O nouă carte despre Papa Ioan Paul al II-lea
09.11.2020, Roma (Catholica) - La 100 de ani de la nașterea lui Karol Wojtyla, Facultatea de Istorie și Patrimoniu Cultural, din cadrul Universității Pontificale Gregoriana din Roma, organizează o întâlnire de studiu dedicată pontifului de origine poloneză. Programată să aibă loc în data de 17 noiembrie, întâlnirea va avea în centru prezentarea unei lucrări în două volume îngrijită de Jan Mikrut, profesor la Universitatea Gregoriana. Cartea conține peste 50 de articole referitoare la pontificatul Papei Wojtyla și la relațiile Papei de origine poloneză cu țările și Bisericile din Europa Centrală și de Est. Contribuțiile sunt rod al muncii de cercetare din partea autorilor – figuri proeminente din domeniul ecleziastic, academic și instituțional.
Titlul cărții este: „Sânge din sângele vostru, oase din oasele voastre”. Astfel a spus Karol Wojtyla despre sine, la 3 iunie 1979, în cadrul primei sale călătorii apostolice în Polonia. Cu acea ocazia s-a adresat tuturor creștinilor din Europa Centrală și de Est, fără ca discursurile sale să fie o proclamație de natură politică, ci expresia carismei unui „Papă polonez”, chemat să manifeste „unitatea spirituală a Europei creștine”. Noua lucrare, cu caracter științific, evidențiază că accentul pus de Papa Ioan Paul al II-lea pe identitatea culturală și spirituală a Europei nu a dat naștere unor bariere, ci unor praguri de întâlnire și unor schimburi de daruri. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
