Raportul McCarrick va apărea la începutul săptămânii viitoare
05.11.2020, Roma (Catholica) - Mult așteptatul raport al Vaticanului despre cariera fostului Cardinal Theodore McCarrick va fi dat publicității la începutul săptămânii viitoare, au declarat pentru CNA mai multe surse din Vatican. Raportul, care se aștepta inițial să fie lansat în decembrie 2019, vine după o revizuire de către Vatican a documentelor și a relatărilor martorilor care acoperă cariera episcopală de 40 de ani a lui McCarrick, acuzat în 2018 de infracțiuni sexuale în serie, legate de minori și seminariști. Surse din Congregația pentru Episcopi și din Secretariatul de Stat, care a coordonat revizuirea și raportul, au declarat independent pentru CNA că raportul urmează să fie lansat la începutul săptămânii viitoare, ambele surse identificând 10 noiembrie ca fiind data preconizată de publicare.
Reuters a informat pe 5 noiembrie că raportul va fi publicat înaintea adunării Episcopilor americani de la sfârșitul acestei luni. Un oficial care a văzut raportul, l-a descris pentru CNA ca fiind „lung”. „Versiunea pe care am văzut-o avea peste 600 de pagini”, a declarat oficialul pentru CNA. „Nu știu dacă totul va ieși totul până la urmă sau dacă va răspunde la întrebările tuturor, dar (raportul) spune multe.” McCarrick a fost Cardinal și Arhiepiscop peste două mari scaune episcopale americane înainte de a fi găsit de către Congregația Vaticanului pentru Doctrina Credinței drept „vinovat de următoarele delicte comise ca și cleric: avansuri în Sacramentul Spovezii și păcate împotriva poruncii a VI-a cu minori și cu adulți, cu factorul agravant al abuzului de putere”, fiind laicizat în februarie 2019. Papa Francisc a anunțat pentru prima dată o investigație internă a Vaticanului asupra carierei lui McCarrick în octombrie 2018. De când a fost anunțată analiza, catolicii americani – inclusiv mulți Episcopi – au cerut în repetate rânduri publicarea constatărilor. Episcopii americani urmează să convoace Adunarea Generală de toamnă pe 16 noiembrie. Adunarea anuală, care se desfășoară de obicei la Baltimore, va avea loc online anul acesta din cauza coronavirusului.
„Sper, dar nu sunt optimist, că raportul va recunoaște că au existat zvonuri universale despre individ, de mult timp”, a declarat pentru CNA un oficial al Bisericii americane, implicat în ancheta asupra lui McCarrick, menționând că a anticipat că raportul va fi publicat în curând, dar nu știa când va fi mai exact aceasta. În luna februarie, secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, al cărui organism a întocmit raportul, a confirmat că raportul a fost deja finalizat, dar publicarea a fost amânată la cererea Papei Francisc. „Publicarea depinde de Papa”, a spus Cardinalul Parolin pe 6 februarie. „Munca făcută este terminată, dar Papa trebuie să aibă ultimul cuvânt.” Raportul, care a luat mai mult de doi ani pentru a fi compilat și publicat, urmează după o analiză exhaustivă a documentelor în mai multe departamente curiale, precum și în fostele Dieceze ale lui McCarrick, inclusiv în Arhidieceza de Washington și în Arhidieceza de Newark. O sursă apropiată de cancelaria arhidiecezană din Washington a declarat pentru CNA că „o cameră plină de cutii” a fost trimisă la Roma ca parte a examinării documentelor.
Pe lângă speranța că va răspunde la întrebări despre modul în care McCarrick a avansat în treptele ecleziastice, în ciuda zvonurilor răspândite despre abaterile sale sexuale, de-a lungul anilor, mulți speră că raportul va aborda relațiile financiare ale lui McCarrick cu Vaticanul și cu alți oameni de seamă din Biserică, precum și reputația sa de împărțitor de cadouri și participare în așa-numita cultură a „plicului” în Vatican. După dezvăluirea unui șir de acuzații de abatere sexuală împotriva lui McCarrick, practica sa de a oferi mari cadouri financiare altor Episcopi a fost supusă analizei ca posibil motiv pentru care a reușit să activeze necontrolat atât de mult timp. Mai multe surse, printre care Cardinali, oficiali ai Curiei Romane și foști membri ai personalului lui McCarrick, au vorbit anterior pentru CNA despre obiceiul lui McCarrick de a vizita Roma și de a distribui numerar sau cecuri personale înalților oficiali. CNA a raportat anterior că McCarrick a canalizat sute de mii de dolari prin ceea ce era cunoscut sub numele de Fondul Arhidiecezan și ar fi făcut cadouri înalților oficiali ai Vaticanului, chiar și când fondul a rămas sub auspiciile caritabile ale Arhidiecezei. Surse apropiate Arhidiecezei de Washington au confirmat că dosarele arhidiecezane predate Romei includ numele unor persoane, inclusiv personalități din Vatican, cărora McCarrick le-a făcut plăți din respectivul fond. Arhidieceza de Washington a refuzat în repetate rânduri să răspundă la întrebările CNA cu privire la utilizarea de către McCarrick a Fondului Arhidiecezan.
