Juan, martir la 19 ani, beatificat în „Sagrada Familia” din Barcelona
08.11.2020, Barcelona (Catholica) - Numărul martirilor războiului civil spaniol venerați de Biserica Catolică a ajuns la aproape două mii: preoți, călugărițe, episcopi și mulți laici, dintre care unii sunt tați, mame sau tineri. Sunt oameni care și-au pierdut viața doar pentru că îl iubeau pe Cristos în acei ani întunecoși care au pus la încercare regatul Spaniei în perioada 1936-39, cu puțin timp înainte de cel de-al doilea război mondial care a dat peste cap întreaga omenire. Unul dintre acești martiri, Juan Roig y Diggle, originar din Barcelona, a fost ridicat la cinstea altarelor sâmbătă, 7 noiembrie a.c., în Bazilica Sagrada Familia din metropola catalană. Când, violent ca o palmă, valul de prigoană anticreștină ajunge în toată Spania, tânărul Juan spune: „Acum, mai mult ca oricând, trebuie să luptăm pentru Cristos”.
Juan și-a început formarea în institutele educative conduse de Frații Școlilor Creștine, iar liceul, la școlile „Părinților Scolopi” (Ordo Clericorum Regularium Pauperum Matris Dei Scholarum Piarum). Toți îi văd seriozitatea, respectul și dăruirea pe planul învățământului. Remarcabilă, în același timp, credința profundă pentru un tânăr de vârsta lui, după cum dau mărturie doi preoți de care Juan era deosebit de atașat și care vor fi asasinați amândoi în timpul Războiului Civil: pr. Francisco și pr. Ignasi. Familia lui Juan nu dispune de bogății economice, drept care vor pleca cu toții din orașul Barcelona și se vor muta în orășelul El Masnou. Aici, Juan este văzut de toți ca un băiat promițător. Își găsește un loc de muncă mai întâi într-un magazin de stofe și apoi într-o fabrică. Istovit deseori, Juan nu se plânge niciodată, dimpotrivă, e mulțumit că poate să dea o mână de ajutor concret celor dragi. În ciuda oboselii, continuă să alterneze școala și munca pentru că are un vis: vrea să devină avocat.
La El Masnou, Juan cunoaște Federația tinerilor creștini din Catalonia și își dă adeziunea fără ezitare. Nu îi venea să creadă că a întâlnit alți tineri asemenea lui care împărtășesc aceleași valori și cu care poate să vorbească liber despre Isus. Sunt ani în care viața lui spirituală devine mai intensă și, în același timp, pentru cei din jur, devine tot mai clară transparența virtuților lui, autenticitatea credinței lui. Începe să participe zi de zi la Sfânta Liturghie, să mediteze și să practice devoțiunea creștină, ajungând să descopere doctrina socială a Bisericii. Rugându-se mult și privind lumea înconjurătoare, Juan își dă seama de problemele care afectează societatea, dar și de rolul pe care creștinul laic îl poate asuma în interiorul Bisericii ca să ajute la rezolvarea lor. Este un om curajos, Juan, și de aceea, chiar când situația se complică iar sediul Federației este incendiat de milițiile armate, nu ezită să facă de gardă pe timpul nopții la biserică, după ce se spovedește și, mai ales, după ce l-a ascuns acasă la el pe Isus din Sfânta Euharistie ca să nu fie profanat și să îl ducă la toți cei care doreau să se împărtășească.
În vara anului 1936, persecuția anticlericală este deja o realitate. Doar că, în scurt timp, milițiile încep să îi prigonească nu doar pe preoți, călugări și călugărițe, dar și pe creștinii laici, pe care îi consideră vinovați pentru simplul fapt de a crede în Isus și în iubirea sa. Familia lui Juan este foarte cunoscută în localitate și toți știu că aceasta duce o viață creștină în profundă comuniune cu Evanghelia. Milițiile dau năvală chiar în această casă în noaptea de 11 spre 12 septembrie și îl caută cu nerăbdare pe capul familiei. Nu era acasă. Juan se afla în cealaltă cameră și, mai înainte ca milițienii să își dea seama de prezența lui, pentru a salva hostiile consacrate de pericolul profanării, le consumă pe toate. În timp ce era scos din casă, i-a adresat mamei cuvinte de liniștire spunându-i: „Dumnezeu este cu mine!” Milițienii l-au dus în casa unchiului, crezând că tatăl lui Juan era ascuns acolo. Când nu îl găsesc, furia lor devine oarbă și distrug tot ce găsesc prin casă, inclusiv imaginile religioase. Dar aceasta nu era îndeajuns ca să le potolească mânia și, dacă nu au reușit să îl ucidă pe tatăl unei familii catolice, trebuia să plătească cu viața un altul. Juan, în timp ce era dus în apropiere de cimitirul Santa Colonna de Gramenet, era cu inima liniștită. Cânta și se ruga cu glas tare. Când au îndreptat puștile spre pieptul lui, el a rostit cuvinte de iertare pentru călăii, iar când au tras orbește gloanțele asupra lui, el a strigat: „Trăiască Cristos Rege!” Nimeni din familia lui nu a fost informat atunci de cele care i s-au întâmplat cu adevărat. Trupul său, înhumat pe loc în mare grabă, a fost găsit abia doi ani mai târziu. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România)
