină de eroism a Episcopului Márton Áron, și iubirea lui generoasă, a luminat Dieceza lui și întreaga comunitate catolică. Îți urez din inimă, ca în slujirea ta de Arhiepiscop, să ai exemplul Episcopului Márton Áron, ajutorul Sfintei Fecioare Maria, al Sfântului Arhanghel Mihail și mijlocirea tuturor sfinților din Europa Centrală și de Est. Ad multos annos!”
