Papa a donat o cruce pectorală Muzeului Internațional al Crucifixului din Caltagirone
07.11.2020, Roma (Catholica) - Papa Francisc a donat o cruce pectorală Muzeului Internațional al Crucifixului din localitatea siciliană Caltagirone, darul Sfântului Părinte va fi înmânat de Mons. Calogero Peri. Crucea pectorală va îmbogăți noul spațiu expozițional inaugurat – în data de în 14 septembrie a.c – în cadrul Sanctuarului „Crocifisso del Soccorso”. Noul spațiu muzeal este dedicat în întregime Sfintei Cruci. Mons. Peri, după prezidarea Sfintei Liturghii, în prima vineri din lună, a încredințat darul Papei rectorului sanctuarului, pr. Enzo Mangano, fondator și promotor al muzeului.
Donația Papei Francisc vine ca răspuns la apelul făcut de pr. Mangano, în timpul Postului Mare din acest an. Reflectând asupra pandemiei de Covid-19 și asupra consecințelor ei, prelatul a lansat inițiativa muzeului. Cu scopul de a face mai cunoscută spiritualitatea Crucii, rectorul sanctuarului dedicat Sfintei Cruci, din Caltagirone, s-a adresat prietenilor și artiștilor, cerându-le să doneze opere de artă, obiecte sau suveniruri care să amintească de pătimirile pe Cruce ale Domnului nostru Isus Cristos. La apelul pr. Mangano a răspuns și Papa Francisc care, printr-o scrisoare semnată de Mons. Edgar Peña Parra – substitut în cadrul Secretariatului de stat al Sfântului Scaun – îi încurajează pe credincioșii locali și pe pelerinii care merg la anticul Sanctuar dedicat Sfintei Cruci să adere tot mai intens la Cristos – Calea, Adevărul și Viața.
Muzeul Internațional al Crucifixului din Caltagirone, anexat omonimului sanctuar, a pornit de la un crucifix, o reproducere a Crucifixului Sfântului Damian, care se afla în salonul spitalului în care a fost internat Episcopul de Caltagirone, Mons. Peri, din cauza infecției cu noul coronavirus. În zilele de spitalizare, acel crucifix a fost punctul său de referință spre care și-a îndreptat întrebările și rugăciunile, după cum a declarat prelatul. La externare, Episcopul a cerut să i se permită să ia crucifixul cu el. Apoi, a decis să îl doneze muzeului, ca semn de recunoștință față de Dumnezeu pentru harul de a fi fost vindecat. În muzeu sunt deja expuse peste 150 de lucrări deosebit de apreciate de vizitatori. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)