Interviu cu priorul Alois la 80 de ani de la întemeierea comunității din Taizé
19.08.2020, Taize (Catholica) - La optzeci de ani după întemeierea comunității ecumenice într-un mic sat din Burgundia, acum sunt copiii, părinții și bunicii din toate continentele care se roagă împreună la Taizé: un drum comun de care se bucură actualul prior, fratele Alois, intervievat de „L’Osservatore Romano”. Călugărul german îl amintește desigur pe predecesorul său, Roger Schutz, mort la 16 august 2005 la vârsta de 90 de ani, care a voit să creeze nu o mișcare organizată cât mai degrabă „un loc de trecere pentru a ne adăpa împreună la izvoarele credinței”, insistând asupra faptului ca cele trei rugăciuni comune să rămână în centrul întâlnirilor tinerilor și ca frații să fie înainte de toate persoane de ascultare față de cel care participă la aceste întâlniri. În sfârșit, comentând urgența coronavirus, care a avut nevoie de măsuri speciale în cadrul comunității, fratele Alois își dorește ca să prevaleze unitatea, în locul concentrării asupra noastră.
– Taizé celebrează anul acesta a optzecea aniversare. Ne puteți relata ce s-a schimbat – și ce nu s-a schimbat – în comunitate între 1940 și 2020?
– În 1940, fratele Roger era singurul care ducea înainte proiectul de a da naștere unei comunități. Astăzi suntem circa o sută de frați. Aceasta este o mare schimbare. În afară de asta, primim în fiecare an mii de tineri din toate continentele, și aceasta este o altă mare evoluție care încă ne uimește astăzi pe noi înșine. În schimb, ceea ce nu s-a schimbat este inima vocației noastre. Atunci când fratele Roger a ajuns la Taizé în august 1940, situația mondială avea puțin de-a face cu aceea de astăzi. Totuși, prima sa intuiție rămâne profund actuală: a insera o viață spirituală, o căutare a lui Dumnezeu, acolo unde se află fracturile lumii. În acea epocă era vorba de a-i primi pe refugiați – îndeosebi pe evrei – în timpul celui de-al doilea război mondial. Și astăzi primim refugiați la Taizé și unii frați ai noștri trăiesc în mici fraternități în locuri deosebit de lipsite de apărare în lumea de astăzi.
În anii care au urmat după crearea comunității, primii frați care s-au unit cu Roger trăiau din munca agricolă, în condiții foarte simple. Astăzi continuăm să ne câștigăm din ce să trăim, în diferite moduri, fără a accepta donații, cadouri sau moșteniri. Regula pe care fondatorul nostru a scris-o la începutul anilor ’50 continuă încă să ne inspire astăzi: acolo a adnotat intuițiile spirituale esențiale pe care le avea față de frații săi. Între acestea aș izola două: dorința de a fi prezenți în timpul nostru, rămânând mereu atenți la chemările pe care Evanghelia ni le adresează; și căutarea unității dintre creștini, nu ca scop în sine, ci ca mărturie a Evangheliei precum și ca factor de pace pentru toată omenirea. În sfârșit, ceea ce nu s-a schimbat niciodată este regularitatea rugăciunii noastre comune, de trei ori pe zi, chiar dacă formele sale de exprimare s-au modificat, mai ales prin acelea care sunt numite cântările de la Taizé.
– Cum se articulează schimburile între diferitele generații care au frecventat și frecventează comunitatea?
– În cadrul comunității trăim zilnic acest dialog între generații: între frații mai mari veniți la Taizé în urmă cu 60 sau chiar 70 de ani și cei mai tineri, care în cea mai mare parte nu l-au cunoscut pe fr. Roger, există desigur diferențe însemnate. Suntem foarte recunoscători primelor generații care au știut să însoțească schimbările în comunitate, în primirea tinerilor sau în opțiunile liturgice, de exemplu. Cu pelerinii se creează desigur o frumoasă platformă de dialog: în fiecare săptămână din an tinerii sunt cei mai numeroși, dar sunt și adulți, părinți cu copii, persoane în vârstă. Există atâtea schimburi între ei și această dimensiune a întâlnirii mi se pare foarte importantă. Și după aceea un alt aspect mă îmbucură: când tinerii îmi spun că au venit la sugestia părinților sau a bunicilor, uneori chiar cu ei. Trei generații care își găsesc drumul spre mica noastră colină, asta mă impresionează.
– Cum se menține continuitatea de la Taizé în cursul anilor în timp ce alte mișcări născute după al doilea război mondial par să se stingă cu trecerea timpului?
