Ariccia: Mai întâi străinii, cei asupriți, cei exploatați
04.03.2020, Vatican (Catholica) - Cu Moise spunem nu „modelului faraonic care teoretizează că binele este binele egiptenilor, pentru care toți ceilalți trebuie să se dedice: mai întâi și numai Egiptul. Însă Dumnezeul lui Israel este promotor al unei radicale schimbări de perspectivă atunci când evidențiază dreptul străinilor, al celor asupriți, al celor exploatați, în favoarea căruia sistemul ar trebui să acționeze ca manifestare supremă a Duhului, care răstoarnă valorile”. Pare scrisă astăzi cartea Exodului pe care pr. Pietro Bovati o recitește, cu Evanghelia lui Matei și Psalmii, în timpul exercițiilor spirituale de la Ariccia pentru Curia Romană. Și despre „faptul de a opune rezistență harului, de a se opune Duhului” predicatorul a avertizat în a treia meditație, ținută marți dimineața, 3 martie 2020.
„Limbajul Duhului”, a afirmat predicatorul, este: „mai întâi ceilalți, mai întâi ultimii; și rezistența față de har se exprimă tocmai în respingerea acestei răsturnări de valori despre care vorbesc profeții, care se adresează mereu celor din urmă, celor dezmoșteniți, celor suferinzi, ca vestire a acelui har care vine să îi elibereze pe prizonieri”. Actualizând evenimentul lui Moise, „trimis să îi elibereze pe cei asupriți”, pr. Bovati a afirmat că faraonul – cu declarația arogantă „Cine este Domnul?” – „este întruparea puterii ca putere distrugătoare față de opozanți”. Însă „toate acestea prezintă corespondent în realitatea contemporană și trebuie remarcate pentru că sunt izvor de mari suferințe pentru oameni; și este principiu de persecuție pentru cei care dezaprobă sistemele tiranice”.
Atenție la a răspunde cu aceleași arme ale „faraonilor” de astăzi. De fapt, „fiecare formă de prepotență orgolioasă”, a afirmat predicatorul, „va trebui să fie scoasă total din viața noastră, lăsând spațiu blândeții, martiriului. Și aici se cuibărește o întrebare despre păcatul care, uneori, este prezent și în structurile noastre”; și este tocmai tentația de „a combate prin forță, intrigă, bani, ocuparea de spații, cucerire și supuneri”. Însă „ceea ce este al duhului lumii nu trebuie să fie niciodată Duhul Domnului”.
„În epoca modernă”, a recunoscut pr. Bovati, „s-a dezvoltat o formă diferită de aroganță care refuză ascultarea de Dumnezeu și de profeții Săi. Aceasta este fără aparate de bogăție, cultură, putere coercitivă, dar ia în schimb forma orgolioasă care este revendicată de individ, pur și simplu în numele dreptului la autodeterminare, la libertatea de alegere, la judecata personală”. Până la urmă este o „refuzare a lui Dumnezeu ca afirmare clară de ateism, considerată aproape ca unica opțiune rațională, ca indiferență religioasă, ca relativism etic și ca orice alt stil de viață care devine absolutizare a propriei simțiri, a propriei opinii, a propriilor alegeri”. Pentru creștin a se opune acestei mentalități înseamnă astăzi mai mult ca oricând marginalizare.
În societatea de astăzi, a continuat predicatorul, există „răspândirea unei ideologii opuse ascultării față de Domnul”. Și aceasta „se întâmplă chiar în Occident”, unde „s-a dezvoltat o îndepărtare progresivă de Dumnezeu, de credința creștină, de ascultarea față de învățătura Bisericii”. Este vorba despre „un fenomen asupra căruia ne întrebăm pentru a înțelege cauzele unei asemenea rezistențe și refuzări a harului”. Cu sinceritate trebuie „să ne întrebăm dacă și în noi există vreo responsabilitate, dacă modul nostru de a fi față de ceilalți nu este marcat de formalism, adică de o atenție față de exterioritatea lucrurilor, față de materialitatea practicilor, fără o înțelegere intimă a normei însăși”.
„Există apoi o altă modalitate, complexă, de rezistență față de har și este aceea a celor care, ca faraonul, se erijează ca apărători ai ordinii constituite, a formei canonizate a legii, a practicii în vigoare, considerată singura exprimare perfectă și imutabilă a binelui, și de aceea se opun schimbărilor cerute de profeți, disprețuiți cu titluri neobișnuite ca ‘nebun, vizionar, indisciplinat, turbulent, eretic'”. De altfel, „nu este suficient a face apel la tradiție, la ceea ce s-a făcut mereu, la ceea ce în trecut era considerat valabil”, respingând „fermenții de reformă, de reînnoire teologică și instituțională”, și dezaprobând „a priori propunerile de schimbare în diferitele domenii ale vieții Bisericii, în liturgie, în practica de cateheză, în pastorație”.
Întorcându-se la relatarea din Exod, predicatorul a afirmat că „faraonul nu se mulțumește să respingă cererile lui Moise”, ci profită de ocazie „pentru a înrăutăți condițiile de muncă ale evreilor și interpretează cererea de libertate ca exprimare a lenei”. În „agresiunea verbală” a faraonului „se manifestă disprețul, neacceptarea dialogului care este manifestare a rezistenței față de har”. Apoi trebuie relevat că „păcatul constă și în absolutizarea sistemului productiv ca valoare unică”. Și pr. Bovati a indicat și „tentația vieții tihnite, acceptarea și a samavolniciei care este considerată preferabilă în locul actului eliberator curajos”, cu toate riscurile legate de el. Așa încât chiar profetul riscă să își piardă forța.
Parabola evanghelică a semănătorului, a concluzionat predicatorul încredințând celor prezenți Psalmul 78 pentru rugăciune, „ne arată forța cuvântului lui Dumnezeu dar și împotrivirile care se determină”. Este „împotrivirea față de har care ia forma geloziei față de cel care are un dar mai mare decât al nostru; sau a orgoliului, crezând că noi suntem mai buni decât alții pentru că producem mai mult rod”. Însă, a adăugat el, „a ne mulțumi să producem ceva roade, să facem un pic de bine, prezentat eventual ca formă de modestie și de umilință, ar trebui să fie recunoscut ca o vicleană împotrivire față de har care în schimb ne stimulează la o iubire și la o slujire de dăruire crescândă”. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
