Papa Francisc: Cerul pe pământ. A iubi și a sluji pentru a transforma lumea
05.01.2021, Vatican (Catholica) - „Se mai poate crede în posibilitatea unei lumi noi, mai drepte și fraterne? Se poate spera cu adevărat într-o transformare a societăților în care trăim, unde să nu domine legea celui mai puternic și aroganța dumnezeului ban, ci respectarea persoanei și o logică de gratuitate?” Întrebări cruciale și foarte actuale, acestea ale Papei Francisc, acum când s-a încheiat anul 2020 rănit de pandemie și se privește cu încredere la noul an abia început.
Papa pune aceste întrebări într-un text inedit semnat pentru „Cerul pe pământ. A iubi și a sluji pentru a transforma lumea”, volum nou de la Libreria Editrice Vaticana. Cartea face parte din colecția Scambio dei doni (Schimb de daruri), dedicată dialogului ecumenic, care se folosește de contribuția reprezentanților Bisericilor și comunităților ecleziale creștine. În trecut, Arhiepiscopul de Caterbury, Justin Welby, Patriarhul de Constantinopol, Bartolomeu, și Patriarhul de Moscova, Kiril; în schimb acum Martin Junge, secretar general al Federației Luterane Mondiale, semnează prefața centrată în întregime pe evenimentul istoric care a fost călătoria Papei la Lund, în Suedia, în 2016, pentru Comemorarea comună a Reformei.
Tocmai amintind cuvintele rostite în Catedrala luterană, Papa Francisc reînnoiește în carte invitația adresată tuturor creștinilor de a se angaja, uniți într-o lume deja în sine fragmentată, „alături de cei din urmă, care astăzi au fața bătrânilor singuri, a muncitorilor rău plătiți sau la negru, a refugiaților, a persoanelor neputincioase”. Angajarea creștinilor este una „diferită”, scrie Pontiful: „Nu este umplutură a unui gol propriu din care eventual se încearcă să se evadeze cu un activism «entuziast» care pe parcurs nu este credibilă și nici nu se susține în timp. Un abis desparte profesioniștii entuziasmului de angajarea care se naște din experiența unui dar primit.”
De fapt, Papa amintește că „harul” este fundamentul creștinismului, acela care în decursul secolelor a dat „forța transformatoare” a devenirii istoriei. „Tot fluviul de opere de caritate mici sau mari, un curent de solidaritate care de două mii de ani străbate istoria, are acest unic izvor. Caritatea se naște dintr-o înduioșare, dintr-o uimire, dintr-un Har”, afirmă Jorge Mario Bergoglio. „Nici o minte onestă nu poate nega” că „de fiecare dată când viața creștină s-a răspândit în societate în mod autentic și liber, a lăsat mereu o urmă de umanitate nouă în lume. Încă din primele secole.” Papa amintește marile noutăți pe planul social introduse de creștini: de la „considerarea valorii fiecărei persoane”, care a dus la condamnarea sclaviei și la repulsia față de cruzimea jocurilor cu gladiatori, la „rezistența făcută de monahismul benedictin în timpul barbarilor”, de la „frumusețea sobră a bisericilor romanice” la „refuzarea severă a cametei”.
Grație religiei creștine a luat formă „o lume nouă” în cadrul „unei lumi vechi în destrămare”. Și acum când se asistă la o treptată decădere socială, politică și chiar religioasă, Papa argentinian invocă aceeași forță transformatoare a creștinismului care, însă, avertizează el, „pierde ceea ce are mai bun în sine atunci când ajunge să se corupă și să se identifice cu logici și structuri lumești”. „Cuvintele creștine în timpul nostru adesea evaporează, pierd semnificația lor. Iubire, caritate… cuvinte care astăzi evocă un sentimentalism vag sau o filantropie melancolică”. Papa avertizează cu privire la ceea ce definește el „una din erorile cele mai vechi și mereu prezente în istoria Bisericii”, pelagianismul, în sinteză „un creștinism fără Har, credința redusă la un moralism, la un efort de voință titanic și falimentar”. Când creștinismul, în schimb, „nu a transformat lumea veche cu tactici lumești sau voluntarisme etice, ci numai cu puterea Duhului lui Isus înviat”.
„Încă de la începuturi, din punct de vedere istoric – subliniază Papa Francisc -, caritatea creștinilor devine atenție față de nevoile persoanelor mai fragile, văduvele, săracii, sclavii, bolnavii, marginalizații… Compătimire, a pătimi cu acela care suferă, împărtășire. Devine și denunțare a nedreptăților și angajare de a le contrasta pe cât posibil. Pentru că a avea grijă de o persoană înseamnă a îmbrățișa toată condiția sa și a o ajuta să se elibereze de ceea ce o oprimă mai mult și neagă drepturile sale.” Papa îl citează pe Luter care avertiza: „Nu trebuie să crezi că a fura înseamnă numai a-l tâlhări pe aproapele tău de averile sale; dacă tu îl vezi pe vecinul tău care îndură foamea, setea, nevoia, că nu are casă, haine și încălțăminte, și nu îl ajuți, îl tâlhărești exact ca acela care fură banii dintr-o geantă sau din casetă”.
Textul se încheie cu versurile din „Porticul misterului celei de-a doua virtuți”, poezie de Charles Péguy, poetul uimirii, printre autorii preferați ai lui Bergoglio: „Pentru a nu îl iubi pe aproapele, ar trebui să se acopere ochii și urechile. La atâtea strigăte de dezolare… Însă speranța, spune Dumnezeu, iată ceea ce mă uimește […]. Ca acei sărmani fii să vadă cum merg lucrurile și să creadă că va merge mai bine mâine dimineață. Acest lucru este uluitor și este tocmai cea mai mare minunăție a harului nostru.” În prefața sa, Martin Junge relansează invitația adresată catolicilor și luteranilor de a continua pe „un drum care să ducă de la conflict la comuniune”. „Noi – luterani și catolici – înțelegem această chemare la solidaritate și la muncă de reconciliere ca intim unită cu diaconia și cu demontarea bolilor rasismului, nedreptății și indiferenței care desfigurează fața familiei noastre comune”, scrie secretarul general al LWF.
Cele 288 de pagini ale cărții continuă cu o culegere de texte selecționate din meditațiile despre Evanghelie, despre Biserică, Euharistie, convertire, dialog, și reflecții despre politică și cultură și religie luate din enciclica Fratelli tutti. Printre temele de mare actualitate, și catehezele Papei despre pandemie. (material Vatican Insider, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