– Suntem primii care ne uimim de această continuitate. Nu știu cum să explic, dar o văd ca una dintre cele mai frumoase moșteniri ale fr. Roger: prin toate schimbările petrecute de la o generație la alta, el a insistat mereu asupra faptului că cele trei rugăciuni comune să rămână în centrul întâlnirilor tinerilor și pe de altă parte ne-a chemat mereu să fim înainte de toate persoane de ascultare față de cei care participă la aceste întâlniri. Nu am voit niciodată să creez o mișcare organizată, sugerând mai degrabă ca Taizé să rămână un loc de trecere pentru a ne adăpa împreună la izvoarele credinței. În fiecare seară în biserică, după rugăciunea comună, cu frații suntem la dispoziția tuturor celor care doresc să vorbească față în față. Și sunt impresionat de profunda sete spirituală pe care o exprimă mulți. Astăzi pare că pentru tinerele generații credința este legată adesea cu o angajare concretă. De altfel, cei mai tineri sunt foarte conștienți de problemele ecologice. Nu numai că vorbesc despre ele, ci vor să se angajeze concret pentru a salva ambientul. Deci, ne revine nouă să mergem alături de ei și să-i ajutăm să stabilească o legătură cu credința. Adesea așteaptă cuvinte puternice de la Biserică despre aceste teme.
– În urmă cu câteva zile s-a celebrat și a cincisprezecea aniversare a morții fratelui Roger, asasinat la 16 august 2005 de o persoană dezechilibrată mental, chiar în biserica Reconcilierii la Taizé. În ce mod este prezentă mereu moștenirea sa spirituală și umană?
– Este adevărat, aceste două aniversări sunt pentru noi o mare ocazie pentru a aduce mulțumire pentru viața și opera fondatorului nostru. Nu este vorba de a privi la trecut, ci de a ne bucura împreună pentru toate roadele pe care viața sa continuă să le aducă. În privința Bisericii, cea mai importantă contribuție a sa rămâne căutarea neobosită a unității. Fr. Roger a avut încă de la început voința de a pune căutarea unității în centrul comunității, pentru ca să experimenteze unitatea înainte de a vorbi despre ea. Și astăzi frații, crescuți în diferite Biserici și care acum trăiesc sub același acoperiș, se străduiesc astfel să anticipeze unitatea viitorului. Unitatea familiei umane a fost o idee centrală, o preocupare care a marcat toată viața fratelui Roger.
După cel de-al doilea război mondial exista o urgență: reconcilierea între popoare dezbinate. Deși, în mod clar, problemele s-au schimbat, cred că importanța unității familiei noastre umane rămâne mai urgentă ca oricând. O a treia contribuție rămâne foarte actuală: mărturia că nu există contradicție între viața interioară și solidaritate, ci dimpotrivă o legătură profundă. Așa cum a spus teologul ortodox Olivier Clément, tinerii de la Taizé pot face această descoperire surprinzătoare: nimic nu este mai responsabil decât rugăciunea. În sfârșit, în cadrul comunității, Roger Schutz a insistat mult asupra vieții fraterne: voia ca să fim un singur trup, pentru a exprima o „parabolă de comuniune”. Sunt fericit că noi continuăm să trăim hrăniți de această intuiție. Niciodată nu va fi obiectivul nostru acela de a deveni o mare instituție, în schimb intenționăm să rămânem o comunitate mică în care legăturile fraterne au precedența asupra oricărui alt lucru.
– Cum au trebuit să se reorganizeze comunitatea și situl de la Taizé în fața pandemiei de coronavirus? Ce măsuri au fost luate? Cum v-ați adaptat?
– Noi frații, pentru a limita riscurile de infectare, ne-am împărțit încă de la început în opt centre, și asta ne-a permis să redescoperim în mod diferit viața fraternă. A fost ca un an sabatic, trăit împreună cu toți. A trebuit să ne adaptăm la această situație fără precedent în multe moduri. Un exemplu concret: primim trei familii yazide la Taizé, și un frate a ajutat copiii să-și facă temele (cu izolarea totul trebuia făcut online). Ospitalitatea face parte din inima a ceea ce vrem să trăim ca o comunitate și prin urmare a fost foarte dificil să renunțăm la ea la jumătatea lunii martie, când a început lockdown-ul.
