Dirk Ansorge: Scurtă istorie a teologiei creștine
13.04.2020, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea Scurtă istorie a teologiei creștine: epoci, gânditori, direcții de dezvoltare, scrisă de Dirk Ansorge și tradusă în limba română de pr. Liviu Narcis Matieș. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 17×24, are 356 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țara la prețul de 35 lei. Următoarea prezentare este chiar din cuvintele autorului cărții.
De două milenii, creștinii – bărbați și femei – nu numai că și-au trăit credința, ci au încercat și să o înțeleagă folosind concepte și moduri de gândire aflate la dispoziție. Creștinii au dorit și doresc să facă plauzibil pentru ei înșiși și pentru ceilalți ceea ce cred. De fapt, la acest lucru se referă Scrisoarea întâi a Sfântului apostol Petru: „Gata să dați răspuns oricui vă cere socoteală de speranța voastră” (1Pt 3,15). De la sfârșitul Evului Mediu, raționamentul motivat și articulat metodologic despre credința creștină se numește „teologie”.
În comparația religiilor, „teologia” nu este evidentă. Există multe religii ale căror adepți își urmează credințele religioase fără să se gândească la ele în mod aprofundat. Formele autoreflexivității respective pot fi, de asemenea, foarte diferite. Deși musulmanii știu un tip de „filosofie a religiei” (kaläm), cea mai importantă disciplină a științei islamice este jurisprudența (fiqh). Erudiția evreiască ia de obicei formele unui comentariu scolastic și a interpretării (midrash) din Tora, Mișna și Talmud. Și chiar în cadrul religiilor, formele în care adepții lor se referă la credințele și practicile lor religioase nu sunt în niciun caz uniforme. În creștinism, de exemplu, înțelegerea „teologiei” în Bisericile Orientală și Occidentală este foarte diferită.
Faptul că reflecția rațională a câștigat o valoare relativ mare pentru creștinism se datorează și unei constelații istorice. Deja primii creștini și-au înțeles religia nu numai ca o formă specială a iudaismului, ci și – în special în tradiția evreilor alexandrini – ca formă a philosophia vera. Această afirmație trebuia să fie justificată și să aibă consecințe importante pentru formarea unei convingeri credibile despre credința creștină.
Această „scurtă istorie a teologiei creștine” dezvăluie autoreflecția progresivă a credinței creștine în cele douăzeci de secole ale istoriei Bisericii. Principiul călăuzitor este acela că teologia creștină este dependentă în mod fundamental de cadrul conceptual și de noțiunile filosofice ale unui anumit timp pentru a pune întrebări și a formula argumente. Dar conceptele și modalitățile de gândire se schimbă odată cu transformările din cultură și istorie. Prin urmare, declarațiile teologice pot fi înțelese doar din contextul lor istoric respectiv. Ele reflectă relația profundă dintre mărturia biblică a tradiției Bisericii și condițiile de înțelegere din acel timp.
Legată de expansiunea europeană, până în secolul al XX-lea teologia creștină a fost decisiv influențată de noțiuni și concepte europene. Teologiile noneuropene, cu câteva tradiții vechi de secole, nu au primit prea mare atenție; din cauza barierelor lingvistice din Europa, acestea au fost în mare parte percepute numai de specialiști. Cu toate acestea, în zilele noastre teologia creștină oferă în varietatea de Biserici, comunități bisericești, denominațiuni și tradiții din întreaga lume o diversitate aproape imposibil de gestionat.
În Introducere se poate observa cum prezentarea marilor epoci din istoria teologiei este marcată de limite clare. O explicație exhaustivă a istoriei teologiei se află în afara obiectivului său. Fără îndoială, fiecare subiect ar putea fi descris mai detaliat. Mulți teologi sunt abia menționați; alții – de asemenea importanți – lipsesc cu desăvârșire. Faptul că aproape exclusiv oamenii acționează ca actori teologi reflectă realitatea istorică a Bisericii și a teologiei. Selectarea subiectelor și a persoanelor dezvăluie că autorul este un teolog catolic. Acolo unde se face referință la punctele principale ale teologiei ortodoxe sau protestante, acest lucru se întâmplă prin selectarea și prezentarea lor într-o perspectivă catolică. O „istorie ecumenică a teologiei” ar fi necesitat un dublu autor.
În cele ce urmează, „teologia” este în primul rând înțeleasă ca „teologie sistematică”. Deci nu se contestă faptul că celelalte domenii ale teologiei – exegeza, istoria Bisericii, teologia morală, arta liturgică, teologia pastorală sau dreptul canonic – sunt teologice. Mai degrabă, ceea ce se lasă să se înțeleagă este faptul că sunt mai presus de toate tocmai acele subiecte de reflecție a credinței care sunt abordate în mod tradițional în domeniul dogmaticii sau al teologiei fundamentale.
Subiectul acestei introduceri nu este în primul rând istoria dogmatică a credinței creștine. Teologul catolic influent Michael Schmaus (1897-1993) a dorit să existe o distincție între istoria dogmelor ca „dezvoltare a credinței și a predicării”, pe de o parte, și istoria teologiei ca „dezvoltare a credinței științifice”, pe de altă parte. În același timp, Schmaus admite că „de-a lungul procesului istoric […] cele două moduri de dezvoltare nu au fost separate în mod clar, astfel încât acestea în prezentarea lor nu pot fi tratate separate una de alta” (Prefață la HDG IV, 3, 1951, IXf.). Această declarație este valabilă și pentru lucrarea de față. Ea se referă întotdeauna – cel puțin sugestiv – la cadrul cultural al teologiei și caută să descopere în prezent referințe tematice.
Cine vrea să știe mai multe detalii poate urmări trimiterile la reprezentări mai detaliate ale argumentelor subliniate. Autorul datorează numeroase mulțumiri studiilor particulare, precum și revizuirilor asupra istoriei teologiei. În concordanță cu natura introductivă a lucrării, nu a fost nici posibil și nici intenționat să fie citate în detaliu sursele utilizate în fiecare caz. Cei care consultă operele de mai sus vor identifica rapid pasajele corespunzătoare. Originalitatea este revendicată de prezenta lucrare nu în ceea ce privește conținutul ei, ci de faptul că oferă o imagine concisă de ansamblu asupra marilor perioade ale istoriei teologiei, ceea ce încurajează o lectură aprofundată.
