Ariccia: A nu înlocui credința cu știința
05.03.2020, Vatican (Catholica) - „În noi sunt fenomene de orbire, de idolatrie, care este esențialmente o lipsă de credință în Domnul Isus, incapacitatea de a vedea cu adevărat, încredințându-ne” Lui. De fapt, în spatele idolatriei este corupția, faptul de a nu-l mai recunoaște pe Dumnezeu, pentru că fiecare își face dumnezeul său. A subliniat aceasta pr. Pietro Bovati în a patra meditație de la exercițiile spirituale care au loc la Ariccia, pornind, în după-amiaza zilei de marți, 3 martie 2020, de la episodul vițelului de aur relatat în cartea Exodului și, ca pentru alte meditații, făcând referință la istoria lui Moise, la Evanghelia lui Matei și la Psalmi.
În centrul reflecției de după-amiază a fost păcatul: nu prezentat ca încălcare a legii lui Dumnezeu, ci ca „lipsă de credință”. De fapt, primul dintre preceptele Decalogului face referință la a nu avea alți dumnezei în locul unicului Dumnezeu și a nu ne face imagini ale divinității. Această ultimă specificare, a afirmat preotul iezuit, a fost considerată depășită pentru poporul creștin: se consideră că idolul, fetișul, sunt o rămășiță din trecut. În schimb este util, „și împotriva tendințelor iconoclaste, să se recurgă la imagini ale divinității pentru a mări credința. Însă idolatria rămâne „un păcat capital denunțat de toată tradiția din Vechiul Testament”. De fapt, există „o orbire foarte gravă” care chinuie conștiința, tocmai pentru că nu este recunoscută. Ca atunci când în Evanghelia lui Ioan, Isus afirmă: „De vreme ce spuneți: ‘Noi vedem’, păcatul vostru rămâne”.
„Este păcatul care nu poate să fie vindecat, pentru că nu este recunoscut”, ba chiar este negat „și se aseamănă deci”, a explicat pr. Bovati, „cu păcatul împotriva duhului, fără remediu”. O critică eficace la adresa ipocriziei cărturarilor există după aceea în Evanghelia lui Matei, la capitolul 23, și a fariseilor, cei care respectă legile, care se prezentau poporului ca modele de imitat. „Ipocrizia este minciună, pentru că înlocuiește acțiunea bună cu aparența bunătății, denaturează practica evlavioasă pentru că în loc să fie ‘spre slava lui Dumnezeu’, este îndreptată spre preamărirea și spre onoarea omului. Ipocrizia nu știe să judece, nu știe ce este adevăratul discernământ: este oarbă, nu cunoaște dreptatea, milostivirea, fidelitatea, identifică binele cu practici și îndepliniri materiale”.
A fost central în meditația teologului iezuit evenimentul cu vițelul de aur, relatat în Exod la capitolul 32. În timp ce Moise este pe munte, Dumnezeu îi spune că poporul s-a pervertit folosind un verb care face referință la stricare, un termen care se folosește des, subliniază biblistul, un termen care își are punctul central în a nu-l recunoaște pe Dumnezeu. Tocmai din aceasta „vin toate relele, pentru că nu se mai ascultă glasul Domnului, ci se produc distorsiuni de natură diferită tocmai pentru că fiecare își face dumnezeul său, își face legea sa, își face fericirea sa”.
În Scrisoarea către Romani, Sf. Paul arată cum faptul de a nu-l mai recunoaște pe Dumnezeu ca Dumnezeu este începutul întregii dezagregări în domeniul interpersonal, în relațiile sexuale, și cauză a dezordinilor violente care cuprind societatea. Tocmai pornind de la acest text din Exod, pr. Bovati a analizat în amănunt fenomenul idolatriei, scoțând în evidență diferitele sale aspecte: cum se naște din dorința de certitudini, din preferința mai degrabă de „a vedea” decât de a asculta glasul lui Dumnezeu invizibil. „Însă idolul poate să aibă forma unei constituții doctrinale și disciplinare. Rigiditatea sa, care este considerată sinonim cu soliditatea și perenitate, aspectul clar și controlabil al doctrinei, chiar calitatea sa intelectuală, sunt aparențe înșelătoare dacă această construcție înlocuiește ascultarea umilă și permanentă a glasului lui Dumnezeu care vorbește ca duh.”
Dacă înlocuim credința cu știința, dacă încetăm să aderăm la Dumnezeu, desigur credem că posedăm adevărul, în loc să îl căutăm și ascultăm în docilitate umilă”. Vițelul de aur a dus apoi gândul predicatorului să se oprească asupra importanței imaginii publice în lumea virtuală în care trăim. De aici, pr. Bovati a avertizat și cu privire la un cult poate evlavios și splendid în practică, dar fără primirea unui Cuvânt care transformă. „Nu sunt suficiente ceremoniile bine făcute, dacă ele nu sunt întemeiate pe rugăciunea autentică ce este înainte de toate ascultare” a lui Dumnezeu.
În sfârșit este centrală referința la Evanghelia lui Matei, îndeosebi la ispitirile din pustiu. Isus iese victorios și ne învață drumul pentru a depăși orbirea noastră, a subliniat biblistul. Isus indică drumul slujitorului. Și Psalmul 106 amintește că în istoria lui Israel, întotdeauna, Dumnezeu intervine cu gesturi de mântuire. „Aceasta lărgește inima noastră, ne face să intrăm în acțiunea de har prin bunătatea Domnului, pentru că iubirea Sa este veșnică. Isus spune: ‘Aveți curaj. Eu am învins lumea’. Iată, a învins-o și pentru noi, așa încât în recunoașterea chiar și a credinței noastre puține putem oricum să intonăm imnul de laudă, îndreptându-ne privirea iubitoare spre El, singurul nostru Dumnezeu, Mântuitorul nostru”. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
