Episcopii catolici americani îl felicită pe Biden
07.11.2020, Washington (Catholica) - Arhiepiscopul Jose Gomez de Los Angeles, președintele Conferinței Episcopilor Catolici din SUA (USCCB), l-a felicitat sâmbătă pe președintele ales Joe Biden și a cerut dialog și compromis pentru binele comun. „Recunoaștem că Joseph R. Biden jr. a primit suficiente voturi pentru a fi ales ca al 46-lea președinte al Statelor Unite”, a declarat Arhiepiscopul Gomez pe 7 noiembrie. „Îl felicităm pe domnul Biden, care se alătură regretatului președinte John F. Kennedy ca al doilea președinte al Statelor Unite ce mărturisește credința catolică.” Declarația emisă de USCCB îi mulțumește lui Dumnezeu „pentru binecuvântările libertății” și afirmă că „acum este momentul ca liderii noștri să fie uniți și să se angajeze în dialog și compromis pentru binele comun”.
Liderul USCCB a spus: „Pentru noi, catolici și americani fiind, prioritățile și misiunea ne sunt clare. Suntem aici pentru a-l urma pe Isus Cristos, pentru a da mărturie despre iubirea Lui prin viețile noastre și pentru a construi Împărăția Sa pe pământ”. În acest moment, a spus prelatul, „catolicii au datoria specială de a fi constructori de pace, de a promova fraternitatea și încrederea reciprocă și de a se ruga pentru un spirit reînnoit de adevărat patriotism în țara noastră”. „Democrația cere ca noi toți să ne purtăm ca oameni ai virtuții și ai autodisciplinei. Ne impune să respectăm libera exprimare a opiniilor și să ne tratăm unii pe alții cu caritate și civilitate, chiar dacă s-ar putea să nu fim de acord în dezbaterile noastre pe teme de drept și de ordine publică.” Arhiepiscopul i-a cerut Fecioarei Maria să mijlocească pentru SUA, spunând: „Fie ca ea să ne ajute să lucrăm împreună pentru a îndeplini frumoasa viziune a misionarilor și fondatorilor Americii – o națiune sub Dumnezeu, unde sfințenia fiecărei vieți umane este apărată și libertatea de conștiință și religioasă sunt garantate”.
Mai multe publicații l-au indicat pe Biden ca învingător în alegerile prezidențiale americane din 2020, după ce poziția de sa câștigător în Pennsylvania și Nevada a devenit mai clară. Deși va fi al doilea președinte catolic din istoria SUA, Biden s-a confruntat cu critici din partea Episcopilor americani pentru o agendă politică în care se regăsește protecție juridică extinsă a avortului și finanțare lui federală. În declarația sa, Arhiepiscopul Gomez a felicitat-o și pe Kamala Harris, „care devine prima femeie aleasă vreodată ca vicepreședinte”. Președintele Donald Trump nu a recunoscut încă alegerile, invocând unele neregularități. Administrația Trump a fost lăudată în general de Episcopii americani pentru protejarea libertății religioase și pentru promovarea măsurilor care restricționează avortul și finanțarea federală a clinicilor de avort. Trump a fost felicitat de susținătorii pro-life și pentru numirea în Curtea Supremă a catolicei Amy Coney Barrett. Pe de altă parte, Trump a fost criticat de Episcopii catolici pentru restricționarea numărului de refugiați și solicitanți de azil care doresc intrarea în SUA și pentru utilizarea pedepsei cu moartea.
