Papa Francisc: Rugăciunea perseverentă
11.11.2020, Vatican (Catholica) - „Rugăciunea este ca oxigenul vieții”, a spus astăzi Papa Francisc, justificând de ce vorbește atât de mult despre rugăciune. Iar cateheza de la audiența generală de astăzi, 11 noiembrie, a dedicat-o în mod special perseverenței în rugăciune, după exemplul lui Isus. „Dialogul constant cu Tatăl, în tăcere și în reculegere, este fundamentul întregii Sale misiuni. Evangheliile ne prezintă și îndemnurile Sale adresate discipolilor, pentru ca să se roage cu insistență, fără încetare. Catehismul amintește cele trei parabole conținute în Evanghelia lui Luca ce subliniază această caracteristică a rugăciunii lui Isus.”
După ce a evocat pe scurt cele trei parabole, Pontiful a spus: „Învățătura evangheliei este clară: trebuie să ne rugăm mereu, chiar și atunci când totul pare zadarnic, când Dumnezeu ne apare surd și mut și ne pare că pierdem timp. Chiar dacă cerul se întunecă, creștinul nu încetează să se roage. Rugăciunea sa merge în același pas cu credința. Și credința, în atâtea zile ale vieții noastre, poate să pară o iluzie, o trudă sterilă. Există momente întunecate în viața noastră și în acele momente credința pare o iluzie. Însă a practica rugăciunea înseamnă a accepta și această trudă. […] Însă trebuie să mergem înainte, cu această trudă a momentelor urâte, a momentelor în care nu simțim nimic. Atâția sfinți și sfinte au experimentat noaptea credinței și tăcerea lui Dumnezeu – când noi batem și Dumnezeu nu răspunde – și acești sfinți au fost perseverenți.”
Sfântul Părinte a asigurat că în aceste nopți ale credinței, cel care se roagă nu este singur niciodată, spunând că Isus „ne primește în rugăciunea Sa, pentru ca noi să ne putem ruga în El și prin El”. Citând apoi din Catehismul Bisericii Catolice, a spus: „certitudinea că suntem ascultați în rugăciunile noastre este întemeiată pe rugăciunea lui Isus”. „Fără Isus, rugăciunile noastre ar risca să se reducă la niște eforturi umane, destinate de cele mai multe ori eșecului. Însă El a luat asupra sa fiecare strigăt, fiecare geamăt, fiecare jubilare, fiecare implorare… fiecare rugăciune umană. Și să nu îl uităm pe Duhul Sfânt care se roagă în noi; este Cel care ne face să ne rugăm, ne duce la Isus. Este darul pe care Tatăl și Fiul ni l-au oferit pentru a înainta spre întâlnirea lui Dumnezeu. Și Duhul Sfânt, atunci când noi ne rugăm, Duhul Sfânt este cel care se roagă în inimile noastre.”
Cateheza s-a încheiat cu aceste cuvinte: „Cristos este totul pentru noi, și în viața noastră de rugăciune. Spunea aceasta Sfântul Augustin cu o expresie iluminantă, pe care o găsim și în Catehism: Isus ‘se roagă pentru noi ca preotul nostru; se roagă în noi drept capul nostru; este rugat de noi ca Dumnezeul nostru. Așadar, să recunoaștem în El glasul nostru și în noi glasul său’. Și pentru aceasta creștinul care se roagă nu se teme de nimic, se încredințează Duhului Sfânt, care ne-a fost dăruit ca dar și care se roagă în noi, provocând rugăciunea. Același Duh Sfânt, Învățător al rugăciunii, să ne învețe calea rugăciunii.”
