Mihai Alexandru Dragoș hirotonit întru preoție
21.08.2020, Lugoj (Catholica) - În cadrul Sfintei Liturghii celebrate în Catedrala „Coborârea Spiritului Sfânt” din Lugoj, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, 15 august 2020, Preasfințitul Alexandru Mesian a hirotonit un nou lucrător în via Domnului: pe diaconul Mihai Alexandru Dragoș. Este cel de-al 113-lea preot hirotonit de Preasfinția Sa în cei 26 ani de păstorire a Eparhiei Lugojului.
Noul hirotonit este originar din Cluj-Napoca, este născut la 3 iulie 1974. A absolvit în anul 1999, facultatea de Medicină Generală din cadrul universității de Medicină și Farmacie Timișoara. În anul 2013 a obținut titlul de medic specialist în specialitatea „Medicina familiei”. În anul 2016 s-a înscris la facultatea de teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, departamentul Blaj, pe care a absolvit-o în acest an. Este căsătorit, are patru copii și locuiește împreună cu familia în Timișoara. La Sfânta Liturghie alături de Preasfințitul Alexandru Mesian au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, pr. Teodor Baba, protopop de Lugoj, pr. consilier eparhial Nicolae Teodorescu, protopop de Timișoara, pr. prot. on. Ioan Pop, parohul Catedralei și pr. Vasile Borda, paroh Timișoara I „Nașterea Maicii Domnului”. Răspunsurile liturgice au fost date cu multă măiestrie de corul „Reînvierea” al Catedralei.
În cuvântul său, PS Alexandru a vorbit despre Preacurata Fecioară Maria. Prea Sfinția sa le-a prezentat pelerinilor câteva motive pentru care o cinstim pe Maica Domnului. „A fi Maică a lui Dumnezeu”, a spus Preasfinția Sa, „este un titlu, o demnitate, o realitate ce întrece orice sublimitate, orice mărire, orice slavă. Prin maternitatea ei, Maria s-a învrednicit să aibă cea mai intimă legătură cu divinitatea. O astfel de intimitate cu Dumnezeu nu a avut-o și nu o va putea avea nici o altă ființă umană. Pentru aceea Dumnezeu a umplut-o de toată sfințenia posibilă.” Adresându-se noului hirotonit, PS Alexandru a subliniat misiunea preotului aceea de a se angaja să îl urmeze pe Isus Cristos, să îi învețe pe oameni și să administreze Sfintele Taine, si să conducă Poporul lui Dumnezeu, comunitatea care i-a fost încredințată.
Preasfinția Sa a subliniat aspectul chemării la preoție a unui medic și cum această profesie se îmbină armonios cu vocația la preoție. „De aceea un medic”, a spus P.S. Alexandru, „care este și preot, este un lucru deosebit de mare și de valoros”. PS Alexandru a spus că este primul caz când conferă hirotonirea preoțească unui medic. „Preotul neo-hirotonit”, a spus arhiereul, „s-a angajat să îl urmeze pe Fiul Mariei, să fie apostol, să fie însoțitorul lui Isus, să îndeplinească și el misiunile pentru care a venit Cristos, să nu aducă doar cele de profesie de medic trupesc ci și cele spirituale, de medic sufletesc”. PS Alexandru a mulțumit bunului Dumnezeu pentru harul sfintei preoții. I-a felicitat pe părinții lui, pe soția și pe toți cei care l-au însoțit, pelerinii din parohia Timișoara I, „Nașterea Maicii Domnului”, din Satu-Mare din Blaj și din alte părți. L-a încredințat ocrotirii Fecioarei Maria și i-a reamintit că face parte dintr-o Biserică martiră care a dat mărturie de credință în Dumnezeu și Biserica Sa.
Părintele nou hirotonit Alexandru Mihai Dragoș a mulțumit în primul rând bunului Dumnezeu pentru chemarea la preoție, în al doilea rând Preasfințitului Episcop Alexandru. Un gând aparte de mulțumită și recunoștință a avut pentru părinți, soție, precum și față de cei apropiați. De asemenea a mulțumit tuturor celor care au contribuit la formarea lui preoțească: profesori, formatori și îndrumători spirituali. Nu în ultimul rând a mulțumit și corului care a contribuit la solemnitatea acestui eveniment. Pr. Dragoș a mai spus: „vreau să vă mulțumesc Dvs, tuturor care sunteți aici, alături de mine, că v-ați rugat pentru mine. Vreau să vă rog în continuare, să vă rugați ca bunul Dumnezeu să îmi acorde toate harurile de care am nevoie pentru ca să pot să îndeplinesc cu umilință misiunea la care m-a chemat.” Evenimentul s-a încheiat cu binecuvântarea personală pe care acesta a acordat-o, începând cu PS Alexandru și continuând cu preoții și credincioșii prezenți. (Biroul de presă al Eparhiei de Lugoj; foto: Raimondo-Mario Rupp și pr. Ioan Pop)