Sacramentul Botezului administrat cu formule modificate arbitrar nu este valabil
06.08.2020, Vatican (Catholica) - Sacramentul Botezului administrat cu o formulă modificată arbitrar nu este valabil, iar cei care au primit Sacramentul în acest fel trebuie botezați „in formă absolută”, adică repetând ritul conform normelor liturgice stabilite de Biserică. Astfel evidențiază Congregația pentru Doctrina Credinței în răspunsul la două întrebări cu privire la validitatea unui Botez conferit cu formula „În numele tatălui și al mamei, al nașului și al nașei, al bunicilor, al membrilor familiei, al prietenilor și în numele comunității te botezăm în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Papa Francisc a aprobat răspunsul Congregației pentru Doctrina Credinței publicat joi, 6 august a.c..
Într-o notă doctrinară explicativă, departamentul vatican reliefează că „modificarea deliberată a formulei sacramentale” fusese introdusă pentru a sublinia valoarea comunitară a Botezului, „pentru a exprima participarea familiei și a celor prezenți și pentru a evita ideea concentrării unei puteri sacrale în preot, în detrimentul părinților și al comunității, pe care formula prezentă în Ritualul Roman ar transmite-o”. De fapt – amintește nota care citează constituția conciliară Sacrosantum Concilium – „atunci când cineva botează este Cristos însuși cel care botează”, El este „protagonistul evenimentului care se celebrează”. Cu siguranță, în cadrul celebrării „părinții, nașii și întreaga comunitate sunt chemați să joace un rol activ, un adevărat oficiu liturgic”, dar acest lucru, potrivit prevederii conciliare, presupune ca „fiecare, atât preotul cât și credincioșii, îndeplinindu-și oficiul propriu, va îndeplini tot și numai ceea ce îi revine conform ritului și normelor liturgice” (Sacrosanctum Concilium 28).
„Reapare aici”, continuă nota, „cu motivații pastorale îndoielnice, o veche tentativă de a înlocui formula transmisă de Tradiție cu alte texte considerate mai potrivite”, dar „recurgerea la motivația pastorală, chiar și în mod involuntar, reprezintă o derivă subiectivistă și o voință manipulatoare.” Conciliul Vatican II, pe urmele Conciliului Tridentin, stabilește că „absolut nimeni, fie și preot, nu poate din inițiativă proprie să adauge, să scoată sau să schimbe ceva în liturgie”. De fapt, „modificarea formei de celebrare a unui Sacrament din proprie inițiativă nu constituie un simplu abuz liturgic, ca încălcarea unei norme pozitive, ci o rană provocată în același timp comuniunii ecleziale și recunoașterii acțiunii lui Cristos, care în cazurile cele mai grave face ca Sacramentul însuși să fie invalid, deoarece natura acțiunii ministeriale necesită transmiterea cu fidelitate a ceea ce s-a primit”.
În celebrarea Sacramentelor – explică nota – adunarea nu acționează „colegial” ci ministerial, iar prelatul nu „vorbește ca un funcționar care îndeplinește un rol încredințat lui, ci acționează în virtutea ministerului său, ca semn al prezenței lui Cristos care acționează în Trupul Său, dăruindu-i harul Său”. În această lumină, „trebuie înțeleasă prevederea tridentină privind necesitatea ca preotul să aibă cel puțin intenția de a face ceea ce face Biserica”, o intenție care nu poate rămâne doar la nivel interior”, cu riscul subiectivismului, ci se exprimă, de asemenea, printr-un „act extern” săvârșit „nu în propriul nume, ci în persoana lui Cristos”. (…) „Modificarea formulei sacramentale”, se spune în încheierea notei, „înseamnă, de asemenea, să nu înțelegem natura însăși a ministerului eclezial, care este întotdeauna slujire a lui Dumnezeu și a poporului săi și nu exercitarea unei puteri care ajunge la manipularea a ceea ce i-a fost încredințat Bisericii printr-un act care aparține Tradiției.” (…)
Și în 2008, Congregația pentru Doctrina Credinței a răspuns la două întrebări privind validitatea botezurilor conferite cu formule modificate arbitrar: „I baptize you in the name of the Creator, and of the Redeemer, and of the Sanctifier” (Eu te botez în numele Creatorului, al Răscumpărătorului și al Sfințitorului) și „I baptize you in the name of the Creator, and of the Liberator, and of the Sustainer”. (Eu te botez în numele Creatorului, al Mântuitorului și al Susținătorului). Răspunsul a fost ca și cel de acum: că Botezul nu era valid și cei care au fost botezați cu acele formule trebuiau botezați „în formă absolută”. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
