Săptămâna de Rugăciune în Apărarea Vieții în Polonia
30.01.2021, Roma (Catholica) - „Viața este un dar neprețuit, deși fragil.” Astfel se intitulează ghidul de rugăciune pregătit de asociația poloneză „Apărătorii vieții”, în vederea Săptămânii de Rugăciune pentru Apărarea Vieții. Inițiativa va avea loc între 19 și 25 martie a.c.. Alegerea datelor nu este întâmplătoare, explică organizatorii. Data de 19 martie coincide cu solemnitatea Sfântului Iosif, tatăl purtător de grijă al lui Isus și soțul prea curat al Fecioarei Maria. De altfel, Papa Francisc a stabilit un An dedicat Sfântului Iosif, cu desfășurare între 8 decembrie 2020 și 8 decembrie 2021, an prilejuit de împlinirea a 150 de ani de când Papa Pius al IX-lea, în 1870, l-a proclamat pe Sfântul Iosif patron al Bisericii universale.
25 martie, data la care se încheie Săptămâna de rugăciune pentru apărarea vieții coincide, în Polonia, cu Ziua sfințeniei vieții. Inițiativa asociației „Apărătorii vieții” este susținută de episcopatul polonez. „Cercetările științifice din întreaga lume confirmă faptul că o persoană trăiește din momentul concepției sale și că, deja în sânul matern, dobândește conștientizare și simte durere” – explică organizatorii inițiativei într-un comunicat de presă de prezentare a Săptămânii. „Așadar, pentru a fi favorabili vieții nu trebuie neapărat să fim credincioși, ci este suficient să fim sinceri.”
În data de 27 ianuarie, în Polonia a intrat în vigoare legea care interzice avortul chiar și în cazul unei malformații a fătului, permițându-l doar în cazul în care viața mamei este în pericol și, de asemenea, în caz de viol, incest sau pedofilie. Stabilită de Curtea Constituțională, în octombrie anul trecut, norma a fost definită de Mons. Stanisław Gądecki, președinte al Conferinței Episcopale din Polonia, „în dimensiunea umană, un mare și pozitiv pas către civilizație”, ce concordă cu Declarația Universală a Drepturilor Omului.. Decizia Curții Constituționale, explică Arhiepiscopul polonez, confirmă faptul că ideea de „viață care nu merită trăită” este în contradicție clară cu principiul unui stat democratic de drept. „Nimeni nu poate nega altora, în conștiință, dreptul de a trăi, mai ales în cazul unei boli”, a spus în concluzie prelatul.
La rândul său, președintele Comisiei pentru familie din cadrul episcopatului polonez, Mons. Wiesław Śmigiel, a evidențiat că esența problemei constă în protejarea vieții de la concepție și până la moartea naturală, nu în interdicții și sancțiuni. O femeie însărcinată, a explicat el, trebuie să primească în primul rând sprijinul tatălui copilului și al familiei sale, dar și „ajutorul spiritual, psihologic, medical și economic al comunității în sens mai larg și al statului”. Mai ales în cazul unui copil cu handicap grav, îngrijirea lui „nu trebuie lăsată exclusiv pe umerii familiei sale, ci întreaga societate trebuie să își asume responsabilitatea”, a mai spus prelatul polonez. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
