Papa Francisc: A merge la Isus, țelul speranței creștine
03.11.2020, Vatican (Catholica) - „Există atât de multe lucruri urâte care ne duc la disperare, la a crede că totul va fi o înfrângere finală, că după moarte nu ar fi nimic”, dar creștinul trăiește cu speranță, „un dar pe care trebuie să îl cerem” în rugăciune de la Domnul. Este, pe scurt, predica Papei Francisc de la Sfânta Liturghie pentru comemorarea tuturor credincioșilor răposați, celebrată în după-amiaza de luni, 2 noiembrie 2020, în Cimitirul Teutonic din Cetatea Vaticanului. Din cauza restricțiilor sanitare, adoptate de autorități în contextul pandemiei de Covid-19, celebrarea euharistică s-a desfășurat cu o prezență foarte mică de credincioși.
Papa a fost salutat la începutul Sfintei Liturghii ca „pelerin între pelerini” de Mons. Hans-Peter Fischer, rectorul Colegiului „Santa Maria dell’Anima” și al confreriei „Santa Maria della Pietà”. La Rugăciunea credincioșilor s-au făcut rugăciuni pentru Papa și Biserică, pentru migranți și pentru toți cei încercați de boală și de pierderea celor dragi și, în mod special, „pentru toți cei răposați, pentru morții fără chip, fără voce și fără nume, pentru ca Dumnezeu Tatăl să îi primească în pacea veșnică unde nu vor mai fi nici mâhnire, nici durere”.
La predică, prezentând liber un comentariu la lecturile biblice ale celebrării (Iob 19,1.23-27a, Psalmul 26, Romani 5,5-11 și Ioan 6,37-40), Pontiful a îndreptat atenția spre dreptul și răbdătorul Iob. „Înfrânt, mai mult, terminat în existența sa din cauza bolii și cu pielea smulsă de pe el, în pragul morții și aproape fără carne pe oase, Iob are o certitudine și spune: «Eu știu că răscumpărătorul meu este viu și că, în cele din urmă, se va ridica peste țărână» (v.25). În clipa în care Iob se cufundă tot mai jos și mai jos”, a remarcat Papa, „există această îmbrățișare de lumină și căldură care îi dă siguranță: Eu îl voi vedea pe răscumpărător. Cu acești ochi îl voi vedea, eu însumi îl voi vedea și ochii mei îl vor vedea, nu altcineva” (cf. v.27).
„Această certitudine, chiar în momentul aproape final al vieții, este speranța creștină. O speranță care este un dar. Noi nu o putem avea. Este un dar pe care trebuie să îl cerem: ‘Doamne, dă-mi speranță!’ Există atât de multe lucruri urâte care ne duc la disperare, la a crede că totul va fi o înfrângere finală, că după moarte nu ar fi nimic. Iar glasul lui Iob revine și revine: ‘Eu știu că răscumpărătorul meu este viu și că, în cele din urmă, se va ridica peste țărână. Eu îl voi vedea, eu însumi, cu acești ochi’.” „Speranța nu dezamăgește”, spune Sfântul Apostol Paul în Scrisoarea către Romani (5,5). „Speranța ne atrage și dă un sens vieții noastre”, a reluat Papa. „Eu nu văd ce e dincolo, dar speranța este darul lui Dumnezeu care ne atrage către viață, către bucuria veșnică. Speranța este o ancoră pe care noi o avem de partea cealaltă iar noi, agățați fiind de coardă, ne susținem (cf. Evrei 6,18-20).”
„‘Eu știu că răscumpărătorul meu este viu și că eu îl voi vedea.’ Să repetăm aceste cuvinte în clipele de bucurie și în clipele grele, în momentele de moarte, ca să spunem astfel. Această certitudine este un dar al lui Dumnezeu, pentru că noi nu putem avea niciodată speranța prin puterile noastre. Trebuie să o cerem. Speranța este un dar gratuit pe care noi nu îl avea prin meritele noastre niciodată: este dat, este dăruit, este un har.” Referindu-se la Evanghelia Comemorării, Papa a spus că Domnul confirmă „speranța care nu dezamăgește” atunci când spune: „Tot ce-mi dă Tatăl va veni la Mine” (Ioan 6,37). „Acesta este țelul speranței: să mergem la Isus. El spune: ‘Cel care va veni la Mine, nu îl voi da afară, pentru că m-am coborât din cer nu ca să fac voința Mea, ci voința Celui care m-a trimis’ (vv.37-38). Domnul ne primește acolo unde este ancora. Viața în speranță înseamnă a trăi în acest fel: agățați, cu coarda în mână, tare, știind că ancora este acolo. Această ancoră nu dezamăgește, nu dezamăgește.”
„În această zi, cu gândul la numeroșii frați și surori care au plecat dintre noi”, a încheiat Papa, „ne va prinde bine să ne uităm în cimitire și să ne uităm în sus. Și, asemenea lui Iob, să repetăm: Eu știu că răscumpărătorul meu este viu, eu îl voi vedea, eu însumi, ochii mei îl vor vedea, nu altcineva. Aceasta este forța care ne dă speranța, acest dar gratuit care este virtutea speranței. Domnul să ne-o dăruiască tuturor!” După Sfânta Liturghie și vizita la cimitir, Papa a mers în Grotele Vaticanului, de la subsolul Bazilicii San Pietro, ca să se roage la mormintele Pontifilor răposați. De adăugat, în fine, că tradiționala Sfântă Liturghie prezidată de Papa pentru pomenirea Cardinalilor și a Episcopilor răposați în decursul anului va fi celebrată joi, 5 noiembrie a.c., la Altarul Catedrei din Bazilica San Pietro. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)
