Mons. Silvano Tomasi, noul delegat special pe lângă Ordinul Suveran de Malta
03.11.2020, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte l-a numit pe Mons. Silvano Tomasi delegat special pentru a însoți Ordinul Suveran de Malta în procesul de actualizare a Cartei Constituționale și a Codului Ordinului. Numirea poartă data 1 noiembrie a.c. „Sunt încrezător că, prin bunăvoința tuturor, vom face pași înainte și vom pune cu adevărat în aplicare reforma dorită de Papa Francisc”, a spus Mons. Tomasi, intervievat după numire.
Monseniorul Silvano Maria Tomasi face parte din Congregația Părinților Scalabrinieni și are 80 de ani. A fost observator permanent al Sfântului Scaun la Oficiul Națiunilor Unite și colaborator în cadrul Departamentului în slujba Dezvoltării Umane Integrale. În prezent a primit numirea de delegat special pe lângă Ordinul Suveran Militar Ospitalier al Sfântului Ioan de Ierusalim, de Rodos și de Malta. Monseniorul Tomasi va fi creat Cardinal în cadrul Consistoriului Ordinar Public pentru crearea a 13 noi Cardinali, programat să aibă loc în data de 28 noiembrie a.c. Mons. Tomasi îl va înlocui pe Cardinalul Angelo Becciu în misiunea de însoțire a reformei Ordinului Suveran de Malta, în calitate de delegat special al Ordinului. Numirea Mons. Tomasi sosește într-un moment în care se așteaptă încă numirea noului Mare Maestru al Ordinului Suveran de Malta, după decesul celui de-al 80-lea Mare Maestru al Ordinului – Fra’ Giacomo Dalla Torre Del Tempio di Sanguinetto.
Într-un interviu după anunțul numirii, Mons. Tomasi exprimă atenția Sfântul Părinte privind buna desfășurare a misiunii în cadrul Ordinului Suveran de Malta care este angajat în diferite domenii de asistență umanitară, precum asistența refugiaților și a persoanelor marginalizate. Pontiful dorește ca acest Ordin, care există de peste nouă secole, să își continue cât mai bine misiunea benefică în favoarea multor persoane nevoiașe. De aceea, Papa Francisc dorește promovarea eficienței și a evoluției pozitive a activității în cadrul Ordinului. Mons. Tomasi își asumă noua misiune cu dorința de a face tot posibilul astfel încât, într-un spirit de cooperare și convergență, să fie atins idealul Ordinului, ce constă în slujirea celor mai săraci și în apărarea credinței. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
