Papa Francisc la Vigilia pascală: Fiți vestitori ai vieții în timp de moarte
11.04.2020, Vatican (Catholica) - Papa Francisc i-a îndemnat pe creștini să fie „vestitori ai vieții în timp de moarte”, când a celebrat Vigilia pascală în Bazilica San Pietro aproape goală, din cauza pandemiei de coronavirus. În predica sa din 11 aprilie, el a spus: „Ce frumos este să fim creștini care mângâie, care poartă poverile altora, care încurajează: vestitori ai vieții în timp de moarte!”, îndemnându-ne ca fiecare dintre noi în regiunea „căreia îi aparținem și care ne aparține, pentru că suntem toți frați și surori, să ducem imnul vieții! Să reducem la tăcere strigătele morții, gata cu războaiele! Să înceteze producția și comerțul cu armament, pentru că avem nevoie de pâine și nu de arme. Să înceteze avorturile, care ucid vieți nevinovate. Să se deschidă inimile celor care au, pentru a umple mâinile goale ale celor care sunt lipsiți de cele necesare.”
Participanții la celebrare au fost câțiva preoți și laici, care au stat la distanță unii de alții. Bazilica San Pietro, cea mai mare biserică din lume, este în mod normal plină până la refuz la Vigilia pascală. Celebrarea din acest an a fost redusă, fiind omisă pregătirea lumânării pascale precum și, evident, aprinderea lumânărilor de către credincioși. În schimb, luminile în Bazilică s-au aprins treptat până la a fi total iluminată la imnul Gloria, când au fost trase clopotele. Nu a avut loc nici un Botez, ca în alți ani, doar s-a făcut reînnoirea promisiunilor de la Botez. Papa a celebrat Vigilia la Altarul Catedrei lui Petru, având alături crucifixul miraculos din biserica San Marcello și icoana bizantină a Preasfintei Fecioarei Maria, Salus Populi Romani.
În predica sa, Papa a amintit că pasajul evanghelic citit în celebrarea Vigiliei, din Evanghelia Sf. Matei, începe cu găsirea mormântului gol al lui Isus, de către femei, „după ce a trecut sâmbăta”. Ziua de sâmbătă, a subliniat Pontiful, „este ziua Triduum-ului pascal pe care o trecem cel mai ușor cu vederea, cuprinși de așteptarea nerăbdătoare de a trece de la crucea din ziua de vineri la cântarea aleluia de duminică. În acest an, însă, suntem mai conștienți ca oricând de Sâmbăta Sfântă, ziua marii tăceri. Ne putem regăsi în sentimentele femeilor din acea zi. Ca și în cazul nostru, li se citea în priviri drama suferinței, a unei tragedii neașteptate care s-a produs prea repede. Văzuseră moartea și aveau moartea în inimă… Pentru ele era ceasul cel mai întunecat, așa cum e acum pentru noi.”
Dar femeile nu s-au lăsat paralizate de teamă, a observat Sfântul Părinte. Ele „împlinesc un gest simplu și extraordinar: pregătesc, în casele lor, miresme pentru trupul lui Isus. Nu renunță la iubire: în întunericul inimii aprind flacăra milostivirii… Aceste femei, fără să știe, pregătesc în întunericul acelei zile de sâmbătă ‘zorii primei zile a săptămânii’, ziua care avea să schimbe istoria. Isus, ca o sămânță căzută în pământ, făcea să răsară în lume o nouă viață; iar femeile, cu rugăciune și iubire, ajutau la înmugurirea speranței. Câte persoane, în zilele triste pe care le trăim, au făcut și fac asemenea femeilor, semănând sâmburi de speranță! Prin gesturi mici de îngrijire, de afecțiune, de rugăciune.”
Papa a spus că Învierea a dat credincioșilor un drept fundamental: „dreptul la speranță”. „Este o speranță nouă, vie, care vine de la Dumnezeu. Nu este un simplu optimism, nu este o palmă pe umăr sau o încurajare de moment. Este un dar al Cerului, pe care nu ni-l puteam procura singuri. ‘Totul va fi bine’, spunem cu curaj în aceste săptămâni, agățându-ne de frumusețea umanității noastre și făcând să izvorască din inimă cuvinte de încurajare. Dar, cu trecerea zilelor și cu sporirea fricii, chiar și speranța cea mai îndrăzneață se poate evapora. Speranța lui Isus este diferită. Sădește în inimi certitudinea că Dumnezeu știe să schimbe totul în bine, chiar și din mormânt El face să iasă viață.”
Pontiful ne-a mai îndemnat să nu cădem în resemnare, să nu punem o piatră peste speranță, pentru că deși „mormântul este locul din care cine intră nu mai iese”, „Isus a ieșit pentru noi, a înviat pentru noi, pentru a aduce viață acolo unde era moarte, pentru a începe o poveste de viață nouă acolo unde fusese pusă o piatră deasupra. El, care a dat la o parte piatra de la intrarea în mormânt, poate îndepărta bolovanii care ne blochează inima… Putem și trebuie să sperăm, pentru că Dumnezeu este fidel. Nu ne-a lăsat singuri, ne-a vizitat: a venit în fiecare circumstanță a vieții noastre, în durere, în teamă, în moarte. Lumina lui a luminat întunericul mormântului: astăzi vrea să ajungă până în ungherele cele mai întunecate ale vieții. Soră, frate, chiar dacă în inima ta ai înmormântat speranța, nu te resemna: Dumnezeu este mai mare. Întunericul și moartea nu au ultimul cuvânt. Curaj, cu Dumnezeu nimic nu e pierdut!”
