S-a retras Episcopul ce a cerut un Conciliu despre hirotonirea femeilor
09.02.2021, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a acceptat luni retragerea din funcție a unui Episcop elvețian care a cerut recent să se organizeze o întâlnire la nivel înalt pentru a se discuta tema femeilor preoți. Biroul de presă al Sfântului Scaun a anunțat pe 8 februarie răspunsul pozitiv dat de Sfântului Părinte la cererea de retragere din funcția de Episcop auxiliar al Diecezei de Basel, Elveția, prezentată de Episcopul Denis Theurillat. Mons. Theurillat a declarat pentru site-ul Bisericii catolice elvețiene, Kath.ch, că a cerut să demisioneze cu cinci ani înainte de vârsta obișnuită de pensionare pentru Episcopi din cauza sarcinilor tot mai mari ale funcției sale. A spus că, în urma unui accident de anul trecut, „mi-am dat seama că a sosit momentul să demisionez și să mă gândesc la un nou capitol din viața mea”.
Într-un interviu din septembrie anul trecut pentru Kath.ch, Mons. Theurillat a spus că ar dori să participe la un Conciliu despre femeile preoți. A spus atunci: „Cărțile sunt pe masă, timpul este potrivit. Toți Episcopii lumii ar trebui să se adune și să decidă: da sau nu”. El a adăugat că problema nu ar trebui să fie decisă numai de Papa Francisc, „altfel vom experimenta o schismă”. Interviul a fost publicat în timp ce Mons. Theurillat sărbătorea 70 de ani, informează CNA. Theurillat s-a născut pe 21 septembrie 1950. A fost hirotonit în 1976 ca preot al Diecezei de Basel. A fost numit Episcop auxiliar al Diecezei la 17 aprilie 2000, când Cardinalul Kurt Koch, actualul președinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, era Episcop de Basel.
Într-o declarație din 8 februarie, membrii Conferinței Episcopilor Elvețieni au răspuns la demisia Mons. Theurillat „cu surprindere”. I-au mulțumit pentru cei 20 de ani de slujire, lăudându-l ca „om al dialogului”. Au menționat că a călătorit de patru ori la Ziua Mondială a Tineretului cu o delegație elvețiană de tineret și a organizat o întâlnire între 20.000 de tineri și Papa Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei Pontifului polonez în Elveția în 2004. În scrisoarea apostolică din 1994 „Ordinatio sacerdotalis”, Papa Ioan Pavel al II-lea declara că „Biserica nu are nici o autoritate de a conferi hirotonirea întru preoție femeilor și această hotărâre va fi respectată definitiv de toți credincioșii Bisericii”. Vorbindu-le jurnaliștilor în cadrul unei conferințe de presă din 2016, Papa Francisc a spus: „Cu privire la hirotonirea femeilor în Biserica Catolică, cuvântul final este clar, a fost spus de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea și lucrurile rămân așa”.