Aceasta ne-a stimulat să luăm diferite inițiative folosind internetul, îndeosebi transmiterea, în fiecare seară în direct, a rugăciunii de la Taizé precum și un week-end „în rețea” care a reunit circa patru sute de tineri adulți. Programul includea meditații biblice, împărtășire în mici grupuri virtuale, workshop. Confirmarea a fost pozitivă și vom face o a doua propunere asemănătoare în ultimul sfârșit de săptămână din luna august. De la jumătatea lunii iunie, la Taizé a fost restabilit serviciul de primire și au fost adoptate o serie de măsuri sanitare pentru a garanta tuturor protecția maximă. Suntem în contact strâns cu autoritățile civile pentru a adapta directivele noastre. Tinerii se dovedesc foarte responsabili în această situație dificilă prin care trecem toți.
– Ce vă preocupă mai mult în criza coronavirusului?
– Înainte de toate suferința pe care o experimentează atâtea persoane: încercarea bolii, moartea unei persoane dragi, singurătatea atâtor oameni. Există consecințe foarte dure pe care va trebui să le înfruntăm, fie ele economice, sociale sau și psihologice. De exemplu, mă gândesc la copiii care timp de multe luni n-au putut să-i îmbrățișeze pe bunici. Un alt lucru care mă preocupă este tentația de a ne concentra asupra noastră. Sper cu sinceritate că unitatea și solidaritatea vor prevala asupra acuzelor pe care le vedem că amenință pretutindeni: nu ne-ar fi nimic mai inutil decât să căutăm țapi ispășitori pentru pandemie. Continui să port acest lucru în rugăciunea mea: ca unitatea să prevaleze.
– În fața crizei de Covid-19, cum poate Taizé să ajute la menținerea speranței în timp ce societatea este o corabie care are spărturi în toate părțile?
– Toți suntem în această corabie. Și nu avem răspunsuri deja pregătite. Trebuie să ne întoarcem mereu la izvorul speranței noastre, care este învierea lui Cristos. În Evanghelie nu previziunile apocaliptice au ultimul cuvânt, ci orizontul final este învierea. A trezi această speranță prin rugăciunea personală dar și prin celebrările noastre: asta ne va ajuta să înfruntăm realitatea, nu s-o diluăm. Trebuie subliniate și toate gesturile de solidaritate și semnele de speranță făcute în această perioadă așa de dificilă. Sunt impresionat de tot ceea ce au în această privință. încă din luna martie am primit mesaje foarte puternice din partea unor prieteni, de exemplu din nordul Italiei, care explicau cum s-a pus în mișcare această solidaritate.
Un alt exemplu foarte recent a venit din Liban, o țară atât de încercată și de care suntem strâns legați: ca urmare a exploziilor teribile din portul din Beirut, diferite familii au coborât de pe colinele și din munții înconjurători pentru a ajuta să evacueze dărâmăturile și să primească familiile ale căror case au fost distruse. În Europa sunt națiuni și politicieni care pariază pe o solidaritate mai mare: noi am vrea să îi susținem. Asta ne face să sperăm într-o fraternitate mai mare între țări precum și cu diferitele continente. Da, cred profund că marea majoritate a persoanelor să aibă sete de fraternitate. Și acesta este un bun moment pentru a întări această aspirație. În enciclica Laudato si’, Papa Francisc subliniază esențiala „dezvoltare a unor instituții internaționale mai puternice și organizate în mod eficient”. Este adevărat: virusul nu are granițe, dar nici setea de solidaritate și de fraternitate.
– Ce spun și ce gândesc tinerii de la Taizé despre criza sanitară, economică și socială legată de Covid-19?
– Aș vrea să menționez câteva preocupări pe care le observ vorbind cu ei și care nu sunt legate de actuala pandemie. Există o autentică frică în fața viitorului între mulți tineri. Unii suferă datorită inegalităților crescânde, ale căror efecte se pot vedea deja la școală. Așa cum am spus mai înainte, observ și o cerere puternică de schimbare din partea generațiilor mai tinere în fața urgenței climatice. Îmi amintesc de exemplu de un schimb petrecut într-o seară în biserica noastră cu un tânăr voluntar portughez care atrăgea atenția mea cu privire la angajarea crescândă a multor tineri în favoarea problemelor ambientale. Invitația sa, ca aceea a altor tineri care merg în aceeași direcție, a dat naștere, în ultimele luni, unei reflecții ecologice la Taizé, unde tinerii sunt o forță puternică. Probabil că suntem în fața unui adevărat moment de convertire: a simplifica tot ceea ce poate să fie în modul nostru de a trăi, fără a aștepta ca schimbările să fie impuse de sus. Amintindu-ne în același timp că simplitatea nu înseamnă niciodată lipsă de bucurie ci poate chiar să coincidă cu un spirit de sărbătoare. Mi se pare că Biserica are un rol important de desfășurat în comunicarea acestor valori care provin direct din Evanghelie. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
