Papa Francisc: La ceas de încercare, să depășim diviziunile și să rămânem uniți
14.04.2020, Vatican (Catholica) - La Sfânta Liturghie celebrată marți, 14 aprilie a.c., în capela Casei Santa Marta, Papa Francisc a cerut de la Dumnezeu harul de a depăși diviziunile în acest timp dificil. La predică, Pontiful a evidențiat că a ne converti înseamnă să devenim din nou credincioși, o atitudine care nu este foarte comună în existența noastră: fidelitate în timpuri bune și în timpuri grele; fidelitate față de Dumnezeu și între noi.
Inspirându-se din prima lectură a liturgiei zilei, luată din cartea Faptele Apostolilor, capitolul 2, în care se relatează despre Petru care le-a spus iudeilor că „Dumnezeu l-a făcut Domn și Cristos pe Isus” pe care ei l-au răstignit, Pontiful a scos în evidență convertirea multora care „au fost pătrunși la inimă de cele auzite”. Convertirea, a explicat Sfântul Părinte, înseamnă să ne întoarcem la a fi credincioși, la a fi fideli chiar și în timp de incertitudine, explicând că certitudinile noastre sunt idoli, ne conduc la infidelitate și nu sunt certitudinile date de Dumnezeu.
Papa a spus: «Predicarea lui Petru, în ziua de Rusalii, străpunge inima oamenilor cărora le spune: „Cel pe care voi l-ați răstignit a înviat”. Când au auzit au fost pătrunși la inimă și i-au spus lui Petru și celorlalți apostoli: „Ce să facem, fraților?” iar Petru le spune cu claritate: „Convertiți-vă, convertiți-vă. Schimbați-vă viața. Voi, care ați primit promisiunea lui Dumnezeu, voi cei îndepărtați de Legea lui Dumnezeu din cauza idolilor și ale celor lumești, convertiți-vă. Întoarceți-vă la fidelitate”. Convertire înseamnă a-i fi din nou fideli lui Dumnezeu. Fidelitate: acest comportament nu este foarte comun în viața oamenilor, în viața noastră. Există întotdeauna iluzii care atrag atenția și, de multe ori, voim să urmăm aceste iluzii. Însă, [avem nevoie de] fidelitate față de Dumnezeu în timpuri bune și în timpuri dificile.
Există un fragment, în Cartea a doua a Cronicilor, care mă impresionează mult. Se află în capitolul 12, la început: „Când s-a întărit Roboam în domnie și a căpătat putere, a părăsit Legea Domnului, și tot Israelul a părăsit-o împreună cu el.” Astfel spune Biblia. Este un fapt istoric, însă este și un fapt universal. De multe ori, când ne simțim siguri pe noi, începem să facem propriile proiecte și, încetul cu încetul, ne îndepărtăm de Domnul și nu mai rămânem în fidelitatea sa. Însă siguranța mea nu este siguranța pe care mi-o dă Dumnezeu. Siguranța mea este un idol. Acest lucru i s-a întâmplat lui Roboam și poporului lui Israel. S-a simțit sigur – cu împărăția consolidată – și s-a îndepărtat de Legea Domnului și a început să se închine idolilor. Însă, am putea răspunde: „Părinte, eu nu mă închin înaintea idolilor”. Nu, poate că nu te închini idolilor, însă îi cauți și, de multe ori, îi adori în inima ta. Acesta este adevărul. Siguranța de sine deschide ușa idolilor.
Siguranța de sine este ceva rău? Nu, este un har. Însă, trebuie totodată să fim siguri că Dumnezeu este cu noi. Însă, dacă sunt sigur pe mine și pun în centru propriul „Eu”, atunci încep să mă îndepărtez de Dumnezeu și, asemenea regelui Roboam, devin necredincios. Fidelitatea este foarte greu de păstrat. Toată istoria lui Israel și, succesiv, toată istoria Bisericii este plină de infidelitate. Plină. Este plină de egoisme, de propriile certitudini care duc la îndepărtarea de Domnul a poporului lui Dumnezeu; care duc la pierderea fidelității, a harului fidelității. […]»
De asemenea Papa a pus în lumină portretul Mariei Magdalena, pe care a definit-o „icoană a fidelității”, „o femeie credincioasă care nu a uitat nicicând ceea ce a făcut Domnul pentru ea”. «Să îi cerem Domnului harul fidelității, harul de a-i mulțumi pentru certitudinile care ne vin de la El și, fără a ne gândi la propriile certitudini, să privim întotdeauna dincolo de acestea. Să îi cerem Domnului harul de a fi credincioși și în fața mormintelor, în fața prăbușirii atâtor iluzii; să îi cerem harul fidelității permanente, chiar dacă nu este ușor de păstrat. Să fie El, Domnul, păzitorul fidelității noastre!»
Sfântul Părinte a încheiat celebrarea euharistică cu următoarea rugăciune: „La picioare Tale, o, Isuse al meu, mă închin și îți ofer căința inimii mele mâhnite care se cufundă în nimicul ei și în sfânta Ta prezență. Te ador în Sacramentul iubirii Tale, doresc să te primesc în sărmanul sălaș pe care ți-l oferă inima mea. Așteptând fericirea Împărtășaniei sacramentale, vreau să te am în sufletul meu. Vino la mine, o, Isuse al meu, și fă ca eu să vin la Tine. Inima Ta să înflăcăreze toată ființa mea, în viață și în moarte. În Tine cred, în Tine sper, pe Tine te iubesc. Așa să fie!” (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
