Fostul Nunțiu din Franța condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare
16.12.2020, Paris (Catholica) - Un tribunal din Paris a stabilit miercuri pentru un fost Nunțiu în Franța o pedeapsă de 8 luni de închisoare, cu suspendare, pentru agresiune sexuală. Tribunalul l-a găsit vinovat pe Arhiepiscopul Luigi Ventura că și-a pus mâinile pe fundul a cinci bărbați în timp ce își îndeplinea sarcinile diplomatice în context public. A fost obligat să plătească 13.000 de euro bărbaților și 9.000 de euro pentru cheltuielile de judecată. Avocatul Mons. Ventura, Solange Doumic, a declarat ziarului francez Le Figaro că Arhiepiscopul italian are în vedere un recurs.
Mons. Ventura a lipsit de la proces, care a avut loc pe 10 noiembrie. Un medic a spus că este prea periculos pentru prelatul în vârstă de 76 de ani, care locuiește la Roma, să călătorească la Paris în timp ce pandemia e în creștere în Franța. Acuzatul nu a fost prezent la verdict. Doumic susținuse luna trecută că acuzațiile aduse clientului său sunt minore și că au fost exagerate pentru a deveni „un proces asupra Vaticanului, al homosexualității ascunse din Vatican”. Avocata a mai spus că Mons. Ventura a atins șoldurile sau spatele bărbaților, dar gesturile au durat doar câteva secunde și nu au avut niciodată intenții sexuale. Ea a mai spus că este posibil ca prelatul să nu fi realizat că ar fi considerate inadecvate. A adăugat că, după ce Ventura a fost operat pentru o tumoare pe creier, în 2016, a avut unele probleme de comportament.
Procurorul Alexis Bouroz a cerut o pedeapsă de 10 luni de închisoare, cu suspendare. În Franța, agresiunea sexuală poate fi pedepsită cu până la cinci ani de închisoare și cu o amendă de până la 75.000 de euro. Arhiepiscopul a fost acuzat pentru prima dată la începutul anului 2019 că ar fi atins în mod necorespunzător o persoană la recepția din 17 ianuarie 2019, pentru discursul de Anul Nou al primarului Parisului, Anne Hidalgo. Acuzația a fost apoi investigată de autoritățile pariziene timp de câteva luni. În februarie 2019, un al doilea angajat al orașului Paris a depus o plângere împotriva Mons. Ventura, cu privire la un incident din ianuarie 2018. Au fost depuse două plângeri la autorități, una referitoare la o recepție de la un hotel de lux din Paris și alta de către un seminarist, legată de o Liturghie, ambele având loc în decembrie 2018.
Le Figaro a raportat că un al cincilea bărbat, funcționar public, a raportat un incident fără a depune plângere. Vaticanul a revocat imunitatea diplomatică a Mons. Ventura în iulie 2019, deschizând calea unui proces în instanțele franceze. Prelatul a demisionat din funcția de Nunțiu în Franța în decembrie 2019, la vârsta de 75 de ani, după ce a ocupat acest post timp de 10 ani. Ventura a fost hirotonit preot pentru Dieceza de Brescia în 1969. A intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun în 1978 și a fost trimis în Brazilia, Bolivia și Marea Britanie. Între 1984 și 1995 a fost numit în Secretariatul de Stat, la secțiunea pentru relații cu statele. După consacrarea episcopală din 1995, Mons. Ventura a servit ca Nunțiu în Coasta de Fildeș, Burkina Faso, Niger, Chile și Canada. A fost numit Nunțiu Apostolic în Franța în septembrie 2009.